1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Aniversarea eliberării lagărului de concentrare de la Auschwitz

Reiner Südfeld / Catrinel Preda26 ianuarie 2007

Rezoluţia ONU de condamnare a negaţioniştilor Holocaustului a fost elaborată.

https://p.dw.com/p/B1Ft
Imagine: AP

Pe 27 ianuarie în Germania se comemorează din 1996, ziua eliberării lagărului de concentrare nazist de la Auschwitz, unde între 1942 şi 1945 au fost omorîţi 1,5 milioane de evrei. Aici şi-au pierdut viaţa şi mii de sinti şi roma, ca şi polonezi. La 27 ianuarie 1945 trupele sovietice au eliberat lagărul morţii, unde s-a practicat cu sistem, genocidul. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite aniversează la rîndul ei împlinirea celor 62 de ani de la eliberare a Auschwitzului, moment încărcat de multă emoţionalitate.

Pericolul unui regim extremist

Ambasadorul Israelului la ONU, Dan Gillermann a fot primul care a atras cu un an în urmă atenţia asupra pericolului ce planează „într-o lume în care un regim extremist şi diabolic neagă Holocaustul şi îl pregăteşte pe următorul”. El s-a referit la regimul iranian, care consideră Holocaustul „un mit” şi pune la îndoială amploarea lui, după cum a afirmat preşedintele Mahmud Ahmadinejad.

La un an de atunci şi la o lună de la Conferinţa revizionistă de la Teheran asupra Holocaustului, tema continuă să provoace spiritele. SUA şi Germania, ca şi alte 40 de state au elaborat o rezoluţie prin care ONU condamnă nerecunoaşterea Holocaustului. Ambasadorul Germaniei la ONU Thomas Matussek,care a lucrat la elaborarea rezoluţiei a declarat că această zi comemorativă are o valoare deosebită, dar rezoluţia a fost făcută într-o formă ce nu poate da naştere la o discuţie politică asupra altor chestiuni, ca de exemplu asupra problemei nesoluţionate a Orientului Apropiat.

Rezoluţia ONU de condamnare a negării Holocaustului

Rezoluţia este neutră şi nu este îndreptată împotriva nici unui stat. Fiecare însă ştie că ea priveşte Iranul. Ambasadorul SUA la ONU, Alexandro Wolff a observat evoluţii neliniştitoare în ultimii ani şi consideră că a venit vremea înlăturării oricăror neclarităţi. Membrii ONU trebuie să respingă orice încercare de negare a Holocaustului.

Cu cîteva zile în urmă, într-o cuvîntare televizată, preşedintele Iranului a afirmat că omorîrea în masă a evreilor este o invenţie pe care se bazează de fapt regimul din Israel. La Davos fostul preşedinte iranian Khatami a condamnat negarea Holocaustului la Conferinţa din decembrie de la Teheran.