Adio Peres, adio lume postbelică

Ci şi, poate, fără să ştie, de la o epocă.

De la preşedintele american Obama la cancelarul german Angela Merkel şi până la liderul palestinian Abbas, au venit subiectele mai tuturor emisiunilor de ştiri din ultimii ani. Mai marii lumii şi mulţi din satrapii sau aliaţii lor locali sau regionali precum şi varii alte somităţi s-au adunat vineri, în oraşul sfânt. S-au reunit, desigur, la Ierusalim spre a pune lumea la cale înaintea apropiatelor alegeri americane şi mai puţin spre a asculta kadişul, rugăciunea evreiască pentru morţi.

Rabinii au intonat-o vineri, la mormântul fostului preşedinte al statului evreu, întru amintirea unui social-democrat agnostic, conformat totuşi integral, de-alungul vieţii sale memorabile, sfatului unui bunic. Care, înainte de a fi ucis de nemţi în Holocaust, îl învăţase buchia Cărţii Sfinte.

„Rămâi evreu!” îl conjurase el, la despărţire, pe când copilul emigra în Ţara Sfântă. Trenul se apucase să gonească, iar bătrânul din pupilele copilului rămânea în urmă, în gară, tot mai mic. Avea să-mpărtăşească soarta obositei Europe clătinându-se spre propriul catafalc şi cimitir în delirantul marş nazist. Peste puţin, civilizaţia din apusul ei se prăbuşea în flăcările, în morţii şi în ruinele celui de-al doilea Război Mondial.

Venind să-şi ia rămas bun de la un fost coleg pe cât de celebrat în lume, pe atât de controversat acasă, precum ex-preşedinte israelian Shimon Peres, s-au despărţit inconştient şi de era postbelică. Un interval în care au prevalat valori dragi defunctului demnitar evreu, precum raţiunea, pragmatismul, democraţia şi cooperarea.

În  virtutea lor, părintele bombei atomice israeliene şi-a articulat convingerile şi acţiunile politice. Tot el ar fi oprit, la începutul acestui deceniu, sau la finele celui anterior, ca preşedinte, un iminent atac al statului evreu asupra reactoarelor nucleare persane. Un  atac, după cum scrie ziarul israelian Jerusalem Post, dorit de premierul Netanyahu şi de ministrul apărării, ex-premierul  Ehud Barak, dar contestat puternic de conducerea armatei şi a serviciilor secrete israeliene.

N-ar fi fost, dacă a fost, singura ispravă controversată, dar cu impact istoric major a marelui om de stat. A cărui viaţă s-a suprapus cu lupta pentru întemeierea şi dezvoltarea primului stat evreu creat în Ţara Sfântă după două mii de ani.

Lui i se datorează, în mare măsură, Acordurile de la Oslo, o înţelegere evreiasco-arabă şi israeliano-palestiniană, care a stârnit la fel de multe speranţe pe cât de multe lacrimi a produs. Acordurile le-au condiţionat, furnizându-le cu asupra de măsură de-a lungul unui şir interminabil de abundente vărsări de sânge ale intifadelor palestiniene, în terorism arab dezlănţuit, ca şi în cele prilejuite de retrageri unilaterale ale statului evreu, de tiruri de rachete islamiste şi de ripostele israeliene.

Peres şi epoca lui s-au văzut profund marcate şi de îndoielnicul acord nuclear cu Iranul, negociat şi patronat în contra voinţei israelienilor şi a Congresului American de administraţia Obama, dar susţinut de Germania şi de puterile europene cu drept de veto în Consiliul de Securitate ONU. Ca şi de Rusia putinistă, aliata Teheranului.

Până la ultima suflare, acest om de stat şi-a apărat moştenirea cum a putut mai bine, împiedicând adversităţile şi ura viscerală să prevaleze, să debordeze şi să ducă la un dezastru regional încă mai amplu decât cel iscat de războiul sirian. Cel provocat, de-asemenea, de ascensiunea islamismului şi-a terorismului de tip nine/eleven, care a moşit „statul islamic”. 

Odată cu plecarea dintre vii a acestui personaj contradictoriu, un om deloc recent, dar şi foarte modern, şi realist şi vizionar, un ex-european legat puternic de lumea veche, de Europa sa natală, de iudaism, democraţie liberală şi social-democraţie clasică, un patriot rătăcitor şi-un umanist universal, un om al faptei, dar şi-un intelectual, s-a stins nu doar un lider exemplar, moral, ca şi intelectual. Ci s-a distrus şi-o punte către axiologia, către sistemul de valori ce l-a determinat.

Nepotului bunicului ucis în Holocaust pentru că a rămas evreu i-a fost dat, iată, să-şi parcurgă ultimul drum chiar în proximitatea noului an evreiesc 5777, care începe în seara de duminică. E un an ce nu dă semne să promită să fie foarte bun pentru lumea globalizată. Riscă, dimpotrivă, cu un scrutin american din care numai binelui pare să-i fie greu să izvorască, să fie unul al accelerării degradării democraţiilor şi ascensiunilor populist-naţionaliste. Al divorţului de cumpătare politică. Al dezbinării post-Brexit. Al dezbinării transatlantice, post-TTIP, post-Snowden, post-criză a refugiaţilor. Al terorismului. Şi-al luptei contra lui.

Şi totuşi. O particularitate a sărbătorii, în preajma căreia liderii lumii, îndoliaţi, l-au petrecut pe Shimon Peres către lăcaşul său de veci, e optimismul ei solemn. Se adună credincioşii să se lase judecaţi de Regele Suprem. Care-i înscrie, după fapte, în catastiful vieţii. Sau al morţii. Or, dacă şi judecata de pe urmă şi răsplata şi pedeapsa sunt ale Sale, universul pe care l-a creat Preaîndurătorul şi pacea în libertate pentru care a luptat o viaţă Shimon Peres mai par, totuşi, să aibă o şansă.         

Autor: Petre M. Iancu