Amurgul iluziilor şi criza

Noi oamenii nu putem schimba lumea, ceea ce nu constituie un motiv de disperare – afirmă John Gray, profesor de filozofie la London School of Economics, într-un recent interviu acordat revistei DER SPIEGEL, cu prilejul mult aşteptatei apariţii în traducere germană a volumului „Despre oameni şi alte animale. Despărţirea de umanism”.

Trestie gînditoare sau animal răpitor?

Titlul, vădit provocator, ca şi conţinutul volumului lansat deja în 2002 în librăriile din Marea Britanie, într-o fază de spectaculoasă creştere economică, anticipa la acea vreme o stare de fapte şi de spirit a lumii pe care o trăim acum.

Homo sapiens este de fapt un Homo rapiens credea încă de pe atunci Gray. Cît de departe ne aflăm de măgulitoarea şi gingaşa definiţie pe care în urmă cu secole Pascal o dădea fiinţei umane – o trestie gînditoare!

Este John Gray un mizantrop, de felul unor Alceste ori Schopenhauer? Nicidecum.

Filozoful britanic, specializat în spulberarea iluziilor, se autodefineşte drept un sceptic relaxat, în prelungirea tradiţiei întemeiate în Renaştere de Michel de Montaigne, inspirat , la rîndul lui, de scepticii antichităţii greco-latine.

Progresul – o iluzie

Tezele cărţii lui John Gray sunt negative şi au o vădită tentă darwinistă. Cu argumente extrase din lucrările unor confraţi de breaslă, predecesori sau contemporani, cu dovezi din neurologie, biologie, istoria ştiinţei, slujindu-se pe alocuri şi de anecdote, filozoful britanic deconspiră iluzia vreunui progres moral, ipoteza unei evoluţii controlate a dezvoltării tehnologiilor, himera unui sens al istoriei.

O face într-atît de radical tocmai spre a putea demonstra convingător că umanismul, în virtutea căruia istoria omenirii ar fi una a progresului, nu este decît o superstiţie şi nu un fruct al raţionalismului. Aşa stînd lucrurile, religia este cea care ar putea îndigui hybrisul uman, excesele, lipsa de măsură, energiile malefice.O altă iluzie?

Religia şi politica

Răfuiala cu religia, fără a aplica strategiile argumentative ale neo-ateiştilor, John Gray o face şi în volumul „Politica apocalipsei”, publicat în traducere germană în 2009, în ale cărui pagini analizează impactul unor convingeri religioase asupra acţiunii politice.

După prăbuşirea comunismului, prezisă de Gray deja în deceniile şapte şi opt ale secolului trecut, nu atît stînga politică cît dreapta ar fi devenit recipientul reziduurilor utopiilor sfărîmate. Proiectului unui socialism global i-a urmat cel al capitalismului global, care ar merge mînă în mînă cu democraţia globală. O himeră care (aşa cum o dovedesc întîmplările ultimului deceniu, am putea adăuga la rîndul nostru) stă şi ea să apună.

Hiperlucid , frizînd cinismul şi nihilismul, John Gary crede că omul nu este decît un episod trecător în istoria planetei, creştinismul făcîndu-se vinovat de a-i fi inculcat individului şi de a fi acreditat public ideea că, în ciclul creaţiei, lui homo sapiens i-ar reveni un loc aparte.

Dintre toate vieţuitoarele, fiind singura care este în contradicţie cu propria sa fiinţă, omul animal are nevoie de un scop în viaţă. Nu ar putea fi acest scop nimic altceva decît pur şi simplu a contempla creaţia, fără încercarea de a schima lumea, ci de a o privi cum este ea? – se întreabă John Gray, răstălmăcind, cum singur precizează, una din tezele lui Marx despre filozofia lui Feuerbach.

Acesta este finalul deschis al incitantei, consternantei pe alocuri, dar în acelaşi timp consolatoarei cărţi, în vremuri de dezordini, incertitudini, nesiguranţă. O carte al cărei titlu în original stîrneşte un profund sentiment de nelinişte şi teamă - „Straw Dogs”.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Ovidiu Suciu