1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Al doilea mandat Barosso scindează Uniunea Europeană

19 iunie 2009

Reuniunea europeană la vârf şi situaţia din Iran ocupă locul central în presa germană şi internaţională astăzi.

https://p.dw.com/p/IUkL
Imagine: AP

NEUE OSNABRUCKER ZEITUNG se implică în dezbaterea privind un al doilea mandat pentru preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso. Ziarul consideră că nu există alternativă pentru redesemnarea acestuia, având în vedere că grupul popular este de departe cel mai puternic în legislativul comunitar. "Totuşi, arată cotidianul, Barroso are şi mulţi adversari. Şi asta nu trebuie să mire, pentru că el nu a extins influenţa Comisiei şi nici nu i-a conferit un profil marcant, fiind mai degrabă preocupat să-şi consolideze propria poziţie. Aceasta justifică reticenţele socialiştilor şi ecologiştilor, chiar dacă opoziţia vine acum tardiv. În loc să se plângă şi să ameninţe cu un vot negativ, criticii ar fi trebuit să vină din vreme cu o alternativă credibilă. Ei ar fi fost în acest fel mai convingători şi poate ar fi obţinut şi un rezultat mai bun la alegerile europarlamentare", scrie ziarul din Osnabrueck.


DIE WELT care apare la Berlin evidenţiază că deşi liderii celor 27 de state membre ale UE se reunesc în toiul crizei economice, ei evită să ia în discuţie problemele reale. Luarea unor decizii pentru reglementarea pieţelor financiare a fost amânată, la fel şi armonizarea pachetelor naţionale de ajutorare a economiei. Despre şomajul care creşte alarmant se vorbeşte doar evaziv, în termeni diplomatici. Singura chestiune care îi preocupă pe participanţii la reuniune este cine va fi numit preşedinte al Comisiei Europene şi în ce moment? "Cea mai neimportantă chestiune devine la Bruxelles, într-un moment crucial, tema principală. Ce spectacol absurd!", conchide DIE WELT.


KURIER care apare la Viena condamnă posibilitatea realegerii lui Barroso în fruntea Comisiei. "Păcat că cetăţenii europeni nu-l pot alege direct pe preşedintele acestei instituţii. În cazul lui Barosso, acesta ar trebui să răspundă la întrebările critice legate de bilanţul său mediocru. Din păcate, UE nu este atât de evoluată fiindcă statele naţionale nu au niciun interes în acest sens."

Realegerea lui Barroso va scoate însă în lumină deficitul de democraţie existent în structurile europene şi va confirma vocile care acuză o lipsă de transparenţă. "Aceste jocuri de culise, legate de titularizarea posturilor, dăunează proiectului european şi îi dezamăgesc pe oameni. Să nu se mire nimeni dacă numărul euroscepticilor creşte în continuare", avertizează ziarul vienez.


Legat de celaltă temă majoră, situaţia din Iran după alegerile prezidenţiale, LA STAMPA din Torino ia apărarea preşedintelui SUA, Barack Obama, criticat pentru neimplicarea sa făţişă în sprijinul protestatarilor de la Teheran. "Demonstraţiile din Iran preocupă America şi republicanii din opoziţie simt că sunt din nou pe cai mari. Asta fiindcă pentru prima dată de la înfrângerea suferită la alegerile prezidenţiale, le-a reuşit să pună în dificultate Casa Albă." Republicanii îl acuză pe Obama că face prea puţin pentru apărarea drepturilor omului. Presiuni asupra preşedintelui fac şi şefa Departamentului de Stat, Hillary Clinton, şi vicepreşedintele Joe Biden. Clinton, de teamă că SUA ar putea pierde titlul de prim-apărător al drepturilor omului în favoarea Franţei şi Biden, din cauza stării de spirit ce domneşte în Camera Superioară a Congresului. "Obama nu-şi poate permite să fie în defensivă fiindcă aceasta i-ar slăbi întreaga administraţie, astfel încât va fi nevoit să ia atitudine în termeni categorici", anticipează ziarul italian.


TAGESSPIEGEL cere la rândul său cancelarului german Angela Merkel să ia atitudine fermă faţă de Republica Islamică. "Germania, subliniază publicaţia, rămâne unul din cei mai importanţi partneri comerciali ai Iranului, în ciuda sancţiunilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Trei sferturi din întreprinderile iraniene mici şi mijlocii sunt echipate cu tehnologie germană. Acest aspect conferă pondere poziţiei germane (...) În trecut, atât la Beijing cât şi la Moscova, Merkel s-a implicat cu mult curaj în favoarea drepturilor omului. Ea nu a ezitat chiar să-l primească pe liderul spiritual al tibetanilor, Dalai Lama. A sosit timpul ca vestul să se doteze cu o voce puternică spre a vorbi despre raporturile sale cu Iranul", consideră ziarul berlinez.


Autor: Ioachim Alexandru


Redactor: Rodica Binder