Angela Merkel se confruntă cu opoziţia crescândă a propriului partid

TAGESSPIEGEL din Berlin apreciază în context: „Luna de miere a partenerilor de guvernare laburişti şi conservatori s-a încheiat, şi este normal să fie aşa. Totuşi, membri guvernului practică un joc ciudat: De fiecare dată când e vorba să treacă la activităţi concrete, cum ar fi reforma sistemelor de asigurări de sănătate, modernizarea raportului dintre structurile federale şi cele regionale sau reforma sistemului fiscal pentru întreprinderi - toate domenii în care controversele par inevitabile pentru progres - partenerii de conjunctură ai alianţei guvernamentale, parcurg drumul înapoi, spre noaptea nunţii. Coaliţia nu prezintă publicului scene domestice de cuplu, preferând reîntoarcerea la pubertate.”

GENERALANZEIGER din Bonn, analizând acelaşi subiect, caută să identifice motivele dizidenţei manifestate de unii premieri regionali. Ziarul consideră: „...decisiv din punct de vedere politic este faptul că, pentru prima dată de la ultimele alegeri generale, majoritatea liderilor de guvern din regiunile dominate de Uniunea Creştin Democrată, se împotrivesc unor planuri guvernamentale, rebelând astfel împotriva propriei lor şefe - lidera creştin democrată Angela Merkel, ocupantă a fotoliului de cancelar. Astfel, pe fundalul unei substanţiale scăderi a popularităţii sale, dezvăluită de cele mai recente sondaje, Angela Merkel are de rezolvat prima criză de autoritate în cadrul propriului partid, fiind nevoită să ia atitudine faţă de criticile unor puternici opozanţi, între care Roland Koch, premierul landului Hessa, şi Christian Wulff, şeful guvernului regional din Saxonia Inferioară.”

LAUSITZER RUNDSCHAU din Cottbus se întreabă deja: „ Cât de puternică este opoziţia din interiorul formaţiunii creştin democrate?” Tot autorul comentariului răspunde: „în orice caz mai puternică decât i-ar plăcea cancelarului Merkel...chiar dacă mesajele sosite între timp din unele regiuni dominate de creştin-democraţi sunt ceva mai împăciuitoare, modificările propuse de guvern la reforma pieţii muncii, ar putea fi blocate de Camera superioară a Parlamentului, Bundesrat, unde se află reprezentanţii regiunilor.” Ţinând cont de această primejdie, MITELBEIERISCHE ZEITUNG din Regensburg, comentează relaţia dintre cancelarul creştin democrat Merkel şi vicecancelarul Franz Muentefering, cel mai influent membru social-democrat al guvernului. Cotidianul consideră: „Muentefering nu s-a grăbit degeaba s-o apere pe doamna Merkel. Nu din iubire de aproape, ci din pură nevoie. El ştie că dacă criticile la adresa şefei executivului se vor înmulţi, întreaga coaliţie se va destabiliza, cu urmări care pot merge într-acolo încât laburiştii să piardă partea lor de putere.”

O altă temă comentată astăzi este ameninţarea, rostită pentru prima dată de guvernul de la Teheran, de suspendare a de exporturile de petrol, în cazul în care controversele pe marginea programului nuclear iranian continuă. Ameninţarea, proferată de liderul spiritual suprem iranian, Ayatollahul Ali Khamenei, pare să fi spulberat perspectivele unei rapide depăşiri a conflictului. MAERKISCHE ODERZEITUNG scrie că „liderii de la Teheran nu au venit în fond cu ceva nou, însă ameninţarea a fost suficientă pentru a determina o scumpire a petrolului pe pieţele internaţionale. Desigur, o eventuală acţiune militară a SUA în Iran ar perturba considerabil aprovizionarea cu petrol a lumii, şi anume independent de deciziile Teheranului. Dat fiind că 80 la sută din bugetul Iranului este acoperit din exportul de petrol, există un interes comun pentru evitarea a ceea ce e mai rău. Preşedintele Ahmadinejad insistă asupra dreptului inalienabil al ţării sale de îmbogăţire a uraniului în scopuri civile. O eventuală componentă militară a programului atomic iranian se susţine doar prin indicii şi nu prin dovezi. De aceea, preţul plătit pentru aducerea responsabililor iranieni la masa tratativelor va fi unul deosebit de mare.”

WESTDEUTSCHE ZEITUNG din Duesseldorf subliniază în aceeaşi problemă, că ameninţarea este adresată în primul rând SUA, care par a cocheta cu ideea unei intervenţii militare în Iran. „Totuşi”, consideră ziarul, „ameninţarea poartă mai degrabă caracteristicile războiului psihologic, fiindcă aventuri militare americane, care să se bazeze doar pe prezumţii, nu mai pot fi justificate de Casa Albă în faţa opiniei publice. Nu trebuie uitat că indiciile vizând eventualele planuri iraniene de construcţie a bombei atomice sunt la fel de incerte cum au fost şi cele care demonstrau cu ani în urmă existenţa unui vast arsenal de arme de distrugere în massă în Irakul condus de Saddam Hussein.”

În sfârşit, ziarul parizian LE MONDE îşi consacră editorialul problemelor cu care se confruntă Irakul în procesul de edificare a unor structuri de stat funcţionale. Ziarul conservator avertizează: „Nu există stat acolo unde cetăţenii se văd nevoiţi să caute protecţie şi dreptate la triburile lor; nu există stat acolo unde puterea centrală se dovedeşte incapabilă să asigure un minim de servicii cetăţenilor, cum ar fi asigurarea livrărilor de apă, gaz, curent şi combustibili; nu mai există stat, acolo unde părţi considerabile ale elitei şi ale păturii de mijloc se refugiază în străinătate din calea haosului şi anarhiei. În sfârşit, nu există stat acolo unde marile comunităţi etnice şi religioase de pe un teritoriu geografic îşi stabilesc drept ţel suprem desprinderea definitivă de vecini.”