1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

America îşi dovedeşte capacitatea de adaptare

Catrinel Preda11 septembrie 2008

Combaterea terorismului pune probleme dificile democraţilor

https://p.dw.com/p/FGF0
Imagine: AP

La şapte ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 superputerea americană este pe cale de a învăţa din erorile trecutului, remarcă RHEIN-ZEITUNG din Koblenz, ceea ce reiese şi din campania electorală unde un cetăţean al lumii Barak Obama candidează pentru Casa Albă iar rivalul său republican McCain, un reprezentant al liniei dure în politica externă vorbeşte despre torturi şi metode de anchetă inacceptabile practicate sub administraţia Bush.

Pentru a asigura securitatea şi a împiedeca posibile drame,statele îşi depăşesc limitele legalităţii. Razii în potenţiale medii periculoase, strângeri de date sau sporirea supravegherii electronice, arestări preventive fără dovezi, mijloace de anchetă îndoielnice au produs deja răul cel mare, instalarea unei stări de neîncredere în anumite straturi ale populaţiei. Trebuie schimbată oare strategia?, se întreabă ziarul LA CROIX din Paris care adaugă imediat însă, putem fi oare mai puţin vigilenţi?. Dacă vor avea loc atentate, guvernul va acuza imediat poliţia şi serviciile secrete de slăbiciune şi incapacitate.

La Milano CORRIERE DELLA SERA atrage atenţia asupra tensiunilor dintre Europa şi Rusia. Înaintarea NATO spre frontierele vestice ale Rusiei face să crească pericolul încurajării mândriei naţionale faţă de o Rusie „mare” şi puternică. Nu este vorba doar despre neo naţionalismul lui Vladimir Putin sau a oligarhilor militari, ci despre sentimentul naţional adânc resimţit de populaţie. Pentru Occident aşadar, o dilemă complexă. Dacă NATO va continua să se extindă, patrioţii ruşi, frustraţi de cotitura nefavorabilă pentru Rusia pe care o ia istoria se vor simţi încurajaţi să-şi strângă rândurile. În caz ultranaţionaliştii vor fi cei care vor prinde aripi.

Temerile faţă de o recesiune sunt după părerea ziarului HEILBRONNER STIMME exagerate, în pofida perspectivei economice tulburi. Criza financiară nu s-a sfârşit iar preţul ridicat la materiile prime frânează dinamica economică globală. Deocamdată preţul petrolului a scăzut iar dolarul dă semne de redresare. Pentru Germania există astfel două efecte pozitive: reducerea pericolului inflaţionist care va stimula astfel consumul foarte slab în prezent şi creşterea şanselor la export în condiţiile slăbirii monezii euro. MÄRKISCHE ALLGEMEINE din Potsdam atrage atenţia însă asupra rezervelor de petrol şi gaze care sunt limitate, în timp ce nevoia de energie a omenirii este în creştere mai ales în ţările lumii a treia. Aspectul pozitiv al acestei situaţii este acela că lumea s-a trezit la realitate şi caută în sfârşit şi alte surse de energie. Ea şi-a amintit şi de vechea înţelepciune dovedită atât de utilă în vremuri de restrişte, începând să facă economii la aceste preţioase resurse.