1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Presse

Rodica Binder27 decembrie 2011

Protestele din Rusia împotriva sistemului Putin, zilele numărate ale dictatorului de la Damasc, logica terorismului şi haiducia electronică sunt intens comentate azi în paginile ziarelor.

https://p.dw.com/p/13Zkq
Bild von Kopien der Zeitungen in Deutschland, die vor 100 Jahren über die Revolution in China berichtet haben. Copyright: DW/Yuhan Zhu
Imagine: DW/Yuhan Zhu

Faptul că în întreaga lume, credincioşii creştini sunt cei mai persecutaţi, are o importanţă secundară în ierarhia subiectelor tematizate în mass media occidentală iar în Germania, constată DONAU KURIER, subiectul a fost multă vreme dintre cele mai delicate. Insă cînd tocmai de Sfinta Sărbătoare a Naşterii Domnului islamişti fanatici dau foc bisericilor creştine, vrînd să facă imposibilă coexistenţa mai multor confesiuni pe acelaşi teritoriu, este firesc ca un atentat ca cel din Nigeria să stîrnească valuri de indignare.

Pe bună dreptate, Papa Benedict al XVI-lea a găsit de cuviinţă, după vărsarea de sînge din Nigeria, să se refere la persecutarea creştinilor în întreaga lume, scrie WESTFALISCHE NACHRICHTEN, adăugînd că în circa 50 din 200 de ţări creştinii sunt masiv discriminaţi. In Iran ori în Coreea de Nord cine se declară de confesiune creştină îşi primejduieşte viaţa.

Nu trece vreo sărbătoare de Crăciun sau de Paşti fără ca undeva pe glob credincioşi creştini să nu cadă victimă fanatismului. Iar dacă este cît se poate de normal ca preşedintele Germaniei, Christian Wulf şi ministrul german de externe, Guido Westerwelle, să-şi exprime indignarea în alocuţiunile lor oficiale, după cele petrecute recent în Nigeria, remarcă LAUSITZER ZEITUNG în sine, gestul nu este suficient. În politica de zi cu zi revendicarea libertăţii de credinţă şi opinie trebuie articulată constant şi consecvent, cu voce tare recomandă ziarul citat.

Revendicarea energică a unei autentice democraţii de către demonstranţii din Rusia care s-au săturat de sistemul Putin şi pare a urma exemplul revoluţiei arabe sesizează LE FIGARO. Tandemul Putin Medvedeev trebuie cît de curînd să-şi schimbe tactica pentru a preveni o criză de stat este de părere MITTELBAYERISCHE ZEITUNG. Primejdia unei implozii a puterii este vădită, opinează LECLAIR DES PYRENEES, făcînd o analogie îndrăzneaţă între demonstraţiile din Rusia şi cele din Egipt chiar deşi ţara de pe Nil, şansele unei scadente democratizări par a fi extrem de reduse la ora actuală după cum estimează JYLLANDS POSTEN.

Ultima şansă de a curma măcelul din Siria stă în mîinile Ligii Arabe, opinează THE GUARDIAN, amintind că în luna decembrie s-a înregistrat cel mai mare număr de victime ale luptei pentru putere. Cei mai mulţi dintre cei care şi-ţau pierdut viaţa au căzut victimă violenţelor şi torturii practicate de forţele de securitate. Ssecene de execuţie şi tortură au fost înregistrate video de chiar militarii regimului Assad, care nu au ezitat să se mîndrească cu actele lor inumane.

Anul 2011 a fost de rău augur pentru dictatori şi pentru terorişti dar şi pentru adepţii monedei comune euro, bilanţează THE SUNDAY TIMES. Speranţele de salvare a monedei comune sunt în mîinile Angelei Merkel crede DE VOLKSKRANT.

În salvatori ai celor săraci şi oropsiţi se erijează unii dintre practicanţii pirateriei electronice, aşa cum s-a întîmplat în chiar zilele de Crăciun, cînd a fost atacat una din firmele americane de securitate, iar fondurile piratate de aşa numita asociaţie Anonymus de pe carduri bancare au fost transferate în contul unor societăţi de ajutor umanitar. Această haiducie electronică demonstrează încă odată cît suntem de vulnerabili – deduce GENERAL ANZEIGER.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Alina Kühnel