Alegeri prezidenţiale cu mize neclare

Aceste alegeri prezidenţiale reprezintă în multe privinţe o premieră. S-a remarcat că este pentru prima dată cînd alegerile prezidenţiale se desfăşoară separat de cele parlamentare, că este de asemenea primul scrutin pentru alegerea preşedintelui de cînd România este membră a UE, dar s-a remarcat şi faptul că este pentru prima dată cînd lipseşte miza dramatică a alegerilor precedente.

În 1990 şi 1992: democraţie liberală vs comunism cu faţă umană

La primele alegeri prezidenţiale la care printre alţii au participat Ion Iliescu, din partea FSN, Radu Câmpeanu din partea PNL şi Ion Raţiu din partea PNŢ, se punea problema despărţirii de comunism, deoarece aşa numita revoluţie se vădise destul de repede o formă de salvare a vechilor structuri comuniste, alcătuite din Securitate, activişti oportunişti şi elitele economiei socialiste. Problema aceasta a continuat să se pună pînă în 1996, atunci cînd alegerile au fost cîştigate de candidatul CDR, Emil Constantinescu, care a reuşit să ia hotărîri decisive privind orientarea României către NATO şi UE. În timpul mandatului lui Emil Constantinescu, România a susţinut forţele NATO în acţiunile îndreptate împotriva Iugoslaviei lui Miloşevici şi tot în aceeaşi perioadă au început negocierile de aderare la UE.

În anul 2000: reformism mediocru vs naţionalism restauraţionist

Surprinzător a fost că şi la alegerile din anul 2000, cîştigate de Ion Iliescu, (care devenea pentru a treia oară preşedinte) a existat, după retragerea lui Emil Constantinescu, o miză majoră. În turul al doilea intrase alături de Iliescu şi candidatul PRM, C.V. Tudor, care promitea să arunce politica românească într-o ambianţă de revanşă etnică.

Chiar dacă ameninţarea naţionalistă nu a fost în realitate atît de mare pe cît se crezuse, alegerile au fost însoţite de emoţie, teamă, apeluri de mobilizare civică şamd. Prin comparaţie cu C. V. Tudor, Ion Iliescu, care, pe discrete canale diplomatice, exprimase între timp şi el intenţia de aderare la structurile vestice, părea o soluţie salvatoare. Era desigur o ironie a istoriei post-comuniste.

În 2004 : statul corupt vs statul de drept

O încordare extraordinară a însoţit şi alegerile din 2004, atunci cînd Traian Băsescu a reuşit să se prezinte drept unica salvare împotriva corupţiei în care guvernul Năstase afundase toate structurile statului. În joc părea să fie însăşi integrarea europeană a României care provocase deja o mare circumspecţie în cercurile de afaceri cît şi în cercurile cele mai înalte ale decidenţilor europeni. La fel ca în anul 2000, în 2004 a fost decisiv votul negativ, acela care caută să înlăture o mare primejdie.

În 2009: tensiune exacerbată, deşi marea miză politică lipseşte

De data aceasta, în ciuda unei ambianţe extrem de încordate nu mai există o miză electorală de aceeaşi anvergură. De aceea şi tensiunile sînt în bună măsură artificiale. Scandalul orchestrat de anumite posturi de televiziune în jurul fratelui preşedintelui în exerciţiu, sugerează că România s-ar găsi într-o situaţie dramatică în care însuşi şeful statului ar avea conexiuni cu lumea traficului ilegal de arme şi cu terorismul.

Există şi tentative mai sofisticate de a spori miza alegerilor, aşa cum este recenta scrisoare deschisă a fostului preşedinte Emil Constantinescu, care îl prezintă pe Traian Băsescu ca pe un exponent al vechilor structuri ale Securităţii. De la mizele reale, privind obiectivele politice mari şi limpede formulate aşa cum erau cîndva privatizarea, investiţiile străine, restituirea proprietăţilor confiscate de statul comunist, protecţia minorităţilor etnice, admiterea în NATO şi integrarea europeană s-a ajuns la mize fictive şi extravagante.

Odată eliberată de stresul deciziilor istorice, societatea românească pare că nu îşi mai găseşte suflul şi tactul normalităţii. Chiar dacă ar exista pe piaţa propunerilor politice idei demne de a intra în dezbatere, aşa cum este bunăoară modificarea Constituţiei sau reforma electorală, ele sînt lăsate în umbră de scandaluri şi intrigi cu semnificaţie minoră.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor : Robert Schwartz