Admiterea europeană a României: 2007, dacă...

Începe, la Bruxelles, un Consiliu European de la care se aşteaptă, ca de obicei, multe. Căci summitul comunitar la vârf din capitala belgiană are de oferit câteva soluţii, majoritatea gravitând în jurul delicatului subiect al Constituţiei continentale. Există o listă întreagă de inovaţii aduse în proiectul de Lege Fundamentală. Între acestea se distinge funcţia de preşedinte al Consiliului European, menită să înlocuiască actuala Preşedinţie semestrială, apoi, un consiliu de miniştri compus din reprezentanţi a trei ţări care, vreme de 18 luni, prin rotaţie, ar administra problemele comunitare sub supravegherea preşedintelui. Funcţiile în prezent deţinute de Chris Patten şi Javier Solana ar urma să fie comasate într-una singură: ministru de Externe. Votul majorităţii calificate în adoptarea deciziilor comunitare a fost subiectul cel mai controversat, Polonia şi Spania luptând pentru sistemul adoptat prin Tratatul de la Nisa. Atacurile teroriste de la 11 martie, de la Madrid, au generat o schimbare de putere în Spania, blocajul fiind depăşit în discuţiile cu noul Executiv iberic. Dacă ”moştenirea creştină” a Europei, specificare solicitată de Vatican şi de naţiunile catolice, nu se regăseşte în viitoarea Constituţie, în schimb, Legea Fundamentală va stipula prioritatea jurisdicţiei europene în faţa celei naţionale. În fine, să încheiem trecerea succintă în revistă a unora dintre noutăţi cu existenţa a două clauze: una de suspendare, prin votul majorităţii calificate, a acelor membri ce încalcă valorile Uniunii şi a doua ce permite ieşirea din Uniune, la cerere.

”Implementarea deplină şi la timp a tuturor angajamentelor negociate"

Admiterea României şi Bulgariei, asigură documentul ce urmează să fie înaintat spre semnare şefilor de stat şi de guvern ce se reunesc la Bruxelles, va respecta aceleaşi principii fundamentale utilizate şi în cazul integrării celorlalţi zece membri. O formulă ce pare şi chiar este o garanţie limpede a ireversibilităţii procesului de integrare a celor două ţări dar care permite responsabililor comunitari să intervină cu amendamente în cazul în care pregătirile nu se derulează conform exigenţelor europene. De altfel, punctul 18 din proiectul de rezoluţie finală specifică limpede: ”Consiliul European (...) reiterează obiectivul comun al Uniunii de a saluta primirea celor două ţări ca membre ale în ianuarie 2007, dacă acestea sunt pregătite”.

Bunăvoinţa Uniunii există, de vreme ce, iată, se vorbeşte despre ”începerea pregătirii tratatului de aderare cu România şi Bulgaria în luna iulie 2004 în perspectiva semnării acestuia pe cât de repede posibil, în anul 2005”. Cu toate acestea, se specifică ”crucialitatea asumării tuturor obligaţiilor pe care statutul de membru le implică”. În acest sens se cere celor două state intensificarea eforturilor de pregătire a aderării, în special în ce priveşte îmbunătăţirea capacităţilor administrative şi juridice şi reformele economice şi structurale. Indispensabilă rămâne, după cum reiese din acest al 21-lea paragraf al draftului de rezoluţie, ultimul referitor la România şi Bulgaria, ”implementarea deplină şi la timp a tuturor angajamentelor negociate”. Uniunea, se arată în final, ”va monitoriza îndeaproape pregătirea şi implementarea angajamentelor asumate în ansamblul Aquis-ului”.

În privinţa Turciei, se vorbeşte despre aşteptarea hotărârii Consiliului European din decembrie 2004 în funcţie de care se va decide dacă Uniunea va începe sau nu negocierile de aderare cu Ankara. În fine, Croaţiei i se recunoaşte statutul de candidat, Consiliul salutând decizia Comisiei de a lansa negocieri de aderare cu Zagrebul. Nici un termen nu a fost, însă, precizat.

Dezacord în privinţa succesorului lui Prodi

Tot la acest Consiliu European urmează să fie nominalizat şi viitorul preşedinte al Comisiei Europene, în condiţiile în care mandatul actualului deţinător al funcţiei, italianul Romano Prodi, se încheie în această toamnă. Germania şi Franţa susţin candidatura premierului liberal belgian Guy Verhofstadt. Parisul nu ţine atât la acest candidat cât la ideea ca viitorul preşedinte al Comisiei să vorbească limba franceză. Marea Britanie nu este încântată, însă, de Verhofstadt, premier sub a cărui guvernare Belgia s-a opus planurilor militare anglo-americane din Irak. Londra susţine că şeful Executivului belgian este prea federalist. O soluţie de compromis ar fi primul ministru luxemburghez Jean-Claude Juncker, dar acesta nu pare dispus să-şi schimbe jobul. La un moment dat s-a vehiculat şi numele irlandezului Pat Cox, actualul preşedinte al Parlamentului European. Deocamdată, Cox a dispărut din reflectoare.