Adunarea Generală ONU – un fiasco aproape total

În urmă cu cinci ani, statele membre ale Naţiunilor Unite au decis, în pragul noului mileniu, să înjumătăţească în termen de 15 ani sărăcia şi foametea în lume, să garanteze învăţământul primar pentru toţi, să combată eficient maladiile grave de pe mapamond, să reducă mortalitatea la naştere, să stimuleze egalitatea în drepturi a femeilor şi să pună capăt risipei de resurse, luând totodată măsuri de protecţia mediului. O treime din timpul acordat înfăptuirii acestor ţeluri s-a scurs deja. Şi fiecare zi ce trece inactiv face atingerea acestor deziderate mai dificilă.

Summit-ul şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor ONU trebuia să se încheie cu un bilanţ provizoriu, să confirme ţelurile pentru noul mileniu, dându-le totodată un nou avânt. Mult timp însă, se părea că aceste intenţii nu se pot materializa. Statele Unite ale Americii nu au mai vrut dintr-o dată să ştie nimic de aceste obiective, deşi semnaseră declaraţia din urmă cu cinci ani. Washingtonul a început să se târguiască ca într-un bazar oriental, din dorinţa vădită de a lăsa din nou ONU să pară un organism slab şi indecis. A apărut impresia că Departamentul de Stat ar fi dorit cel mai mult să înlocuiască declaraţia mileniului cu un document lipsit de conţinut.

Această intenţie, însă, aparţine deja istoriei, câtă vreme comunitatea statelor lumii s-a apărat aproape unanim. Astfel, reuniunea a arătat că statele care vor să aducă atingere ambiţioaselor ţeluri pentru noul mileniu se izolează, ba chiar mai mult se pun singure la stâlpul infamiei. Ţelul de înjumătăţire a pauperităţii şi foametei în lume până în 2015 nu se mai poate scoate de pe agenda internaţională, nici măcar de către o superputere cum este acum America.

Apare întrebarea: ce motive animă gruparea neoconservatoare din jurul preşedintelui George W Bush? Un psihiatru ar putea atesta administraţiei de la Washington că şi-a pierdut simţul realităţii, că-şi supraevaluează posibilităţile, dând dovadă şi de trăsături paranoice. Fiindcă cine vrea să nege sărăcia din lume, în timp ce zilnic îşi pierd viaţa 30.000 de copii din cauza foametei şi a unor boli curabile, nu mai are nici un contact cu realitatea. Cine crede că poate sili lumea să adopte idealul american de libertate şi democraţie, printr-un buget militar de 500 de miliarde de dolari şi o mulţime de arme de precizie, suferă cu siguranţă de o încredere în sine nemăsurată şi trebuie să aibă grijă să revină cu picioarele pe pământ. Preţul care va fi plătit pentru aceasta este cu siguranţă mare, sub raport spiritual şi geopolitic.

Cel de-al treilea simptom, paranoia, este cel mai subtil şi se datorează fricii. Desigur, neoconservatorii lui Geroge Bush se tem de multilateralismul ONU, fiindcă ameninţă pretenţiile hegemoniale ale Americii. Şi asta cu toate că s-a dovedit că multe probleme, pe lângă cele de dezvoltare, cum ar fi reforma Naţiunilor Unite, viitoarea compoziţie a Consiliului de Securitate şi chestiunile de securitate şi combatere a terorismului nu pot fi rezolvate decât în cooperare cu statele în curs de dezvoltare. Astfel, succesul în combaterea fenomenelor menţionate, depinde de succese în lupta contra sărăciei, foametei şi bolilor.

Teama însă de care suferă administraţia Bush pare şi mai profundă. Neoconservatorii de la Washington se tem de însăşi sărăcie. Sărăcia trebuie să fie ascunsă, ea nu trebuie să existe fiindcă ameninţă propria bunăstare şi propria imagine despre lume. Totuşi, câteodată se petrec catastrofe groaznice, care pot avea însă şi efecte terapeutice. Un uragan a spulberat în sudul SUA coaja subţire a civilizaţiei, lăsând să se vadă jafuri, crime şi devastări, dar înainte de toate sărăcia de care nimeni nu a vrut să ştie până acum.

Frica nu este un sfetnic bun, fiindcă îl împiedică pe cel care suferă de ea să vadă soluţiile aflate la îndemână. Din motive de înţeles, responsabilii americani afirmă că sunt preocupaţi de securitate şi combaterea terorismului. Dar dacă aceasta este adevărat, atunci ar trebui să înceapă de îndată o camnpanie susţinută împotriva sărăciei, fiindcă sărăcia produce invidie, ură şi violenţă, fiind un teren fertil pentru terorism. Statele Unite ale Americii cheltuie 80 de miliarde de dolari pentru a transforma Bagdadul într-o fortăreaţă, şi aceasta fără succes până acum. Aceeaşi sumă ar produce dublarea tuturor fondurilor publice destinate ajutoarelor de dezvoltare, contribuind decisiv la combaterea pauperităţii.

Statele aflate în curs de dezvoltare s-au arătat mulţumite, în cadrul declaraţiei mileniului, cu obţinerea a 0,7 la sută - deci mai puţin de o sutime - din produsul intern brut al ţărilor industrializate. Aceasta este cu adevărat puţin, ţările bogate nici n-ar fi putut să salveze mai ieftin ordinea mondială pe care au instituit-o. Dar Statele Unite nu sunt dispuse să plătească nici acest simbolic preţ, evitând pe mai departe să semneze un angajament în acest sens. Ce să-i faci, uneori frica orbeşte.