1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alegeri sau referendum?

Horaţiu Pepine9 octombrie 2007

Camera Deputaţilor a adoptat astăzi o lege care intenţionează să-l împiedice pe Preşedinte să organizeze un referendum în ziua alegerilor pentru Parlamentul European.

https://p.dw.com/p/BoSM
Oare ce-o fi: alegeri sau referendum?Imagine: AP

Legea a fost adoptată de plenul Camerei cu 164 de voturi "pentru", 55 de voturi "împotrivă" şi 2 abţineri. Împotrivă s-au pronunţat numai deputaţii PD şi PLD. PD a anunţat imediat că va contesta legea la Curtea Constituţională. Potrivit acestui text nou dacă un referendum coincide cu data unor alegeri, acestea vor fi obligatoriu amînate.

Votul de azi este îndreptat direct împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Acesta anunţase că va organiza un referendum pe tema votului uninominal în aceeaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul european, adică în 25 noiembrie. Aşadar dacă Preşedintele va dori să facă ce a promis, Guvernul va amîna data alegerilor pentru Parlamentul european. Este fără îndoială o formă de şantaj, întrucît preşedintele va fi obligat să-şi asume în nume propriu amînarea alegerilor europene.

Încă de la începutul acestui an, Parlamentul a depus insistente eforturi de a-l împiedica pe Preşedinte să organizeze un referendum. Majoritatea anti-prezidenţială a modificat de mai multe ori legea referendumului încercînd fie să-i retragă Preşedintelui complet dreptul de a declanşa o consultare populară, fie să-i limiteze iniţiativa. Curtea Constituţională a dat însă mereu pînă acum dreptate Preşedintelui, de aceea, astăzi majoritatea parlamentară a recurs la o tactică diferită. Noua lege nu mai limitează în nici un fel prerogativele prezidenţiale, ci impune amînarea alegerilor în cazul în care acestea ar coincide cu un referendum. Autorul amendamentului, deputatul PSD Eugen Nicolicea a explicat exact care i-a fost intenţia:

"Referendumul preşedintelui are prioritate. Bănuiesc că va avea înţelepciunea de a nu pune referendumul într-o zi care este ocupată deja. Dacă-l pune, cu tot respectul pentru Constituţie, pentru preşedinte, facem referendum cum vrea dl preşedinte, însă va trebui să amânăm alegerile cu o săptămână. Nu e un lucru extraordinar de grav, noi asigurăm cadrul propice de a nu influenţa referendumul pe care domnia sa îl doreşte". (Eugen Nicolicea)

Am asistat, de-a lungul întregului an, la o luptă politică între Parlament şi Preşedinte care va avea cu siguranţă consecinţe importante asupra viitoarei dezbateri constituţionale. Majoritatea parlamentară a acţionat într-o logică care exclude sau minimalizează democraţia de tip participativ şi care, aşa cum ştim, se exprimă mai ales prin referendum. Tendinţa societăţii româneşti arată însă o dorinţă tot mai mare a cetăţenilor de participa direct la marile decizii publice, fapt care a creat un curent favorabil preşedintelui Traian Băsescu. De aceea poziţia de acum a partidelor politice riscă să fie perdantă pe termen lung, mai ales că toate societăţile europene dau o tot mai mare importanţă acestei componente participative a democraţiei.