1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alegeri parlamentare anticipate în Grecia la 16 septembrie

Sanos Assimenios/ Catrinel Preda21 august 2007

Premierul Costas Caramanlis doreşte să accelereze anumite reforme

https://p.dw.com/p/BWXK
Imagine: AP Photo

În Grecia vor avea loc pe 16 septembrie alegeri parlamentare anticipate pentru a da posibilitate guvernului Caramanlis să poată aplica o serie de reforme economice şi instituţionale. Liderul socialiştilor Iorgos Papandreu interpretează însă decizia lui Karamanlis ca pe un semn de incapacitate de a guverna ţara.

S-a speculat mult timp, dar acum s-a stabilit cu precizie. Pe 16 septembrie grecii sunt chemaţi la urne, cu şase luni mai devreme decît s-a prevăzut iniţial, pentru a alege un nou parlament. Premierul Costas Caramanlis a devansat termenul pentru a putea aplica mai rapid reformele economice şi instituţionale necesare. „Avem nevoie de un mandat nou pentru un viitor mai bun”, a decalrat Caramanlis, atrăgînd atenţia asupra bugetului pe 2008 de care guvernul are nevoie pentru a recîştiga încrederea alegătorilor. „Adoptarea bugetului care poartă semnele creşterii ecnomice şi ale răspunderii faţă de solidaritatea socială este consideratăa fi o problemă naţională”, a declarat Carmanlis.

Analiştii politici consiedră decizia premierului drept o încercare de a folosi avantajele momentului şi după o scurtă campanie electorală, de a recîştiga acceptanţa electoratului. Potrivit sondajelor, partidul conservator „Noua Democraţie” dispune încă de un avans de doi la sută, în pofida unei serii de scandaluri privind pensiile şi cazurile de nepotism. Guvernul este criticat şi pentru proasta funcţionare a coordonării crizei în cazul marilor incendii de păduri din această vară. Pe de altă parte creşterea economică este în Grecia în prezent de peste patru la sută, iar în 2006 deficitul bugetar nu a depăşit pentru prima dată de mult timp, limita de trei la sută, stabilită prin Pactul Uniunii Europene. Rata şomajului a scăzut de la 10 la sută în 2004 la 8,3 la sută. Toate aceste cifre întăresc poziţia conservatorilor. ”Uniunea Europeană şi instituţiile economice remarcă progresele mari înregistrate de Grecia ca şi dezvoltarea stabilă spre un viitor mai bun, la care Grecia are dreptul să aspire”, a mai afirmat premierul Costas Caramanlis.”

Socialiştii din opoziţie în schimb declară de luni de zile că sunt pregătiţi pentru noi alegeri, dar îi acuză pe conservatori de incapacitate de negociere şi de guvernare. În cazul în care partidul „Noua Democraţie” va cîştig alegerile, pe greci îi aşteaptă vremiuri grele, avertizează liderul socialiştilor Iorgos Papandreu. Acest lucru nu se va întîmpla însă pentru că socialiştii vor învinge. Papandreu acuză „Noua democraţie” că nu a folosit condiţiile-cadru favorabile, stabilite de partidul Pasok în politica externă pentru a realiza obiectivele de interes naţional. ”Conservatorii au ratat şansele istorice şi au subminat perspectivele de viitor ale Greciei. Ei şi-au dezamăgit proprii alegători.”

În anul 2004 Caramanlis a promis în campania electorală să combată energic corupţia. Mulţi alegători care nu aparţineau taberei conservatoare l-au ales din acest motiv, dar pînă astăzi mita, nepotismul şi şantajul continuă să fie la ordinea zilei. În pofida strădaniilor permanente Papandreu nu a reuşit însă să-şi convingă electoratul cu programul său politic. Chiar în partidul propriu capacitatea sa de conducere este pusă din ce în ce mai mult sub semnul întrebării. Iar în privinţa poporului, mulţi greci se află încă în vacanţă ,iar cei care şi-au reluat activitatea nu şi-au pierdut după concediu încă buna dispoziţie. Larma campaniei electorale îi va trezi însă repede la realitate.