America are nevoie de Germania

Vizita cancelarei germane în Statele Unite a stîrnit şi în Republica Federală reacţii entuziaste: şefa guvernului german ştie cum să-l abordeze pe Şeful Casei Albe şi să-l atragă de partea ei, caracterul „empatic” al relaţiilor dintre cei doi este lăudabil iar succesul întrevederii se lasă măsurat nu doar în depăşirea duratei dialogului peste programul stabilit iniţial ci este reperabil şi în invitaţia adresată investitorilor americani de a se angaja în Germania dar şi în promisiunea făcută de preşedintele Bush de a vizita circumscripţia electorală a Angelei Merkel.

Dacă aceste detalii ale întrevederii cancelarei germane cu preşedintele american s-au bucurat de o deosebită atenţie trebuie totuşi precizat că nu a fost vorba nici de o ofensivă de farmec a Angelei Merkel şi nici de una a lui George Bush junior. Pur şi simplu , preşedintele american încearcă să cîştige Germania şi pe germani de partea politicii sale externe. Pentru atingerea acestui obiectiv, el s-a arătat dispus să acorde interviuri televiziunii publice germane şi tabloidelor, înghiţind şi pilula amară a respingerii de către Republica Federală a războiului din Irak , manifestînd chiar – cu un aer neajutorat - înţelegere faţă de această atitudine.

Dar lui George Bush junior nu Irakul ci Iranul îi dă acum bătaie de cap. Pentru a înainta în soluţionarea chestiunii, el are nevoie de sprijin – indiferent din ce parte i-ar fi acesta oferit.

Oricum China şi Rusia nu sunt dispuse să-i vină în întîmpinare . ...Şi dintr-o dată Washingtonul îi dă Moscovei o notă slabă la examenul democraţiei deşi situaţia ce domneşte în Federaţia Rusă nu s-a schimbat prea mult, deşi Bush continuă să ofere asigurări că poate dialoga „deschis” cu Putin. Este foarte posibil ca dialogul dintre Şeful Casei Albe şi seful Kremlinului să fie cordial ceea ce nu constituie o garanţie că Putin s-ar lăsa convins de Bush.

Impresia pe care i-a făcut-o Angela Merkel preşedintelui american este însă alta: în timp ce China şi Rusia ridică principalele piedici în calea aplicării riguroase a unei strategii antiiraniene preconizată de Washington, guvernul Angelei Merkel se alătură acesteia. Aparent, nimic de obiectat... Fiindcă intenţia este aceea de a soluţiona problema pe căi diplomatice. Pe de altă parte, se ştie ce accepţiuni are diplomaţia în concepţia Casei Albe: partea cealaltă trebuie să cedeze. Şi dacă nu este dispusă să o facă – atunci la nevoie se aplică recurgerea la forţă. Teheranul nu pare dispus, cel puţin pînă la ora actuală, să dea înapoi.

Se ridică întrebarea dacă Germania este realmente dispusă să accepte soluţia recurgerii la forţă? Să fi creat oare conversaţia cancelarei germane cu preşedintele american sau interviurile acestuia publicate în BILD AM SONNTAG premizele unei disponibilităţi a Germaniei de a face un astfel de pas şi, în caz de forţă majoră, de a demonstra prin fapte solidaritatea cu Israelul? Cine astăzi salută entuziast reapropierea Berlinului de Washington să nu se amăgească: mîna întinsă de Bush Berlinului nu trebuie neapărat să însemne invitaţia la un parteneriat strategic – ea putînd la fel de bine să semnifice formula înscrisă pe plachetele de recrutare „Uncle Sam” din primul război mondial –„I want you!”