1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vinilul, din nou la modă

11 aprilie 2017

Cu un smartphone poţi face aproape orice. Asculţi muzică, rezervi bilete de avion, faci poze. Însă asemenea aparate nu satisfac nevoile chiar tuturor oamenilor.

https://p.dw.com/p/2b2yc
Imagine: picture-alliance/dpa/C. Charisius

Brandon Salt este în extaz: pe canalul său de Youtube, tânărul utilizează un obiect interesant, care scoate sunete precum o maşină de scris. "Vai, cât de tare este!", exclamă Brandon. În realitate, degetele sale apasă butoanele unei tastaturi fără cablu, conectată la calculator via bluetooth.

În spatele acestui hibrid compus dintr-o tastatură modernă şi o maşină de scris se află Lofree, un start-up din New York. Tehnică modernă, îmbinată cu sunetul, aspectul şi emoţiile tehnologiei de odinioară. Produsul încă nu a ajuns pe piaţă, însă aşa-numiţii vloggeri, oameni care administrează cu succes un canal de Youtube, sunt poftiţi să-l testeze şi, desigur, să-l popularizeze. Oricum, Brandon Salt este convins că tastatura hibrid nici nu prea are nevoie de multă reclamă, de vreme ce stârneşte, deja, încântare în rândul multor tineri. Cu toate acestea, firma americană a colectat mai bine de jumătate de milion de dolari de la şase mii de persoane, pentru a finanţa producţia. Iar suma se măreşte pe zi ce trece.

Nostalgia, noua tendinţă

Symbolbild Schallplatte Verkaufserfolg von Vinyl
Imagine: Getty Images/M. Cardy

Ideea companiei Lofree are la bază o tendinţă evidentă la nivel mondial: înclinaţia către produse care arată retro şi funcţionează precum cele din trecut. De aceea, numeroase firme au optat, cu succes, pentru produsele care amintesc de vremurile trecute. Altele vând direct obiecte produse cu zeci de ani în urmă: discuri de vinil, camere Polaroid, carneţele, cărţi, etc. Nicicând "analogul" nu a fost mai la modă ca în ziua de astăzi.

Că nostalgia este la modă o confirmă cifrele de afaceri ale companiilor care au sesizat-o din timp. De pildă, anul trecut, vânzările celebrelor blocnotesuri realizate de firma italiană Moleskine au crescut cu 16 la sută. Vânzările discurilor de vinil au crescut constant în ultimii nouă ani, în special în 2015, când au depăşit toate aşteptările comercianţilor.

Specialiştii au ajuns la concluzia că tendinţele retro sunt întreţinute în special de adolescenţi şi adulţii tineri. Jumătate din discurile de vinil vândute în 2016 au fost cumpărate de persoane în vârstă de aproximativ 35 de ani, sau mai tinere. Pentru această categorie de oameni, vechea tehnologie este, de fapt, noua tehnologie.

Eşti ceea ce consumi

Există, însă, câteva paradoxuri. În primul rând, din motive evidente, un adolescent din zilele noastre nu are cum să simtă nostalgie în timp ce ascultă un disc de vinil. Apoi, numeroşi bunici sunt foarte fericiţi că pot căra după ei sute de cărţi, în format electronic, salvate în ebook, cărora le pot mări literele. Prin urmare, cum se explică tendinţele către "vintage"?

"Ceea ce consumi vorbeşte mult despre tine", spune sociologul Daphne Kasriel-Alexander de la Institutul International Euromonitor. Produsul retro este diferit. Într-o lume digitală, el iese în evidenţă, fascinează şi te diferenţiază de restul lumii. Tinerii de astăzi caută să fie individuali, să iasă din turmă şi să lase în urma lor "mainstream"-ul. Or, în zilele noastre, o maşină de scris este cu adevărat inedită.

CD – MP3-Player
Imagine: cc-by-nc-sa-bluepoke

Alţi experţi condiseră că râvna oamenilor spre produsele retro a apărut pe fondul nevoii fireşti a acestora de a umple golurile produse de monitoare, tablete şi alte dispozitive similare. Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, oamenii simt nevoia să atingă, să miroasă, să simtă produse "adevărate". În lumea digitală ai la îndemână orice album, orice gen muzical. Poţi, deci, asculta ceea ce vrei, oricând vrei. Şi, cu toate acestea, numeroşi oameni simt nevoia să meargă într-un magazin cu discuri de vinil, să le atingă, să simtă mirosul vremurilor de altădată. Şi, mai ales, să socializeze cu alţi oameni.

Remediu pentru gălăgia digitală

Acestor motive emoţionale li se adaugă unul foarte pragmatic: productivitatea. Universul digital este saturat de elemente care îţi distrag atenţia. Pe ecranul telefonului se întâmplă în permanenţă ceva: ai primit un mesaj, un "like", o fotografie, o ştire de ultimă oră - care îţi fură deopotrivă timpul şi capacitatea de concentrare.

În acestă lume agitată, compania elveţiană Punkt propune un telefon pe care nu-l poţi folosi decât pentru a efectua apeluri şi pentru a trimite şi primi mesaje scrise. În mod surprinzător, telefonul elveţian se vinde foarte bine chiar în fieful tehnologiei mondiale: Silicon Valley.

Şanse noi pentru companii

Verschwundene Dinge Flash-Galerie
Imagine: Fotolia/lunamarina

Revenirea la simplitate este, se pare, în special dorinţa oamenilor sub 35 de ani, numiţi de specialişti "digital natives", adică persoane care au crescut în era digitală. Ei formează cea mai mare categorie de consumatori. În Statele Unite există optzeci de milioane de aşa-numiţi "millenials", persoane născute între anii 1980 şi 2000 - un sfert din totalul populaţiei americane - cu o putere anuală de cumpărare estimată la 200 de miliarde de dolari. Iar companiile sunt conştiente de aceste amănunte.

În acelaşi timp, companiilor le este, parcă, mai greu ca niciodată să-i fidelizeze pe tineri, care pur şi simplu nu mai au încredere în ele, spune Daphne Kasriel-Alexander. "De când a început recesiunea, pe tineri nu-i mai interesează mărcile şi nici nu mai sunt fideli acestora", mai crede sociologul.

Prin urmare, dacă reuşesc să le satisfacă nevoia de produse retro clienţilor lor, companiile i-ar putea câştiga din nou pe aceştia.

Sophie Schimansky/vd