America între 11 septembrie şi Katrina

Mulţi analişti semnalează victoria pe cât de zdrobitoare, pe atât de suprinzătoare repurtată în alegerile de duminică de premierul nipon Koizumi, care şi-a propus să distrugă încrustatele structuri corporatiste ale Japoniei şi să-şi reformeze propriul partid. Ample articole continuă să analizeze evoluţia campaniei electorale germane. In fine editorialiştii se opresc asupra retragerii, după aproape 4 decenii, a forţelor armate israeliene din Gaza, urmate instantaneu de incendierea, de către palestinieni, a lăcaşurilor sfinte ale locuitorilor evacuaţi din aşezările evreieşti din fâşie.

La 4 ani de la propulsarea, de către terorişti islamici, a unor avioane de pasageri în turnurile gemene din New York precum şi în Pentagon - un al patrulea aparat de zbor nu şi-a mai atins ţinta, graţie eroismului pasagerilor, comentatorii europeni se arată rezervaţi. Nu puţini se ocupă mai intens de prezumtivele eşecuri ale administraţiei americane în faţa uraganului Katrina, decât de consecinţele atentatelor de la 11 septembrie.

In ediţia sa de ieri, Neue Zuercher Zeitung din Elveţia aminteşte de cei „3.000 de oameni ucişi de terorişti islamici în SUA”, la 11 septembrie 2001. Atacurile, scrie ziarul, „au zguduit lumea şi au marcat politica preşedintelui Bush care, cu o hotărâre iniţial impresionantă, a trecut la mobilizarea generală în lupta împotriva hidrei teroriste. Intervenţia militară din Afganistan a dus la debarcarea regimului talibanilor, care-i acordaseră protecţie liderului islamist saudit Osama Bin Laden... In plus, înlăturarea sîngerosului regim irakian al lui Saddam Hussein n-ar fi fost posibilă fără şocul acestui 11 septembrie”, mai notează cotidianul semnalând caracterul controversat al acestei decizii. Totuşi, cotidianul din Zuerich atrage atenţia asupra „argumentelor substanţiale care fac prematur orice verdict definitiv asupra intervenţiei din Irak”. Ziarul consemnează evoluţiile pozitive declanşate de această operaţiune irakiană în Orientul Apropiat şi Mijlociu, semnalând în context Libia, Libanul, Egiptul, şi progresele realizate în aplanarea conflictului israelo-palestinian. „Nici edificarea unui Irak semidemocratic nu mai este o utopie”, notează cotidianul. Pe de altă parte, speranţele trezite de administraţie în Irak nu s-ar fi realizat. NZZ menţionează şi îndoielile care se manifestă în prezent în legătură cu modul în care „administraţia americană şi-a fixat priorităţile, neglijând eventual sarcini poate chiar mai importante decât lupta împotriva terorismului”.

Die Welt din Berlin reia acest subiect subliniind că tema lipsei de pregătire internă a administraţiei a fost preluată de opoziţia democrată, declanşînd „o clasică dezbatere americană între izolaţionişti şi intervenţionişti”.

In ce priveşte conflictul israelo-palestinian, La Presse de la Manche crede că s-a ajuns acum la o răscruce de drumuri. Ambele părţi vor trebui să exerseze pacea şi să efectueze în acest scop concesii mutuale, afirmă acelaşi ziar, potrivit căruia, pericolul rezidă acum „în extremismul orb al celor care ar putea interpreta pasul făcut de israelieni în interesul păcii drept semn al slăbiciunii statului evreu”.

Dar cât de puternice sunt formaţiunile politice germane? Die Welt din Berlin semnalează ceea ce ziarul numeşte grotesca isterie iscată în jurul propunerilor fiscale ale expertului german Paul Kirchhof, propus de creştin-democraţi pentru funcţia de ministru al finanţelor. Ziarul critică atacurile concentrate, dar prea puţin nuanţate şi la obiect lansate împotriva opoziţiei de centru dreapta, prin intermediul obiecţiilor la adresa lui Kirchof, lansate de către cancelarul Schroeder în faza finală a campaniei electorale. Die Welt atrage atenţia asupra modelelor de taxă unică de impozitare aplicate cu succes în străinătate relevând că propunerile lui Kirchhof nu reprezintă deocamdată programul oficial al conservatorilor.

Suedeutsche Zeitung din Muenchen subliniază că, în reacţie la sondajele de opinie anunţând scăderea simpatiei de care se bucură opoziţia de centru-dreapta, „atât Uniunea Creştin-Democrată, cât şi liberalii au început să se distanţeze de planurile avansate de Kirchhof”. La Repubblica din Roma evidenţiază că „din atu, aşa cum fusese cotat iniţial, Kirchhof a devenit între timp un handicap pentru conservatori, trezind în final de campanie electorală o rază de speranţă în tabăra social-democrată”. In răstimp, alţi analişti abordează congresul liberalilor germani reliefând hotărârea partidului condus de Guido Westerwelle de a refuza orice alianţă guvernamentală în afară de cea cu Uniunea Creştin-Democrată. Unii observatori consideră însă că electoratul ar putea forţa principalele formaţiuni politice să opteze pentru altă variantă decât cea favorizată de conservatori, în speţă pentru o mare coaliţie alcătuită din creştin-dem ocraţi şi social-democraţi.