Afacerea Hohmann şi antisemitismul european

Cu enormă încordare s-a aşteptat în Germania votul asupra excluderii din grupul parlamentar creştin-democrat din Bundestag a deputatului Martin Hohmann, autorul unui virulent discurs antisemit. Votul a avut loc, Hohmann fiind exclus. Dar rezultatul scrutinului şi antecedentele lui ridică numeroase întrebări. Şi nu doar în Israel, unde asemenea cazuri nu pot decît să amplifice îngrijorarea provocată de recrudescenţa antisemitismului european. O enormă indignare au provocat israelienilor afirmaţiile antisemite ale compozitorului grec Mikis Teodorakis , care a declarat recent, că poporul evreu s-ar afla pasămite "la rădăcina răului". In replică, ministrul israelian al justiţiei, Josef Lapid, a subliniat, pe bună dreptate, că asemenea aserţiuni sunt rasism pur, în tradiţia şi stilul lui Hitler şi Goebbels.

O alertă similară ar trebui să cuprindă şi Germania. La Berlin, notabila tensiune precedînd votul din grupul parlamentar al opoziţiei de centru- dreapta din Germania, alcătuită din Uniunea Creştin-Democrată şi Uniunea Creştin Socială bavareză s-a aplanat doar parţial, vineri dimineaţă. Peste două treimi din colegii săi de partid au aprobaseră anterior cererea conducerii creştin-democrate de a-l elimina pe Hohmann. Graţie celor 195 de voturi în favoarea retragerii calităţii sale de membru al grupului parlamentar, conducerea creştin democrată a trecut oarecum cu bine de un test dificil.

Cu toate acestea, UCD n-are motive de a răsufla uşurată. Cele 28 de voturi împotrivă, reprezentînd 12 procente din totalul sufragiilor exprimate, vor mai da multă bătaie de cap partidului. Şeful adjunct al grupului parlamentar, Bosbach, şi-a exprimat de altfel fireasca dezamăgire, provocată de numărul relativ mare de împotriviri la procedura de înlăturare a lui Hohmann - prima de acest fel din istoria Uniunii Creştin-democrate. Demnitarul creştin-democrat solicitase înţelegere, afirmînd că refuzul unor membri ai grupul parlamentar de a sancţiona excluderea nu ar echivala cu identificarea celor ce votaseră împotriva înlăturării lui Hohmann cu afirmaţiile sale extremiste.

Testul fusese cu atît mai dificil cu cît în sînul Uniunii s-au manifestat în ultimele zile numeroase şi semnificative luări de poziţie în favoarea deputatului de Hessa, devenit notoriu din pricina unui discurs plin de otravă antievreiască rostit la 3 octombrie, cu prilejul reunificării germane. Hohmann susţinuse atunci că evreii ar putea fi la rigoare calificaţi drept "popor de făptaşi" din pricina prezumtivei lor participări la crimele revoluţiei bolşevice din 1917. Resuscitarea mitului nazisto-fascist punînd un aberant semn de egalitate între evrei şi comunişti nu iscase iniţial nici un fel de revoltă în circumscripţia electorală a lui Hohmann.

Şeful trupelor de elită ale armatei germane elogiase apoi cu putere tezele antievreieşti ale parlamentarului, fiind, în consecinţă, demis. Totuşi, consternarea şi indignarea, care cuprinsese Germania după semnalarea discursului la un post de radio german, în urma sesizării lui de către o americancă ce-l descoperise în Internet nu împiedicase alte alarmante solidarizări. Afirmînd de pildă, că în Germania nu s-ar mai putea chipurile rosti adevărul, un demnitar local al partidului afişase la Recklinghausen înveninata cuvîntare, mult după izbucnirea tardivă a scandalului provocat de conţinutul ei antisemit. Ulterior, s-a declanşat şi împotriva lui o procedură de exludere din partid. Totuşi, vineri apăreau în mai multe ziare germane anunţurile unui grup de circa 20 de membri de frunte ai opoziţiei de centru-dreapta cerînd să i se acorde o şansă suplimentară lui Hohmann. Un sondaj de opinie prezentat la televiziunea germană releva că o majoritate fie şi restrînsă a membrilor partidului creştin-democrat se pronunţase împotriva excluderii lui Hohmann din grupul său parlamentar. Iar conducerea Uniunii, care, înainte de a se folosi de refuzul deputatului de a se distanţa integral, onest şi fără echivoc de propriul său discurs ezitase o săptămînă întreagă pînă să adopte, în fine, decizia eliminării lui din facţiunea parlamentară s-a văzut confruntată cu acuze masive din toate zonele spectrului politic.

Din raţiuni procedurale, Hohmann rămîne deocamdată membru de partid, păstrîndu-şi totodată mandatul parlamentar. Îndepărtarea lui din UCD nu mai e decît o chestiune de timp, iar marginalizarea lui definitivă e, neîndoielnic necesară, nu însă şi suficientă în vederea igienizării partidului. Susţinerea, de care un extremist de dreapta sadea continuă să se bucure în rîndul unui segment îngrijorător de larg al unui partid democratic şi chiar şi al populaţiei germane, relevă că UCD are obligaţia de a-şi asuma urgent o sarcină extrem de complexă. E imperioasă edificarea cu informaţii, date şi probe concrete a tuturor celor care, involuntar, ignoră încă dimensiunile extrem de periculoase ale falsurilor istorice de sorginte nazistă repuse în circulaţie de Hohmann. La fel de stringentă este perpetuarea şi eficientizarea confruntării germane cu petele negre ale propriei istorii.

Afacerea Hohmann nu e de altfel primul semnal de alarmă lansat societăţii germane şi europene în ansamblul ei. Cazul fostului vicepreşedinte liberal, Moellemann, exclus şi el, acum un an, din grupul său parlamentar pentru repetate deraieri antisemite şi antiisraeliene demonstrează că flagelul urii faţă de evrei, relegat în deceniile de după Holocaust la marginile societăţii germane, a început să-şi facă loc în centrul ei. Orice întîrziere în adoptarea de măsuri depotrivă sistematice şi viguroase în vederea contracarării acestei tendinţe ar putea avea ca atare efecte dintre cele mai dezastruoase.