America, faţă cu insolenţa rusă

În faţa barbariei militare şi a sfidărilor politice ruseşti administraţia din Washington a reacţionat anemic, printr-o pasivitate compensată neconvingător de stridenţa retorică a acuzelor la adresa Kremlinului. Or, acţiunile Rusiei n-au cum să nu provoace şi o amplă regrupare şi reorientare pe scena politică americană. Petre Iancu ne oferă amănunte:

A devenit un loc comun să se constate reizbucnirea războiului rece, reliefa recent Matthias Rueb în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Semnalând şi revenirea în prim plan a neoconservatorilor, care au dominat multă vreme scena politică din Washington, autorul consemnează reacţia la insolenţa rusească a lui Richard Perle, unul din consilierii cei mai influenţi ai pentagonului în epoca în care era condus de Donald Rumsfeld. Potrivit lui Perle, administraţia Bush s-a lăsat surprinsă de invazia rusă în Caucaz ca şi fostul preşedinte Carter de cotropirea de către sovietici a Afganistanului.

Nu puţini analişti occidentali au scos în ultimele zile în evidenţă carenţele majore al politicii americane faţă de Rusia; una întemeiată, în mod grotesc, pe declaraţia mai veche a preşedintelui Bush, care după o întâlnire cu ex-kaghebistul Vladimir Putin, a afirmat că i s-a uitat în ochi şi în suflet liderului rus şi are ca atare încredere în el.

Ridicolul acestei politici n-a fost machiat decât parţial de condamnarea dură, de către Washington, a unei invazii militare într-un stat suveran, menită vădit să ducă la schimbarea regimului democratic ales al respectivei ţări.

În fapt, America e între ciocan şi nicovală. Angrenaţi într-un greu şi îndelungat război antiislamist, confruntaţi cu ameninţarea iraniană şi coreană, afectaţi serios de eventualitatea unei recesiuni economice, de un enorm deficit comerical, şi împovăraţi de preţul exorbitant al resurselor energetice americanii împărtăşesc soarta europenilor. Şi unii şi alţii par să nu se mai poată lipsi de Rusia, necum să fie în stare să-i ofere o credibilă replică militară.

Revenit la aplombul său imperialist din epoca apogeului superputerii sovietice, Kremlinul nutreşte nu doar ambiţii nemăsurate, ci pare absolut convins că nu se mai găseşte nimeni să-l frâneze. Or, Moscova e în pericol să-şi supraaprecieze masiv potenţialul veritabil. Resursele energetice nu compensează integral carenţele de rezerve intelectuale. Iar reclădirea pe ură şi vărsare de sânge a imperiilor pierdute nu ştiu să fi reuşit vreodată în istorie. Concomitent, Rusia riscă să-şi marcheze un autogol fatal. Fiindcă tupeul putinist, asemuit în repetate rânduri celui hitlerist ori stalinist, îi sperie rău pe americani. Nu puţini se tem de o viitoare politică externă debilă şi falimentară de tip Jimmy Carter în cazul unui succes electoral al lui Barack Obama. Incât neomilitarismul rusesc are toate şansele să readucă la Casa Albă o conducere neoconservatoare, prin intermediul unei victorii clare a republicanilor în alegerile prezidenţiale.