Angela Merkel și François Hollande în fața PE

Cancelarul Angela Merkel și președintele François Hollande au apărut împreună în fața Parlamentului European într-o tentativă de refacere a încrederii. Ambianța solemnă, bine pregătită din ajun, sugerase un anunț istoric și decisiv pentru construcția europeană. În realitate nu am auzit nimic nou. Am spune chiar că veritabila noutate a fost strecurată cu discreție, ca să pară din aceeași specie cu lucrurile mai vechi. Bunăoară, adevăratele evenimente ale săptămânii, acordul dintre UE și Turcia de a reține un număr cât mai mare de refugiați pe teritoriul turc și decizia de a se crea un corp european pentru protecția frontierelor exterioare, au fost copleșite de discursuri menite să reconfirme ”deschiderea” nelimitată afișată inițial de cancelarul Germaniei.

Fiecare dintre cei doi lideri trece printr-o criză de popularitate internă. François Hollande, deși anul acesta a recuperat putin la nivelul încrederii, trăiește în propria țară o catastrofă perpetuă, care a ajuns să pară normalitate, iar Angela Merkel, pentru prima dată în cariera ei, a intrat pe o pantă descrescătoare. La începutul lunii octombrie, președintele François Hollande întrunea abia 17% opinii favorabile, în scădere față de lunile precedente (YouGov). Angela Merkel a obținut totuși în ultimul sondaj 54% de opinii pozitive, pierzând însă 9 % față de luna precedentă și coborând la cel mai scăzut nivel în ultimii 4 ani (ARD). Dar e relevant mai ales faptul că, într-un sondaj realizat de Initiative Markt- und Sozialforschung, 80% dintre germani se pronunță pentru reluarea controlului la propriile frontiere și că 59% dintre ei consideră că Angela Merkel a greșit permițându-le sirienilor să circule nestânjenit din Ungaria până în Germania (DPA/The Local).

Se impunea așadar de urgență o ședință de ratrapage, cum a numit-o în replica ei frustă Marine le Pen. Am citat dinadins această expresie pentru a arăta că nu există veritabilă opoziție în Parlamentul European și că singura critică este exercitată într-o prea mare măsură de antieuropenii sau eurospeticii radicali din familia Le Pen sau Nigel Farage. Dar acest lucru nu e în regulă, căci critica se transformă în negație radicală, iar replica majorității devine ea însăși intolerantă și exclusivistă. Vorbind liber și în afara notelor pregătite după atacul prea puțin șlefuit al șefei suveraniștilor, François Hollande a spus-o fără înconjur: ”Singura cale posibilă pentru cei care nu sunt convinși de Europa, e să plece pur și simplu din Europa. Nu există alte cale. E dureros, dar e logic: să iasă din Europa, din zona euro, să iasă din Schengen și poate chiar să iasă din democrație, pentru că, auzindu-i, în pun mereu această problemă.” Prin urmare lucrurile au fost spuse.

Este semnificativ că miercuri nu a vorbit în plenul Parlamentului European niciun britanic, cu excepția lui Nigel Farage. Conservatorii au preferat să lase cuvântul unui continental tocmai pentru a nu crea impresia unei înfruntări între britanici și germani, căci într-acolo s-ar fi îndreptat discuția. Marine le Pen chiar asta a făcut, lăsând o impresie apăsătoare: ”Vă mulțumesc doamnă Merkel că ați venit însoțită de vice-cancelarul dumneavoastră care administrează provincia Franței. Vă mulțumesc și dumneavostră domnule vice-cancelar, deși mi-aș fi dorit să vă numesc președintele Republicii, funcție pe care, într-o măsură chiar mai mare decât predecesorul dumneavoastră, ați încetat să o exercitați. ”

Ar fi fost poate chiar mai rău dacă un britanic ar fi asumat ce a spus polonezul Ryszard Legutko, vicepreședintele grupului conservator (alcătuit în marea majoritate din britanici). Polonezul, profesor de filosofie și traducător al lui Platon, a acuzat-o pe Angela Merkel, pe un ton așezat, dar cu atât mai dureros, că asumă o conducere unilaterală în Europa: ”Doamnă Merkel, a spus Legutko, pretindeți că luați povara pe umerii dumneavoastră, dar în realitate luați conducerea și exercitați puterea de una singură. (...) Ați suspendat cu de la sine putere regulile Schengen și apoi tot dumneavoastră le-ați reinstituit, fără să vă consultați cu nimeni”.

În ciuda așteptărilor, nici Angela Merkel și nici François Hollande nu s-au referit cu franchețe la fondul obiecțiilor ridicate și poate nici nu puteau să o facă fără să se conteste pe sine. Discursul lor nu a fost atât unul politic, adresat provocărilor realității, cât unul de principiu, moral și pedagogic. Ședința s-a încheiat totuși ”bine” pentru cei doi lideri europeni, grație mai ales prezenței de spirit a lui François Hollande, care a salvat finalul cu o tiradă despre sensul istoric al concilierii franco-germane.

Dar a ieșit la iveală ceva neliniștitor și anume că divergențele europene nu par să mai poată fi rezolvate decât prin excluziune reciprocă. Adevărata problemă a Europei nu pare a fi ”lipsa de solidaritate”, ci dificultatea de a mai găsi un plan comun care să facă discuția posibilă.