Afghanistanul în preajma conferinţei de la Berlin

Participanţii afghani la Conferinţa de la Petersberg lîngă Bonn, ţinută la sfîrşitul anului 2001, au fost poate prea optimişti, atunci cînd au decis ca pînă în iunie anul acesta în ţara lor să aibă loc alegeri prezidenţiale şi parlamentare. Doar cu cîteva zile înaintea unei noi conferinţe privind Afghanistanul, Hamid Karzai, preşedintele interimar şi favorit în alegeri, a trebuit să anunţe o amînare cu cel puţin trei luni a alegerilor. Şi nimeni nu ştie, dacă acest termen va putea fi respectat. Listele electorale nu au fost încă pregătite, iar starea securităţii în Afghanistan continuă să fie critică. În multe provincii talibanii cîştigă din nou în forţă, iar puterea guvernului central continuă să se limiteze la capitala Kabul.

Ceea ce funcţionează cu adevărat este cultura macului şi comerţul cu opiu. Afghanistanul este cel mai mare producător din lume al acestui drog, acoperind trei sferturi din ”necesarul” de pe piaţa mondială. Exportul aduce în ţară aproape două miliarde de euro, de care profită în primul rînd şefii războinici ai talibanilor, care ”protejază” cultura macului şi care folosesc resursele pentru înarmarea miliţiilor lor.

Poate că lumea s-ar interesa mai puţin de soarta Afghanistanului, dacă nu ar fi la mijloc interesul de a stopa această ramură economică înfloritoare, în scopul de a diminua gravitatea propriei probleme a drogurilor în Europa sau în Statele Unite. Pe această bază, ministrul afghan al finanţelor se încumetă să solicite 28 de miliarde de dolari pentru următorii 7 ani. La ultima conferinţă a donatorilor de la Tokio din 2002, a fost aprobată, însă, doar o şesime din această sumă.

Politicienii străini consideră că afghanii ar trebui să se ocupe singuri de îmbunătăţirea situaţiei în ţara lor. Deşi ei ştiu prea bine că afghanii nu sunt în stare de acest lucru şi nici nu vor fi într-un viitor previzibil. Condiţia pentru o astfel de autoajutorare ar fi printre altele ca stăpînii regionali să fie deposedaţi de putere şi ca administraţia centrală de la Kabul să preia, cu ajutorul poliţiei şi al armatei, controlul asupra întregii ţări. Acest pas ar fi posibil, dacă NATO ar veni în ajutorul guvernului de tranziţie. Statele Unite tocmai au crescut contingentul trupelor lor din Afghanistan, dar misiunea acestora se concentrează în continuare asupra căutării lui Osama bin Laden şi a luptei împotriva AlQaidei şi a talibanilor.

Guvernul de tranziţie are sprijin doar din partea trupelor de securitate ”ISAF” sub comandă NATO. Acţiunea acestora, limitată iniţial la Kabul, a fost extinsă la zona relativ neproblematică Kundus. Dacă mandatul trebuie luat în serios, el ar trebui să se extindă şi în regiunile periculoase, unde au loc lupte. Dacă, însă, se aşteaptă pînă cînd guvernul de tranziţie preia controlul şi în acele regiuni, atunci termenul pentru alegeri este cît se poate de nesigur. Ca şi soarta Afghanistanului în general.