1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Amendă pentru slovacii care folosesc defectuos limba maternă

3 septembrie 2009

În Slovacia, folosirea de neologisme ar putea fi pedepsită pe viitor cu amenzi usturătoare. Până la 5000 de euro va trebui să scoată din buzunar slovacul care comite greşeli grave de exprimare.

https://p.dw.com/p/JOS0
În Bratislava, vorbirea perfectă te scuteşte de amenziImagine: picture-alliance / dpa

Fastfood, walkman, hobby. Cine abuzează de neologisme în mass-media slovace ar putea să plătească scump. Amenda pentru temerarul slovac căruia îi va scăpa din gură vreun "computer", "provider" sau, de ce nu, chiar şi un "cheesburger", s-ar putea ridica la 5000 de euro. De braţul lung al legii nu vor scăpa nici spoturile publicitare, care vor trebui să fie traduse integral în limba slovacă.

Limba slovacă şi etnicii maghiari

Cui serveşte legea? Greu de spus. Fapt este însă că ea vizează în mare măsură minoritatea ungară, care reprezintă 10% din populaţia slovacă. Va pune noua lege paie pe focul relaţiilor dintre Slovacia şi Ungaria? Va pune, consideră analiştii.

Pilaful cu carne de pui şi mirodenii nu este interesat de limba vorbită de convivii care se bucură de gustul lui. În micul oraş Samorin, situat în sudul Slovaciei, cele două fete ale familiei Horvath sunt ademenite să mănânce bucatele gătite de părinţii lor în două limbi. Tatăl comunică în limba maghiară, mama în slovacă.

Treffen Premierminister Slowakei und Ungarn
Premierul slovac, Robert Fico, în dreapta, alături de fostul omolog din Ungaria, Ferenc GyurcsanyImagine: AP

Melanjul celor două limbi face parte din cotidian în familia Horvath. O familie mixtă, care trăieşte într-o comunitate formată din 12.000 de oameni, cei mai mulţi dintre ei etnici maghiari. Toţi admit însă că proiectul de lege al guvernului slovac este inutil şi interferează grav cu libertăţile individuale. Peter Horvath, capul familiei, este de părere că legea nu reprezintă nimic altceva decât imixtiunea statului într-o chestiune care nu provoacă nimănui un deserviciu.

Scut în faţa neologismelor

Dincolo de rumoarea creată de legea "folosirii corecte a limbii slovace", detaliile acesteia nu sunt cunoscute nimănui cu exactitate. Nici măcar autorităţile responsabile cu elaborarea proiectului de lege. Un lucru este însă clar : limba slovacă trebuie apărată cu orice preţ de hoardele de neologisme care s-au abătut asupra ei. Indicatoarele rutiere, monumentele, statuile, chiar şi afişele publicitare, peste tot legea va sancţiona folosirea incorectă a limbii slovace.

Cu precădere însă în teritoriile în care etnicii maghiari sunt majoritari, informaţiile de pe indicatoare vor trebui să fie întotdeauna traduse şi în limba slovacă. Acolo unde lucrurile nu vor fi conforme cu legea, amenzile vor avea grijă să încondeieze tupeul nesupunerii. Cinci mii de dolari este suma maximă la care pot ajunge sancţiunile.

O lege cu iz politic

În răstimp, criticii legii au început să fie şi ei foarte vocali. Aceştia nu au nici o îndoială că planurile guvernului slovac de apărare a limbii naţionale reprezintă o provocare, fiind o lege cu pronunţat caracter politic, a cărei menire este de a înfierbânta spiritele şi de a arăta că statul este jupânul absolut.

Un lucru pe care puţină lume îl cunoaşte este acela că legea "folosirii corecte a limbii slovace" datează din 1995, ea fiind readusă în atenţia publică anul acesta de coaliţia naţionalistă a premierului Robert Fico.

Autori: Christina Janssen / Vlad Drăghicescu
Redactor: Ovidiu Suciu