America a ales.

Orice lungă aşteptare are şi un sfîrşit. Contracandidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA John Kerry şi-a recunoscut ieri înfrîngerea în alegrei.Kerry este un om inteligent, care şi-a dat seama că nu poate întinde coarda mai mult. Chiar dacă dezamăgirea în rîndul susţinătorilor săi entuziaşti este mare, diferenţa clară de o sută de miii de voturi în statul cheie Ohio nu a putut fi pusă sub semnul întrebării nici în cazul cînd s-ar fi numărat fiecare vot încă de trei ori. Kerry nu mai putea pune naţiunea la încercare ca acum patru ani pentru că spre deosebire de scrutinul din 2000 ,de data aceasta Bush a obţinut în voturi absolute o majoritate categorică. Victoria sa se explică mai ales prin necesitatea imensă a americanilor de a se şti protejaţi ,după atentatele teroriste din 11 septemebrie 2001. Preşedintele a făcut uz din plin în campania electorală de această nevoie ,ca şi de teama comaptrioţilor săi faţă de eventuale atacuri teroriste, o strategie care a dat după cum se vede roade. Nu este de subapreciat nici capacitatea de mobilizare în jurul temei valorilor morale pe care conservatorul de la Casa Albă a ştiut abil să o scoată în evidenţă. America este mai ales în provicie profund religioasă şi consideră căsătoriile între homosexuali, avortul şi cercetările pe celule vii drep încălcări flagrante ale moralei şi valorilor creştine. John Kerry dimpotrivă nu a putut să mobilizeze îndeajuns forţele urabne ale Americii moderne. I-a lipsit carisma unui Bill Clinton sau John Kennedy. Senatorul din Massachusetts a fost pînă la urmă totuşi un candidat şters. Ce înseamnnă însă realegerea lui G.Bush pentru viitorul Americii?. Dat fiind breşa profundă care străbate ţara, în cel de al doilea mandat preşedintele Bush va trebuie să se îngrijească şi de tămăduirea rănilor. Este greu de spus acum dacă va fi capabil să integreze America. Acelaş lucru este valabil şi în politica externă. Preşedintele va trebui să se arate conciliant faţă de adversarii războiului din Irak şi faţă de partenerii tradiţionali, dar totodată va trebui şi să dea dovadă de fermitate. La Berlin şi Paris se ştie cel puţin despre ce este vorba, ceea ce poate fi în folosul ambelor state, mai ales în perspectiva profilării la orizont a următoarelor imperative ale parteneriatului transatlantic legat de programele nucleare ale Iranului şi Coreii de Nord. Acum toate privirile trebuie aţintite însă spre viitor. America s-a decis, iar Europa mai ales Germania este chemată să-şi aducă contribuţia proprie la un nou începout în relaţia transatlantică. Ajutorul pentru reconstruvcţia Irakului nu poate rămîne în acest context o cehstiune tabu.