Afacerile şi politica

Dacă Honorius Prigoană va pierde alegerile în beneficiul contracandidatului său Radu Stroe, vina va cădea şi asupra lui Cristian Preda care i-a făcut cea mai eficace contra-campanie. Familia Prigoană, îmbogăţită prin afaceri cu statul, ar fi în ochii deputatului de la Strasbourg un clasic exemplu de oligarhie care îşi cumpără poziţia şi influenţa politică. PD-L, a avertizat Preda, riscă să se oligarhizeze. El a făcut pesemne aluzie şi la alte cazuri pe care nu le-a mai numit.

Dincolo de rivalităţile personale din cadrul PD-L, partid tot mai mare şi fireşte mai frămîntat, intervenţia lui Preda a pus în discuţie raporturile dintre afaceri şi politică. Preşedintele Traian Băsescu, la depunerea jurămîntului denunţase şi el, în termeni categorici, amestecul în politică al oamenilor de afaceri, care în opinia sa ar suferi de un egoism iremediabil, fiind inapţi să detecteze binele comun. Cristian Preda a reluat aşadar programul preşedintelui şi l-a aplicat PD-L, cu consecinţe deocamdată neclare. Există riscul, a spus Preda într-un interviu din Revista 22, „ca partidele politice din România să fie simple instrumente ale unor oameni care, întrucît sînt foarte bogaţi, sînt şi foarte influenţi şi nu mai lasă acces nimănui“.

Îngrijorarea lui Cristian Preda este legată de faptul că după alegerile uninominale pe băncile propriului partid au apărut mai mulţi oameni bogaţi ca niciodată. Alegerile în colegii uninominale au pus partidelor şi candidaţilor probleme cu totul noi, pe care le-a rezolvat fiecare cum a putut.

În vechiul sistem al listei, finanţarea campaniei era globală, dar odată cu noua lege electorală fiecare candidat a fost nevoit să vină cu finanţare proprie. Este extrem de grăitoare diferenţa de percepţie între Cristian Preda şi Sever Voinescu. Preda a candidat la europene pe o listă mică de partid în cadrul unei campanii ieftine şi purtată, prin urmare, cu fonduri transparente, în timp ce Sever Voinescu şi-a cîştigat mandatul într-un colegiu uninominal după o luptă dură şi finanţată numai el ştie cum. Dacă Preda gîndeşte în termeni de laborator, Voinescu a înţeles mai bine complexitatea situaţiei reale.

Practic tot ce s-a petrecut în anul de pionierat 2008 a excedat toate reglementărie existente. Cîţi bani s-au cheltuit în fiecare circumscripţie ? Nimeni nu ştie. Nici înainte nu era uşor să află cîţi bani s-au cheltuit şi mai ales de unde au provenit ei, dar acum e practic imposibil cîtă vreme insituţiile îndreptăţite evite să se amestece.

O cauză evidentă a acestei situaţii este plafonarea prin lege a finanţării partidelor. După cum au arătat mai multe investigaţii independente (ProDemocraţia) toate partidele româneşti au încălcat legea, atîta doar că spre deosebire de alte ţări europene aici nimeni nu a fost condamnat. Este adevărat că nici în Germania sau Franţa nu au fost condamnaţi lideri politici de prim plan, dar au căzut totuşi victime trezorierii partidelor sau unii intermediari. (Există totuşi un dosar pe numele lui A. Năstase referitor la strîngerea ilegală de fonduri sub paravanul unui concurs de calitate în construcţii).

Partidele ştiu aşadar care este preţul unei campanii şi mai ales care este preţul unei victorii electorale. Un deputat fără avere ştie la rîndul său că, într-un fel sa altul, rămîne dator celor care i-au finanţat campania. De aceea un alegător îşi pune întrebarea dacă e mai bine să voteze un candidat cu mulţi bani, care nu are teoretic o agendă ascunsă, sau un candidat finanţat netransparent şi care riscă să aducă în parlament interese neligitime. Ce este mai riscant pentru democraţie : afişarea unor oameni de afaceri în prim planul politicii sau finanţarea ocultă a unor candidaţi fără resurse proprii ?

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu