Agricultura românească- festivităţi de integrare în UE

Cum au coborît din autocar, fermierii belgieni au fost luaţi în primire de următoarea imagine de extracţie pur românească: primarul comunei, flancat de un grup de călăreţi cu steagurile UE, României şi al Belgiei şi de un grup de copii desigur în port popular, oferind străinilor pîine şi sare. Primarul le-a dat bineţe belgienilor arătîndu-le cum se rupe din pîinea proaspătă, se întinge în sare şi se mănîncă cu poftă, îndemnîndu-i, desigur prin gesturi, să facă la fel. Oaspeţii noştri s-au conformat, dar părea că nu înţeleg nimic – aşa că primarul le-a tradus, deschizînd larg braţele, cum vom fi cu toţii, români, belgieni şi restul, o mare familie de agricultori europeni, aşa ca pîinea aceea rotundă şi proaspătă din care au mîncat.

Belgienii au strâmbat din nas la condiţiile din grajduri

Festivitatea de integrare în UE a ţăranilor dobrogeni a mers strună – cum toate festivităţile la noi sînt fără cusur. Doar avem experienţă de o jumătate de secol în domeniu. Mai prost a ieşit însă cînd fermierii din Belgia au fost conduşi să vadă un grajd de vite, adică un adăpost unde vacile mănîncă fîn, sînt mulse, se balegă şi se culcă.

Nu le-au plăcut fermierilor din vecinătatea Bruxelles-ului condiţiile în care vacile noastre din Dobrogea fac toate aceste treburi. Arătau cu degetul la paiele murdare de pe jos şi clătinau consternaţi din cap. Festivitatea de integrare din cîmpul deschis se dovedea a fi un jalnic eşec, în faţa condiţiilor de igienă precare din grajdul cu animale.

Agricultura României este una de subzistenţă

Locuitorii satelor nu au însemnat în ultimul deceniu şi jumătate decît nişte buletine de vot pentru preşedinte, primari şi parlamentari. Agricultura României este una de subzistenţă, iar cauza principală rămâne în continuare manipularea statutului proprietăţii. Altfel spus, sute de mii de oameni de la sate nu au nici acum pămîntul lor cu acte în regulă. În consecinţă, nu pot vinde, nu se pot asocia din proprie iniţiativă. Într-un cuvînt, nu pot să dispună de proprietatea lor după cum consideră de cuviinţă. Satele româneşti îmbătrînesc văzînd cu ochii, iar moştenitorii de la oraş s-au săturat şi ei să umble prin tribunale pentru a limpezi statutul încurcat al proprietăţilor părinţilor ori bunicilor lor.

Avem peste zece milioane de hectare de teren arabil, dar nu reuşim să atingem decît jumătate din producţia medie a ţărilor europene. Importăm în continuare produse agricole în proporţie de peste 50 la sută din piaţa de consum, iar specialiştii avertizează că odată cu 1 ianuarie 2007 importurile vor fi şi mai mari. Asta, în timp ce sîntem pe locul doi în Europa în ceea ce priveşte populaţia activă din agricultură, anume cu 40 de procente.

Costurile integrării - necunoscute

În această situaţie, sociologii avertizează că populaţia de la sate va avea reacţiile adverse cele mai pronunţate faţă de procesul integrării, atunci cînd vor fi aplicate în mod real politicile europene în domeniul agricol. În schimb, politicienii noştri tac în continuare chiar şi acum, cînd ar trebui mai mult ca oricînd măcar să explice oamenilor greutăţile pe care agricultura românească le va întîmpina în următorii ani. Spun asta pentru că eu cred că ţăranul român nu ştie nici în momentul de faţă ce îl aşteaptă odată cu integrarea lui în Europa comunitară.

Cît despre primarii localităţilor rurale, aşa cum aţi putut constata şi din fabula pe care v-am spus-o, ei se ocupă cu festivităţile, cu machiajul realităţii: asta au învăţat pe vremea CAP-urilor, asta fac şi acum.