America, islamismul şi experienţa comunistă

„A pierde războaie e un lucru rău, în special pentru o superputere, care depinde de aura ei de invincibilitate pentru a-şi ţine la distanţă inamicii", aflăm dintr-un editorial dedicat Afganistanului de ziarul conservator new-yorkez Wall Street Journal. Partizanii retragerii din Afganistan par să fi uitat această lecţie elementară. Sau speră într-o degringoladă de tipul celei provocate de abandonarea Vietnamului, în anii 70 ai veacului trecut, când imperiul sovietic avea să profite de înfrângerea americană în Indochina, spre a pătrunde mai peste tot şi a exporta comunismul din Asia şi până în America Latină.

Era fatal ca, la opt ani de la mega-atentatul terorist din 11 septembrie, amintirea băii de sânge de la New York să înceapă să pălească iar carenţele memoriei să ducă, dincolo de Ocean, la înmulţirea avocaţilor retragerii. Cu atât mai mult cu cât popularitatea actualei Administraţii americane s-a redus la fel de drastic precum au sporit acuzele de anemie şi corupţie la adresa conducerii de la Kabul.

Atâta doar că o înfrângere în Afganistan n-ar fi rea doar pentru americani, în măsura în care ar permite reînscăunarea talibanilor şi reconvertirea eşuatului stat afgan în bază teroristă a reţelei al Quaida, ci ar reprezenta şi o catastrofă pentru NATO şi, ca atare, pentru întreaga lume liberă.

În fapt, înfrângerea Apusului la poalele munţilor afgani nu e defel inevitabilă. Victoria aliaţilor occidentali în zonă e, dimpotrivă, plauzibilă, dacă americanii şi partenerii lor europeni nu uită că tocmai demisiile morale succesive ale unor preşedinţi americani democraţi, de la Jimmy Carter la Bill Clinton, au creat problema confruntându-l actualmente pe Obama. La finele anilor 70, administraţia Carter a permis instalarea mulahilor la Teheran şi, totodată, declanşarea şi exportul revoluţiei islamiste. Clinton a procedat la retragerea trupelor americane din Liban şi din Somalia, alimentând speranţele al Quaidei în şansa unei biruinţe asupra unui adversar american slăbit.

În ciuda tuturor diferenţelor regionale, Afganistanul nu este un teren net mai ostil Occidentului decât a fost triunghiul sunit irakian la mijlocul acestui deceniu. Or, sporirea masivă a trupelor americane în 2007 şi alianţele încheiate de americani cu şefi de trib din partea locului au schimbat esenţial datele problemei, permiţând stabilizarea, în Irak, a unei situaţii ce părea de-a dreptul disperată.

În pofida iluziilor pe care şi le mai fac mulţi, în Occident, ameninţarea terorismului islamist nu constituie o provocare de dimensiuni mai reduse decât pericolul comunist. Eliminarea lui va presupune poate chiar eforturi militare, politice şi economice mai susţinute şi mai îndelungate, inclusiv în materie de reconstrucţie civilă, decât cele care au provocat în cele din urmă implozia sistemului sovietic.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz