Agonie cu ochii deschişi

„O singură morală se poate extrage din viaţa şi moartea americancei Terry Schiavo. Există probleme etice, faţa de care orice tentativă de a le rezolva prin lege pare neajutorată”, scrie Sueddeutsche Zeitung din Muenchen. Cotidianul bavarez comentează tragediei unei femei care, din pricina unei leziuni cerebrale, va muri de inaniţie după un deceniu şi jumătate de agonie cu ochii deschişi. Ziarul deploră ceea ce numeşte „nedemnul spectacol oferit de cearta, politic amplificată, care s-a derulat în faţa justiţiei americane” pe marginea vieţii şi morţii acestei femei. Reluând un pasaj din predicile de paşti ale episcopilor germani, comentatorul subliniază că nici măcar „judecătorii nu sunt stăpâni peste viaţă şi moarte”. Abordând dilema provocată de sistarea alimentării artificiale a acestei paciente, în baza afirmaţiei soţului ei (legal), potrivit căruia femeia ar fi declarat cândva că n-ar dori să i se prelungească viaţa în mod nefiresc, ziarul admite că, „uneori, moartea poate fi într-adevăr o izbăvire. Dacă, de pildă, pune capăt suferinţelor (inumane) ale unor oameni extrem de grav bolnavi. Dar prea puţine cazuri sunt atât de clare încât să permită o decizie univocă. Cu toate riscurile morale, rămâne ca atare o singură cale. In cazul unor dubii, decizia trebuie să fie în favoarea vieţii”, relevă cotidianul din Muenchen.

Neavând timp să reacţioneze la probabila răpire a celor trei jurnalişti români de la Bagdad, ziarele vesteuropene dezbat situaţia din Kirghizia (o nouă ilustrare, potrivit unor analişti, a principiului dominoului, după democratizarea Georgiei şi Ucrainei). Observatorii discută şi viitorul constituţiei europene, din perspectiva plebiscitului francez asupra proiectului constituţional despre care Daily Telegraph speră să se soldeze cu un rezultat negativ.

Nu puţine ziare se concentrează însă azi şi asupra altei suferinţe, precum şi a semnalelor şi semnificaţiilor transmise de imaginea televizată a grav bolnavului papă. Ziarul La Reppublica din Roma notează că „papa încalcă un tabu, devreme ce în societatea occidentală contemporană maladia se ascunde, se muşamalizează şi se relativizează. Ioan Paul al doilea îşi prezintă însă public boala, ca şi cum ar fi vorba de o parte esenţială a misiunii sale bisericeşti”.

"Vinerea mare a Paştelui" (catolic) se prelungeşte, scrie şi Gazeta Wyborcza din Polonia, comentând, pe marginea incapacităţii papei de a da glas tradiţionalei binecuvântări urbi et orbi, ceea ce numeşte „macabrul reality show”, pus în scenă la Vatican duminică. Citim în continuare: „S-au auzit glasuri, în special ale unor tineri, care susţin că nu se poate asista la asemenea imagini. E oare posibil să i se arate lumii o neputinţă atât de groaznică? Nu suferă din pricina ei autoritatea bisericii, ba chiar a întregii creştinătăţi? S-a repetat adesea, că imaginea suferindului suveran pontif e o mângâiere pentru toţi cei care suferă şi mor ei înşişi, iar pentru tineri, prilej de a învăţa că viaţa are un termen limită şi că spiritul poate învinge trupul”. Dar, conchide, ziarul din Varşovia, „aceste celebrări pascale n-au fost o sărbătoare a bucuriei. Cuvintele papei, potrivit căruia această noapte a imprimat în inimile credincioşilor speranţa şi bucuria sună paradoxal. (In realitate) vinerea mare continuă”. Iar Rzeczpospolita care apare de asemenea în patria papei constată că imaginile televizate transmise de Vatican au în ele „ceva înspăimântător”.

Der Standard din Viena îi atribuie în schimb lui Ioan Paul al doilea, în ipostaza sa de suveran pontif mut, mai multă carismă decât oricând în trecut, opinând că toţi "cei care, din pricina agoniei sale, îi cer să se retragă nu înţeleg câtuşi de puţin această formă de religiozitate".

Dimpotrivă, Tages Anzeiger de la Geneva deplînge ceea ce ziarul elveţian consideră a fi „o prezenţă papală asigurată doar prin intermediul mass-mediei, care l-ar fi transformat pe Karol Woytila „într-o icoană pop, oferind lumii un spectacol morbid şi un prilej de voieurism”.

In fine merită semnalat un amplu articol referitor între altele la România, apărut în ziarul berlinez Die Welt, pe marginea criticilor tot mai dure, confruntând ministerul german de externe condus de Joschka Fischer, din pricina practicii germane îngăduitoare de acordare a vizelor de călătorie pentru spaţiul Schengen. Potrivit informaţiilor publicate de ziarul berlinez, această practică ultraliberală, declanşată de decretul lui Fischer s-ar fi soldat între 1999 şi 2000 cu "o creştere spectaculoasă a numărului de permise de călătorie eliberate nu doar ucrainienilor, ci şi românilor, cetăţenilor Belarus, turcilor şi marocanilor, sporul cel mai spectaculos cereri aprobate, de 44 de procente, fiind înregistrat în România. La Bucureşti", scrie ziarul, "s-au acordat în această perioadă aproape 90.000 de vize de intrare în Germania". O serie de ziare din Republica Federală îl critică de luni de zile pe şeful diplomaţiei germane pentru ceea ce unii analişti califică drept impunerea de către Fischer, la ambasadele Berlinului, a unor conţinuturi ideologice ecologiste, o practică în urma căreia s-ar fi stimulat traficul de persoane, de droguri şi prostituţia de provenienţă esteuropeană.

Comntatorii germani mai atacă şi apelul lansat patronatului din Republica Federală de către cancelarul Gerhard Schroeder. Şeful executivului berlinez a cerut oamenilor de afaceri să renunţe la transferul de firme, întreprinderi şi capacităţi industriale în mai ieftina străinătate precum şi să-şi sporească sporirea investiţiile, astfel încât, după reformele adoptate, să-şi facă şi industriaşii datoria de a contribui la combaterea şomajului. Analiştii critică în genere acest apel, considerat populist în măsura în care maschează nu doar neputinţa cancelarului, ci şi dorinţa lui de a pregăti o victorie social-democrată în apropiatele alegeri renane printr-un cadou retoric făcut electoratului de stânga.