Agathoane, lasa-te de rime!
8 decembrie 2003Publicitate
Doar o parte (costeliva, si ea, ca un pui de gostat) a presei scrise mai face opozitie în România. E unicul oscior ce irita neplacut traheea senzitiva a Puterii. De voie, de nevoie, directorasii, intelectualii, patronii de televiziuni, oneghistii, ghedesistii, ba chiar si omul cu rubasca format mare, Vadim, au pus clontul în piept si pupa cuvincios mâna doamnelor si domnilor ce-au confiscat pâinea si cutitul. Se dau veritabile batalii pentru a se ajunge cât mai aproape de scarlatii conduri ai noilor pase de partid si de stat, pentru a depune acolo sarutul ritual. Precum lumea, asa obiceiurile!
E drept ca pentru a se impune cu autoritatea de azi, pesedeii n-au dus lipsa de insi gata de sacrificiul suprem. Mai întâi au fost Cozmânca si Miki "Spaga", apoi Gusa: razboinici unul si unul, gata sa ia în piept si obraji toata vijelia, tot frigul ce tragea la delicatele picioare ale bosilor. Dusi sunt azi, cu totii. Sau, mai degraba, ascunsi prin camarile cele de taina ale puterii. Nici despre Gusa nu se mai aude mare lucru: sa speram ca luptele fara sorti de izbânda în care, cica, s-a angrenat, se vor sfârsi cu bine!
Ultimul kamikadze de partid pare a fi unul, Agathon. Nu se prea stie de unde provine, oricum arata a fi de familie buna: face acordul între subiect si predicat, îsi tamponeaza discret cu batista fruntea când asuda, nu manânca seminte, ciripeste în limbi straine, zâmbeste panoramic în studiourile de televiziune, face glume subtiri. Ca insul e mizericordios si tine nu doar la nume, ci si la supranume (în greceste, "agathos" înseamna "bun") o demonstreaza generoasa-i idee de-a importa din patria numelui în patria trupului faimosii palmieri (momentan raposati) ce-au facut deliciul litoralului românesc vreme de câteva saptamâni.
Ca aceeasi persoana a fost si la originea implantarii unui parc Dracula în spatiul mioritic o fi doar o chichita textualista, un joc intertextual, o aluzie culturala la titlul unui film de succes din anii copilariei agathonice: "Agatha, lasa-te de crime!" Asa ca n-are rost sa insistam.
Partea neplacuta e ca dl. Agathon a cam uitat în ultima vreme sa fie bun. El e chiar rau, am putea pentru ca sa spunem. Cum în familia domniei sale pana si pixul au fost întotdeauna obiecte predilecte, iata ca partidul i-a dat, în fine, prilejul sa le foloseasca. Si, vai, le si foloseste: dicteaza comunicate si reguli aiuristice, ameninta, zbiara, zvârle cu cerneala mai abitir decât o facea anul trecut cu palmiero-dolarii. Ca dl. Agathon are verbul navalnic, n-ar fi nimic. Dar ce te faci când a-culturalii din teritoriu nu pricep înaltul spirit al vocabulelor de la centru? Cum sa nu intri la idei când indivizi (desigur, necunoscuti) se pun pe bumbacirea ziaristilor taman când dl. Agathon psalmodiaza contondent împotriva celor ce îndraznesc sa nu urmeze linia partidului? Poate ca dl. Agathon a vrut doar sa faca rime. Dar daca din ele ies, Doamne fereste, crime?!
E drept ca pentru a se impune cu autoritatea de azi, pesedeii n-au dus lipsa de insi gata de sacrificiul suprem. Mai întâi au fost Cozmânca si Miki "Spaga", apoi Gusa: razboinici unul si unul, gata sa ia în piept si obraji toata vijelia, tot frigul ce tragea la delicatele picioare ale bosilor. Dusi sunt azi, cu totii. Sau, mai degraba, ascunsi prin camarile cele de taina ale puterii. Nici despre Gusa nu se mai aude mare lucru: sa speram ca luptele fara sorti de izbânda în care, cica, s-a angrenat, se vor sfârsi cu bine!
Ultimul kamikadze de partid pare a fi unul, Agathon. Nu se prea stie de unde provine, oricum arata a fi de familie buna: face acordul între subiect si predicat, îsi tamponeaza discret cu batista fruntea când asuda, nu manânca seminte, ciripeste în limbi straine, zâmbeste panoramic în studiourile de televiziune, face glume subtiri. Ca insul e mizericordios si tine nu doar la nume, ci si la supranume (în greceste, "agathos" înseamna "bun") o demonstreaza generoasa-i idee de-a importa din patria numelui în patria trupului faimosii palmieri (momentan raposati) ce-au facut deliciul litoralului românesc vreme de câteva saptamâni.
Ca aceeasi persoana a fost si la originea implantarii unui parc Dracula în spatiul mioritic o fi doar o chichita textualista, un joc intertextual, o aluzie culturala la titlul unui film de succes din anii copilariei agathonice: "Agatha, lasa-te de crime!" Asa ca n-are rost sa insistam.
Partea neplacuta e ca dl. Agathon a cam uitat în ultima vreme sa fie bun. El e chiar rau, am putea pentru ca sa spunem. Cum în familia domniei sale pana si pixul au fost întotdeauna obiecte predilecte, iata ca partidul i-a dat, în fine, prilejul sa le foloseasca. Si, vai, le si foloseste: dicteaza comunicate si reguli aiuristice, ameninta, zbiara, zvârle cu cerneala mai abitir decât o facea anul trecut cu palmiero-dolarii. Ca dl. Agathon are verbul navalnic, n-ar fi nimic. Dar ce te faci când a-culturalii din teritoriu nu pricep înaltul spirit al vocabulelor de la centru? Cum sa nu intri la idei când indivizi (desigur, necunoscuti) se pun pe bumbacirea ziaristilor taman când dl. Agathon psalmodiaza contondent împotriva celor ce îndraznesc sa nu urmeze linia partidului? Poate ca dl. Agathon a vrut doar sa faca rime. Dar daca din ele ies, Doamne fereste, crime?!
Publicitate