Ambiguitatea corupţiei

În ciuda a ceea ce se crede, Rapoartele Transparency International nu conţin clasificări obiective care ar putea fi temei pentru politicile publice anti-corupţie. Ele spun ceva important despre starea societăţii, dar într-o manieră nebuloasă, fără contururi precise. De exemplu, Raportul TI publicat marţi constată că la scara întregului glob, 53% din cei intervievaţi cred că în ultimii doi ani corupţia a crescut sau a crescut foarte mult; 29% apreciază că fenomenul corupţiei a stagnat şi 18% manifestă opinia că fenomenul a scăzut în intensitate. E posibil aşadar ca percepţia corupţiei ca nedreptate socială să se fi acutizat în ultimii ani marcaţi de neliniştea crizei economice. A crescut oare cu adevărat corupţia pe tot globul în ultimii ani sau societatea a devenit subit mai sensibilă, mai vulnerabilă şi prin urmare mai atentă la aspectele inegalităţii economice?

Unul dintre cazurile particulare evocate de raport este grăitor: o familie săracă din Maroc fără bani pentru mită a fost lăsată pe drumuri de administraţia care a repartizat noi terenuri celor mutaţi din cartierele insalubre. Autorii raportului consideră că acest caz este emblematic pentru corupţia funcţionarilor publici, dar situaţia acestei familii poate fi prea bine prezentată ca o dramă a discriminării economice. Câtă vreme resursele sunt insuficiente, priorităţile se stabilesc după criteriul contribuţiei informale (mita), care funcţionează ca preţul biletului la un spectacol. Or, peste tot în lume criza economică tinde să agraveze suferinţa provocată de sărăcie. A crescut aşadar corupţia sau tensiunile sociale au devenit mai acute? Situaţia mitei ca “bilet de intrare” este, de altfel, extrem de diversă, şi ea depune mărturie în primul rând pentru insuficienţa resurselor şi pentru acutizarea competiţiei sociale.

Dincolo de aceste ambiguităţi greu abordabile, Raportul TI conţine însă şi rezultate false, reieşite din percepţii neverificate şi consolidate de largi conivenţe publice. De exemplu sistemul de educaţie din România apare ca mai puţin corupt decât media înregistrată în cele 107 ţări incluse în programul de cercetare. Pe tot globul, sistemul de educaţie a obţinut o medie de 3,2 pe o scală de la 1 la 5, iar în România a primit nota 2,9 (nota mai mică semnifică o corupţie mai scăzută). Doar militarii şi preoţii se bucură de o notă mai bună în timp ce toate celelalte compartimente ale vieţii sociale inclusiv mediul privat de afaceri pare să fie mai corupt decât şcoala. Iar comparativ cu alte ţări, România se găseşte la un nivel apropiat de Finlanda, Germania şi Franţa.

Notele acestea sunt date în cadrul unui sondaj de opinie şi ele reflectă anumite convingeri publice care sunt departe de a fi însoţite de o analiză critică. Cel puţin în privinţa şcolii ştim că există o largă conivenţă între părinţi şi profesori, că s-a creat un veritabil acord social privitor la fraudarea sistemului de evaluare. În aceste condiţii sondajele de opinie nu pot fi relevante, chiar dacă au fost realizate în cele mai bune condiţii. Când raportul TI contrazice flagrant ceea ce vede o întreagă lume cu ocazia Bacalaureatului ar trebui să ne punem serioase întrebări. În plus nimeni nu pare să aibă în vedere sistemul universitar şi doctoratele care fac şi ele parte din acelaşi mecanism de falsificare a performanţei intelectuale.

Raportul TI pare osificat într-o rutină care dă rateuri. Să nu ignorăm nici faptul că este greu să compari percepţii publice din ţări cu mentalităţi şi culturi foarte diferite. Scala este aceeaşi, chestionarul este identic, dar presupoziţiile sunt de cele mai multe ori altele. Cu ce criterii operează cei care răspund la întrebări? Care sunt aşteptările lor şi care este cultura lor politică? Este un domeniu vast şi cu totul neexplorat.

În nebuloasa pe care o exprimă rapoartele TI un singur lucru este mai sigur: opiniile consemnate dau seama în primul rând despre ceea ce o societate percepe ca fiind nedrept. Dar chiar şi “nedreptatea” poate fi un simplu clişeu, repetat mecanic sub influenţa discursului mediatic, după cum o reală injustiţie trece de multe ori neobservată.