1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Alianţa DA a încheiat un protocol cu UDMR şi PUR

Horaţiu Pepine16 februarie 2005

Formaţiunile care participă la coaliţia guvernamentală au semnat în această dimineaţă un protocol de colaborare. Ele şi-au exprimat speranţa că acest document va garanta stabilitatea legislativă şi guvernamentală.

https://p.dw.com/p/B35I

Recent, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu crede că vor fi alegeri anticipate pînă la 1 ianurie 2007. A fost, probabil, reflexul unei consolidări a relaţiilor cu Partidul Umanist. Dacă la investirea Guvernului, preşedintele Partidului Umanist, Dan Voiculescu, declara că nu semnează nici un protocol cu Alianţa DA întrucît îşi rezervă libertatea de a exercita o permanentă presiune asupra partenerilor politici, de astă dată umaniştii au convenit să-şi asume angajamente mai ferme de loialitate. Probabil că nimeni nu crede într-o loialitate fără fisură, mai ales că postul de televiziune Antena 1 afişează în continuare o mască de independenţă jucăuşă, dar important pentru liberali şi democraţi a fost să obţină promisiunea umaniştilor că în Parlament vor vota disciplinat în favoarea Guvernului şi nu vor declanşa dezbateri politice menite să submineze autoritatea guvernamentală. Nu a fost omisă situaţia din administraţia locală acolo unde grupurile PUR participă la majorităţi alături de PSD, deşi în Provincie negocierile de la Bucureşti nu şi-au produs încă efectele. Protocolul a imaginat o structură menită să dirijeze procesul de apropiere a celor patru partide care se numeşte Consiliul Naţional de Conducere alcătuit din liderii celor patru formaţiuni şi care se va reproduce la nivel local în cîte un Consiliu Judeţean de conducere.

Partidul care a părut cel mai preocupat de semnarea unui protocol a fost însă UDMR. Formaţiunea politică a maghiarilor, odată ce a trecut în tabăra portocalie a exclus posibilitatea de a dezerta şi prin urmare s-a descoperit fragilă şi fără garanţii privitoare la anumite achiziţii politice. Alianţa DA, care nu simţea nevoia unui protocol cu UDMR, i-a înţeles în schimb necesitatea cu privire la PUR, care din prima clipă, afişase o poziţie excentrică în raport cu nucleul coaliţiei.

Documentul semnat astăzi, cu toate că este formal valabil pe toată durata acestei legislaturi pare totuşi să conţină, implicit, un angajament puternic pe termen scurt, adică pînă în 2007. Dacă lucrurile vor merge bine din perspectiva aderării şi calendarul în varianta optimistă va fi respectat, atunci vom asista, cel mai probabil la organizarea de alegeri anticipate. Dar dacă ţările UE vor activa clauza amînării, atunci s-ar putea să asistăm la o noua criză politică şi la o renegociere a majorităţii guvernamentale. Protocolul a inclus însă şi cîteva garanţii pentru o astfel de eventualitate, prevăzînd posibilitatea schimbării primului ministru şi a renegocierii programului şi a componenţei întregului Cabinet. În această perspectivă UDMR şi PUR dobîndesc un statut de deplină egalitate în coaliţie şi un rol politic important. E şi un fel de a spune că dacă nu va reuşi să respecte calendarul aderării, Alianţa DA se va preda partenerilor săi renunţînd la poziţia politică dominantă.