1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Adrian Năstase nu ştie să piardă

Ştefan Cândea17 decembrie 2004

În acelaşi timp în care noul preşedinte al României era validat de către Curtea Constituţională, premierul în exerciţiu şi candidatul înfrânt în cursa prezidenţială, Adrian Năstase, a ţinut o conferinţă de presă atipică.

https://p.dw.com/p/B35y
Năstase, înaintea marii deziluzii
Năstase, înaintea marii deziluziiImagine: DW

Conferinţa de presă a lui Adrian Năstase survine după câteva zile în care premierul nu a mai făcut nici o declaraţie presei. Discursul precedent, în care se recunoştea învins, a fost un discurs civilizat şi surprinzător de echilibrat. Chiar şi felul în care s-a prezentat Adrian Năstase luni în faţa camerelor de filmat, nu avea nimic ieşit din comun.

La celălalt pol s-a situat declaraţia de ieri. Am văzut un Adrian Năstase instabil, care a început prin a rânji presei, după care figura sa se încrâncena şi se crispa, pe măsură ce îl ataca pe preşedintele Băsescu. Am vãzut un Adrian Năstase nesigur, ezitant, plin de contradicţii, al cărui discurs a fost departe de a transmite un mesaj clar şi coerent. Pe parcursul a 30 de minute, Năstase a repetat aceleaşi idei principale. În plus, la sfârşitul discursului, Năstase a minţit cu nonşalanţă jurnaliştii, declarând că nu are informaţii legate de graţierea lui Cozma şi nu se poate pronunţa. Fals. Năstase contrasemnase decretul prezidenþial cu o seară înainte, pentru ca acest decret să poată fi publicat în Monitorul Oficial.

Care a fost mesajul conferinţei de presă organizată în pripă de către Năstase. În primul rând, acesta a declarat că cele două reprize de vot trebuie respectate în aceeaşi măsură. În opinia sa, românii au votat pentru continuitate la 28 noiembrie, iar Băsescu nu are voie să schimbe acest lucru.

Năstase s-a lansat într-o serie de calcule, numărând voturile cu care el a ieşit preşedinte în primul tur în faţa lui Băsescu şi comparându-le cu voturile pe care le-a obţinut Băsescu în avans în cel de-al doilea tur: 700 de mii la 245 de mii. Prima concluzie: Năstase ar fi trebuit sã fie preşedinte. Apoi premierul a socotit că cele 250 de mii de voturi vin de fapt numai din Bucureşti. “Dacă lăsăm la o parte voturile din Bucureşti, rezultă că am câştigat alegerile la nivelul ţării. Dacă în Bucureşti nu s-ar fi votat, eu aş fi câştigat”, a spus Năstase. Această declaraţie incredibilă venită de la un premier în exerciţiu şi un politician care ar fi vrut să fie preşedintele unei ţări democratice, explică în mare parte busculadele organizate în Bucureşti în turul al doilea. Vă reamintim că secţii de votare speciale din Bucureşti au fost închise, refuzându-se voturile a mii de persoane. De asemenea au fost bulversate alegerile în complexele studenţeşti, iar cozile la secţia din Gara de Nord au fost de sute de metri.

Năstase nu s-a oprit aici. El a declarat că cele 245 de mii de voturi au venit în mare parte din direcţia votanţilor lui Corneliu Vadim Tudor, ca şi cum nu cetăţeni români şi-ar fi exprimat votul. “În turul doi, 245 de mii de voturi venite de la Corneliu Vadim Tudor au schimbat votul iniţial”, a spus el, continuând: “Acestea nu pot schimba realitatea şi soarta unei ţări de peste 20 de milioane de oameni”. Năstase i-a atras atenţia lui Băsescu că dacă nu va ţine seama de majoritatea PSD, PUR şi UDMR va genera o criză. Uitând de comportamentul lui Iliescu în toţi aceşti ani şi mai ales în campania electorală, Năstase a declarat că nu este admisibil ca preşedintele românilor să fie partizan unui partid politic. Apoi a înşirat o serie de măsuri prin care PSD ar putea boicota validarea premierului propus de către Băsescu, repetând că nu va accepta formule de şantaj.

Chiar în momentele în care Miron Cozma şi alţii se pregăteau să iasă din închisoare graţiaţi de către Iliescu, Năstase s-a pornit să critice eficienţa luptei anticorupţie a guvernelor dintre 96 şi 2000.

Conferinţa de presă s-a încheiat cu o declaraţie dură. La întrebarea ziariştilor dacă PSD va intra în opoziţie, Năstase a răspuns: “Ne vom bate pentru drepturile alegătorilor noştri. Ei vor să fim la guvernare!” În lumina noilor graţieri, dar mai ales a graţierii lui Miron Cozma, asupra căreia s-a revenit între timp, ameninţările lui Năstase sunt chiar înfricoşătoare.