1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alegeri parlamentare în Africa de Sud

Sandra Petersmann/ Elisabeta Sturdza14 aprilie 2004

Astăzi, 14 aprilie, în Republica Sudafricană au loc pentru a treia oară alegeri parlamentare libere şi, la fel ca în anii 1994 şi 1999, partidul învingător este cunoscut dinainte.

https://p.dw.com/p/B1ho
Imagine: Ap

De 10 ani, Africa de Sud este o ţară democratică. Acum 10 ani, primele alegeri libere din istoria ţării puneau capăt regimului de apartheid. Congresul Naţional African, aflat pînă în 1990 în ilegalitate, a devenit cel mai puternic partid; iar Partidul naţional al minorităţii albe a suferit o înfrîngere dramatică. Nelson Mandela, odinioară duşmanul nr. 1 al statului, a devenit primul preşedinte de culoare al Republicii Sudafricane.

Încă de săptămîna trecută, din relatările presei sud-africane a reieşit că nimeni nu se îndoieşte de victoria la mare diferenţă de alte partide a Congresului Naţional African (CNA), partidul eroului naţional Nelson Mandela şi al preşedintelui Thabo Mbeki. Explicaţia trebuie căutată, apreciază politologii, în istoria asupririi populaţiei de culoare, care nu uită că acestui partid îi datorează eliberarea.

Sondajele de opinie arată că Alianţa Democratică, dominată de populaţia albă a ţării, cel mai mare partid din opoziţie, va obţine doar 9 pînă la 12 procente din voturi. De aceea, şeful Alianţei, Tony Leon, a insistat în ultima fază a campaniei electorale asupra pericolului instaurării unui stat cu partid unic. Ziarista Rehana Rousow consideră că acest argument este neconvingător: ”Eu nu pot admite că Africa de Sud va deveni un stat cu un singur partid. La aceste alegeri naţionale participă 14 partide, aşa încît nu ştiu pe ce s-ar întemeia un astfel de risc. Democraţie înseamnă că oamenii au dreptul să aleagă. Şi dacă 2/3 vor să aleagă CNA, acesta este dreptul lor democratic.”

Politologul Tom Lodge, deşi crede că pe termen lung dominaţia unui singur partid nu este benefică pentru ţară, nu admite nici el că o majoritate de 2/3 a Congresului Naţional African ar putea devia Africa de Sud de la cursul ei democratic: ”Instituţiile noastre politice lucrează bine, alegerile la noi se vor desfăşura tot mai bine, justiţia este independentă de guvern, iar drepturile cetăţeneşti şi drepturile omului joacă un rol politic important. În ansamblu, ţara va fi mai bine guvernată decît în urmă cu 10 ani. Marele pericol pentru democraţie nu vine de la o majoritate de 2/3 pentru CNA. El depinde de puterea noastră de a combate nedreptăţile sociale care există în această ţară.”

În cei 10 ani de guvernare a Congresului Naţional African, au fost construite 1,6 milioane de case pentru familiile sărace de culoare şi nouă milioane de oameni au acum acces la curent şi apă potabilă. Dar şi acum trăiesc jumătate din sud-africani sub limita sărăciei. Şi această jumătate este de culoare. 42 % din oamenii apţi de muncă sunt şomeri. CNA a promis înainte de alegeri că în următorii 5 ani se vor crea un milion de locuri de muncă prin programe de stat. A promis de asemni că în următorii 8 ani, toţi pacienţii infectaţi cu virusul HIV vor primi medicamente care întîrzie declanşarea bolii. Să amintim că în Africa de Sud 10 % din oameni sunt infectaţi cu virusul de sida şi că majoritatea copleşitoare a acestora sunt de culoare. Totuşi, pînă în preajma alegerilor, preşedintele Thabo Mbeki a refuzat să declare epidemia de sida drept catastrofă naţională. Iar punerea la dispoziţie a medicamentelor de către stat nu a fost încă demarată.

La următoarele alegeri parlamentare, sida, sărăcia şi şomajul vor juca rolul decisiv. Acum, la 10 ani de la sfîrşitul apartheid-ului, oamenii încă mai aleg cu inima. Marea lor majoritate sunt de culoare şi aleg abia pentru a treia oară.