Ambiguitatea procurorilor anticorupţie

Se vede cu ochiul liber linia care delimitează taberele din cadrul Justiţiei. Pe de o parte se află CSM şi ÎCCJ, iar pe de alta Parchetele. Aşa cum totul este politizat în România, (ziarele, televiziunile, instituţiile admnistraţiei publice), componentele puterii judiciare au fost şi ele antrenate în lupta electorală. CSM, organism inerţial şi puţin preocupat de abaterile etice, a anunţat cu rară promtitudine că va ancheta acuzaţiile pe care foştii procurori Ciprian Nastasiu şi Angela Ciurea i le-au adus procuroului general Laura Codruţa Kövesi. Aceştia au declarat public că asupra lor s-au făcut presiuni şi că au fost împiedicaţi să urmărească anumite piste care ar fi condus la Traian Băsescu sau la apropiaţii acestuia. Procurorul general a cerut la rîndul ei CSM-ului să i se apere reputaţia, dar va rămîne de văzut din ce perspectivă va aborda CSM subiectul.

Este însă greu de crezut că CSM va manifesta cea mai mică bunăvoinţă faţă de procurorul general cu care s-a aflat de la bun început în dezacord pe toate subiectele importante. Ultima dată Laura Codruţa Kövesi a susţinut punctul de vedere al Guvernului pe tema veniturilor magistraţilor, aşa încît antipatia „sistemului“ a crescut exponenţial. Recent membrii secţiei de procurori ai CSM a votat în unanimitate împotriva Laurei Codruţa Kövesi, care în ciuda acestei contra-recomandări a primit un al doilea mandat din partea preşedintelui Traian Băsescu.

Parchetele vs ÎCCJ

Din perspectiva reformelor pe care România le-a asumat ca parte a Tratatului de aderare la UE, procurorul general Laura Codruţa Kövesi şi secţiile anticorupţie au avut un rol pozitiv, care a fost remarcat nu doar de opinia publică românească, dar şi de Comisia Europeană. Dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie au fost însă stopate pe un traseu complicat pe care s-au găsit ÎCJC, Curtea Constituţională şi Camera Deputaţilor. Sînt complicităţi greu de dovedit, dar este cert că la Înalta Curte nici un dosar al vreunui fost înalt demnitar al statului nu a fost judecat pînă la capăt. În această perioadă preşedintele Traian Băsescu urmează să decidă dacă semnează numirea ca preşedinte la ÎCCJ a judecătoarei Lidia Bărbulescu, una dintre opozantele cele mai hotărîte ale politicii de reformă. El ar putea lua o decizie înainte de alegeri sau ar putea lăsa decizia pe seama viitorului preşedinte. În orice caz, aşa cum am arătat, parchetele şi-au dovedit eficacitatea şi ar fi nedrept să li se reproşeze tocmai lor că nu există nici un ministru condamnat pentru corupţie.

Oamenii preşedintelui

Dar ceea ce parchetele nu au reuşit să demonstreze este dacă sînt cu adevărat imparţiale. DNA a fost eficient, dar a fost el şi nepărtinitor ? Aceasta a fost marea întrebare care s-a pus în ultimii 3-4 ani de zile. Cel puţin PSD, PNL şi UDMR au susţinut insistent – şi împotriva curentului de opinie dominant în UE – că procurorii anticorupţie au privit mereu într-o singură direcţie. De aceea asistăm acum la o bătălie politică care antrenează şi sistemul judiciar. Este clar că majoritatea antiprezidenţială urmăreşte nu doar să cîştige alegerile, dar totodată să demanteleze mecanismul judiciar construit de preşedinte. Nu există decît o singură cale pentru ca parchetele să reziste şi să cîştige această luptă de uzură. Ele ar trebui să demonstreze că sînt cu adevărat insensibile la culoarea politică.

Procurorii depind prin lege de decizia ministrului de Justiţie şi a preşedintelui de republică şi de aceea ei sînt fatalmente „politici“. Un procuror numit de Executiv primeşte şi un mandat, implicit, privind o anumită direcţie de acţiune. Este firesc şi inevitabil. Din acest punct de vedere este firesc ca Laura Codruţa Kövesi şi Daniel Morar să fie „oamenii preşedintelui“. Dar acţionează ei în toate cazurile cu aceeaşi măsură ? La această întrebare din păcate încă nu s-a răspuns.

Acuzaţiile lui Ciprian Nastasiu lasă urme tocmai pentru că nu oferă dovezi

Acuzaţiile lansate de fostul procuror Ciprian Nastasiu relansează întrebarea. El spune direct că procurorul general Laura Codruţa Kövesi, la sugestia preşedintelui Traian Băsescu, l-a împiedicat să continue investigaţiile în cazul Hayssam. Subiectul e dificil tocmai pentru că în cazuri de acest tip, şi la acest nivel, nici nu există vreodată dovezi. Paradoxal, tocmai de aceea acuzaţiile lui Ciprian Nastasiu lasă urme adînci. Crin Antonescu a cerut desecretizarea întregului dosar Hayssam, dar nici în acel dosar nu se vor putea găsi dovezi pentru acest tip de acuzaţii.

Din păcate au apărut în ultimul timp indicii care sugerează că preşedintele Traian Băsescu are asupra procurorilor un ascendent nefiresc. În cadrul unei reuniuni publice, preşedintele Traian Băsescu i-a cerut procurorului general Laura Codruţa Kövesi să-l reangajeze pe generalul Dan Voinea, cu toate că acesta urma să primească o gravă sancţiune şi se pensionase ca să scape de oprobiu. Am putea presupune că preşedintele nu era bine informat, dar tonul autoritar cu care a făcut-o şi lipsa de replică a procurorului general a lăsat să se vadă o raportare care depăşeşte cu mult relaţiile constituţionale. Preşedintele l-a tratat pe procurorul general ca pe un subordonat din propria administraţie. Acestea sînt amănunte revelatoare. Dacă acuzaţiile fostului procuror Nastasiu rămîn într-o stare de ambiguitate nerezolvată, abia aceste amănunte, trecute îndeobşte cu vederea, aruncă un semn de întrebare asupra integrităţii procurorilor.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz