1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Afacerea Bâstroe afectează onoarea ecologiştilor germani

Cristian Ştefănescu11 august 2004

De vizita în România a cancelarului Gerhard Schröder se interesează deopotrivă observatorii politici şi economici dar şi presa bulevardieră. Se intersează, însă, şi organizaţiile de protecţia mediului, care speră că fie oficialităţile de la Bucureşti fie ziariştii care îl vor întâlni pe şeful Executivului de la Bucureşti îi vor atrage atenţia asupra unei crime ecologice la care părtaşă s-a făcut şi o companie, e drept, privată, din Germania.

https://p.dw.com/p/B37g
"Consecinţele vor fi atât de mari încât ne temem că întregul biosistem al Deltei Dunării va fi modificat”
"Consecinţele vor fi atât de mari încât ne temem că întregul biosistem al Deltei Dunării va fi modificat”Imagine: Illuscope

Josef Möbius Bau AG, o importantă firmă de construcţii cu sediul central la Hamburg care de mai bine de 50 de ani de performanţă incontestabilă, a acceptat să semneze un contract şi să se lanseze într-un proiect pe care alte companii, poate la fel de serioase, l-au considerat, probabil, imoral. Este vorba despre şantierul canalului Dunăre – Marea Neagră de la marginea ucraineană a Deltei Dunării.

De mai bine de trei luni, doamna Götz, secretara conducerii firmei Josef Möbius Bau AG, stă de pază şi opreşte orice încercare a presei de a lua legătura cu cei responsabili de derularea contractului de amenajare a canalului Bâstroe, pe care autorităţile de la Kiev intenţionează să-l transforme în artera fluvială. ”Persoana în măsură să vă răspundă este pe teren”, ne explică doamna Götz, asigurându-ne, însă, că, atunci ”când va sosi, îi voi transmite că aţi căutat-o!”

Nici organizaţiile ecologiste germane nu au reuşit să ia legătura cu acel – se pare – singur angajat al firmei Möbius care cunoaşte detaliile contractului din Ucraina. Dr. Martin Schneider-Jacoby, director de proiecte la Fundaţia Euronatur pentru Moştenirea Naturală a Europei, ne-a mărturisit că instituţia pe care o reprezintă le-a adus celor de la Möbius argumente ştiinţifice pentru, cel puţin, suspendarea temporară a lucrărilor – fără vreun răspuns: ”Nu. Le-am transmis un fax prin care le explicam de ce este cazul să înceteze săpăturile pentru moment, în sezonul brut: tânăra generaţie de păsări nu supravieţuieşte şi astfel dispare o parte din patrimoniul ornitologic al Europei. Nu am primit nici un feedback şi este de neînţeles!”

Oksana Osadce, expertă a organizaţiei ecologiste UTOP, de la Kiev povestea, în luna mai, postului nostru de radio că expertiza de mediu comandată de Guvernul Ucrainei a fost efectuată de patru ori. După ce, în trei rânduri, specialiştii ajunseseră la concluzia că nu se poate lansa construcţia fără perturbarea ecosistemului Deltei Dunării, Universitatea de Stat din Kiev a dat avizul atât de mult dorit de oficialii ucrainieni. Că ceva nu este în regulă reiese şi din dificultatea cu care Guvernul de la Kiev a găsit o firmă cu experienţă dispusă să pornească săpăturile. Birdnet, reţeaua electronică a ornitologilor germani, informa despre refuzul unor firme olandeze de construcţii de a se implica în proiectul Bâstroe. ”Aceştia au spus ‘Noi aici nu construim’. Olandezii sunt o populaţie de deltă. Olanda este, de fapt, o imensă deltă a Rinului”, comenteazăă Schneider-Jacoby, completând: ”Sunt foarte conştienţi despre modul în care se lucrează într-un astfel de mediu de viaţă. Aşa că pe noi ne doare când vedem că tocmai o firmă germană distruge în Delta Dunării. Noi, germanii, lucrăm atât de des în proiecte de protecţia mediului în jurul lumii iar un astfel de gest ne subminează autoritatea".

Am încercat să stăm de vorbă cu reprezentanţii Royal Boskalis Westminster nv, una dintre firmele olandeze care au refuzat să se angreneze în acest contract. Rolf Berends, director de imagine al companiei, ne-a confirmat indirect discuţiile purtate cu autorităţile de la Kiev, explicând-ne că politica firmei implică şi confidenţialitatea relaţiilor cu clienţii.

Schneider-Jacoby înţelege, din perspectivă economică, demersul Kievului, însă nu poate fi de acord cu modul în care s-a acţionat: ”Guvernul Ucrainei doreşte acest acces canal. Problema este doar că planificarea s-a făcut mult prea repede şi că au fost încălcate concvenţii internaţionale. Un proiect de asemenea dimensiuni nu poate fi rezolvat în cinci luni. Consecinţele asupra pescuitului, asupra întregii dezvoltări a mediului vor fi atât de mari încât ne temem că întregul biosistem al Deltei Dunării va fi modificat”.

În vreme ce în Germania se alocă fonduri colosale pentru remedierea unor – să le spunem aşa – păcate ecologice din trecut, o firmă germană repetă greşelile trecutului, undeva, departe de graniţele Republicii Federale. Un subiect despre care, cu siguranţă, cancelarul federal Gerhard Schröder va afla, în scurtul său sejur la Bucureşti.