Alternanţa la putere: condiţie de bază a unei democraţii funcţionale

PDL şi preşedintele suspendat se arată pe zi ce trece tot mai tentaţi să ceară susţinătorilor lor boicotarea referendumului. În prima săptămână, au exprimat grija pentru expresia democratică, dar pe măsură ce se apropie data fatidică, poziţia cinic pragmatică pare să se impună tot mai mult. Într-o conversaţie purtată pe site-ul de ştiri Hotnews, Traian Băsescu a declarat că dacă nu ar avea grija de reda României credibilitatea în faţa Vestului, ar fi şi el de acord cu boicotul. De fapt, sună ca o invitaţie, indirectă, la boicot. E ca şi cum ar spune: „Ştim cu totii că boicotul e soluţia cea mai bună, dar înţelegeţi că nu pot fi eu acela care să ceară deschis boicotarea referendumului”.

De fapt, preşedintele suspendat e ţinut să dezaprobe formal boicotul, datorită opiniei occidentalilor. Vestul a impus pe un ton categoric coaliţiei guvernamentale cvorumul de jumătate plus unu, cu condiţia ca preşedintele să nu boicoteze referendumul.

PDL, mai liber în opţiuni, e chiar mai hotărât să boicoteze referendumul decât preşedintele. Conform Mediafax, liderii PDL de la centru şi din provincie se vor reuni marţi în şedinţa Colegiului Director al partidului pentru a decide dacă boicotează referendumul. Dar simplul fapt că democrat-liberalii îşi pun această întrebare arată încotro se îndreaptă lucrurile. Ne putem de aceea aştepta ca miercuri sau joi să vină anunţul decisiv care va cere susţinătorilor preşedintelui să rămână acasă.

Nu ar fi ceva nou. Dimpotrivă, manipularea procedurilor a fost mereu tactica preferată a preşedintelui şi a guvernelor sale. Guvernul Boc a supravieţuit unor moţiuni de cenzură interzicând militanţilor partidului să intre în sala de şedinţe în cursul votului. La rândul său preşedintele a simulat formarea unor guverne în toamna anului 2009 în aşa chip, încât să treacă timpul şi să se apropie alegerile prezidenţiale.

Se vede încă o dată că principala problemă a unei democraţii nu o reprezintă numirea unor conducători prin alegeri, ci destituirea acestora. O democraţie îşi merită numele în primul rând dacă alternanaţa la putere se face fără violenţă. Alegerea liderilor nu garantează singură democraţia, căci aşa cum am văzut de atâtea ori, lideri aleşi în mod democratic au refuzat să mai plece de la putere. Or, în România principala problemă este tocmai alternanţa la putere. În toamna anului 2009, preşedintele, prin manipularea procedurilor constituţionale, s-a opus în chip explicit alternanţei la putere şi dacă gestul său va rămâne fără nicio sancţiune, ne putem aştepta ca acţiunile sale să se repete pe viitor.

Democraţia românească suferă, aşadar, în primul rând pentru că nu poate asigura o alternanţă firească şi calmă a partidelor politice la cele mai înalte răspunderi în stat. Astăzi, preşedintele şi susţinătorii său pretind pe toate vocile că reprezintă o excelenţă de neînlocuit şi că plecarea lor în opoziţie ar însemna un dezastru pentru ţară. Chiar dacă ar avea dreptate, faptul că numai unii ar fi în măsură să conducă, ar fi destul ca să scoată România din rândul democraţiilor.

În orice caz, faptul că PDL şi, în subsidiar, preşedintele suspendat se pregătesc să boicoteze referendumul, este un indiciu suplimentar al unei precare culturi democratice.