Anarhie nucleară

Acum se întîmplă - îşi continuă autorul demonstraţia - ceea ce strategii de la Pekin au dorit multă vreme să zădărnicească şi anume o şi mai strînsă alipire a Japoniei la flancul Americii , urmînd ca şi statul nipon să-şi elaboreze propriul program nuclear. Mai gravă pare situaţia descrisă în finalul comentariului. Citez: „După cum în timpul războiului rece stabilitatea lumii bipolare era fundamentată pe echilibrul atomar, întocmai acum anarhia nucleară este cea care duce la destrămarea ordinii mondiale.“

Ce-i de făcut? Ziarul elveţian TAGES – ANZEIGER întrevede următoarea soluţie: China şi Coreea de sud de al căror ajutor economic depinde Phenianul ar trebui să-şi sisteze sprijinul pentru a grăbi criza existenţială a regimului lui Kim cu speranţa că într-o bună zi poporul îl va alunga pe dictator de la putere. Sau , adversarii Coreii de Nord conduşi de Statele Unite, încearcă prin garanţiile de de ajutor şi securitate să dezamorseze conflictul . Pînă una alta - scrie DER STANDARD - aidoma principiului vaselor comunicante Phenianul şi Teheranul au împins în ultimele luni politica americană în defensivă. Cei doi poli ai „axei răului“ au învăţat lecţia de la India : după testele din 1998 şi după o serie de sancţiuni New Delhi a fost răsplătit în acest an de Washington cu un acord special de cooperare în domeniul nuclear. LE FIGARO, pornind de la premiza că o opţiune militară este exclusă în cazul Iranului şi al Coreii de Nord, propune o modificare urgentă a regulilor de joc , crearea unui mecanism de sancţiuni şi stimulări care să fie utilizabile în cazul oricărui stat şi care să reabiliteze credibilitatea a ceea ce a mai rămas din pactul de neproliferare a armelor nucleare.

Si chiar dacă forţa explozivă a bombei detonate de Phenian este relativ modestă, continuă argumentaţia marele ziar economic german HANDELSBLATT, totuşi dimensiunile politice ale testului sunt considerabile. Lumii i s-a mai demonstratat încă o dată cu cinism şi sînge rece că doar ameninţarea cu sancţiuni nu poate anihila spectrul proliferării nucleare. Iar acum se răzbună tocmai negarea acestei evidenţe. Regimul iranian va şti să tragă foloase din situaţia nou creată. Şi, ceea ce este şi mai grav, scrie OFFENBURGER TAGEBLATT – cazul Coreeii de Nord agravează conflictul nuclear iranian , ambiţia Teheranului de a poseda bomba atomică devenind astfel şi mai explozivă. Care ar fi soluţia recomandată de ziarul citat? Dialogul şi nu zăngănitul armelor - decît că intervenţia americană a Statelor Unite şi a aliaţilor ei în Irak a complicat într-atît situaţia încît pe termen scurt nu se întrevede nici o soluţie.

In acest răstimp la Berlin politica energetică a republicii federale dă bătaie de cap membrilor coaliţiei intensificînd disensiunile interne deja existente mai ales cînd în cauză se află centralele atomo – electrice. Adversarii - notează NEUE RUHR NEUE / RHEIN ZEITUNG - poartă bătălii ca şi cum republica federală s-ar afla , din perspectiva politicii energetice , în anii 70. Şi este oare nevoie într-adevăr ca dezbaterea în jurul politicii energetice să se limiteze doar la prelungirea duratei de funcţionare a centralelor nucleare? Întrebarea rămîne democadată fără răspuns . O altă întrebare, mult mai puţin gravă, suscită un articol apărut în ediţia electronică a cotidianului KLEINE ZEITUNG : seamănă sau nu România de azi cu Vestul sălbatic din epoca pionieratului şi a căutătorilor de aur? Potrivit ziarului citat, la 17 ani după prăbuşirea regimului Ceauşescu şi la 3 luni înaintea aderării la Uniunea Europeană, România este o ţară a celor mai puternice contraste. Un singur exemplu merită citat : de trei ori mai mare ca Austria, ţara are doar 200 de km de autostradă, are un milion de cai folosiţi la transport şi în munca cîmpului. In acelaşi timp, Porsche Salzburg a vîndut în România 10.000 de autoturisme cu un volum de afaceri de 170 de milioane de euro. Salariul mediu este de 240 euro lunar, preţul metrului pătrat de teren construibil a atins 4000 de euro. Articolul relevă însă şi dimensiunile impresionante ale investiţiilor austriece în România care este un “paradis” pentru investitori. Insă circulaţia haotică, birocraţia şi carenţa de forţe de muncă specializate, pot ridica piedici în calea acestui angajament conchide Eva Gabriel, autoarea articolului apărut in ziarul austriac citat .