1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Antentat la sufletul german

Gero Schließ/A.K.27 august 2016

Germanii şi siguranţa cotidiană. După atentate, siguranţa a devenit tema principală. Sondajele arată că, în ciuda temerilor, cetăţenii continuă să fie raţionali. Dar realitatea este diferită, crede Gero Schließ.

https://p.dw.com/p/1Jqwo
Imagine: DW/D. Regev

Am devenit atât de fricoşi, mi se plângea recent o prietenă în timpul unui dejun, la restaurantul unui hotel din Berlin. Teama este atât de omniprezentă, încât nici măcar vecinul de la masa de lângă nu mai este privit cu încredere. Prietena mea este americancă şi trăieşte la Berlin. Ea nu se referea însă la Germania, ci la Statele Unite ale Americii. Acolo le-a interzis celor care îi administrează aparatamentul din New York să îl închirieze prietenilor, în lipsa ei, din motive de siguranţă.

În Germania, aşa ceva ar fi de neimaginat. Sau e mai bine să spunem, încă de neimaginat. Pentru mulţi străini, germanii rămân un exemplu de calm, în ciuda recentelor atentate, a mobilizării germano-turcilor în sprijinul desfinţării democraţiei din Turcia lui Erdogan şi, da, chiar în pofida a celor peste un milion de refugiaţi şi a unei culturi de bun venit, care generează mai degrabă frica de înstrăinare.

Teama de a deveni victimă

Suntem totuşi atât de lămuriţi? Siguranţa este bunul cel mai de preţ al germanilor. Atentatele teroriste au ţintit direct în sufletul german. Şi urmările sunt evidente. Dincolo de aparenţe, focul nemulţumirii se înteţeşte.Tot mai multe azile de refugiaţi sunt atacate şi simpatia crescândă pentru populiştii de dreapta din AfD sunt mesaje clare.

Pulicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung a publicat cel mai recent sondaj de opinie realizat de Institutul pentru Sondarea Opiniei Publice Allensbach sub titlul “Sentimentul de siguranţă al germanilor se erodează“ deservind astfel direct alarmismul, care va prinde rădăcini în rândul unei majorităţi tăcute.

Şi totuşi, cifrele sondajului de opinie nu sunt deloc suprinzătoare. 70 la sută dintre germani iau în calucul posibilitatea de a deveni victimele unui atentat terorist. 16 procente se simt chiar direct ameninţaţi. Doar aproape o treime dintre germani declară că se simt în siguranţă. Şi încă o cifră: 77 de procente consideră că grupările islamiste reprezintă un pericol iminent. La finele deceniul trecut, doar 55 la sută dintre germani îşi exprimau o astfel de opinie. Cu toate aceastea, o majoritate evidentă nu se declară pregătită să îşi schimbe stilul de viaţă, sau să renunţe la libertăţile actuale. Majoritatea este convinsă şi că marile evenimente trebuie să fie organizate, în ciuda creşterii dramatice a ameninţărilor la adresa siguranţei cetăţenilor.

Gero Schließ
Gero Schließ

Un sondaj de opinie realizat recent de infratest dimap, la solicitarea DW, indică rezultate asemănătoare. Deşi circa 60 la sută dintre repondenţi declară că se aşteaptă la atentate, peste 50 de procente apreciază imigraţia şi speră chiar ca noii veniţi să influenţeze pozitiv societatea şi economia. Putem fi mândri de această diferenţiere clară. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece: sunt doar reacţii de moment. Şi ele nu sunt valabile decât pentru jumătate din cetăţeni. Germania este divizată. Mai exact: teama şi reacţiile de respingere au ajuns în mijlocul societăţii.

Discuţii aprinse şi reacţii exagerate

Sondajele mai au un mesaj neliniştitor pentru Angela Merkel, care ar putea reprezenta o piedică serioasă în realegerea ei: există o majoritate care asociază teama sporită de atenate cu imigraţia. Cetăţenii o contrazic astfel pe cancelară, care susţine exact contrariul. Merkel este acum pregătită să accepte însă şi temerile sau rezervele cetăţenilor, un exemplu recent fiind interdicţia vizând burka în înfăţişările de la tribunal sau în şcoli. A tras o linie roşie şi a semnalizat care sunt limitele. Un mesaj clar pentru electorat. Din aceaşi categorie face parte şi apelul la germano-turci de a demonstra loialitate faţă de Germania şi valorile sale.

Încet dar sigur, discuţiile politice devin tot mai aprinse. Este cadrul propice pentru reacţii exagerate, precum cea a primăriţei din localitatea Lückenwalde, care a dat-o afară pe o practicantă musulmană cu capul acoperit conform tradiţiei sale.

Evident că nu toţi germanii sunt aşa de relaxaţi şi de lămuriţi, cum sunt percepuţi din afară. Prin urmare sunt şanse mari ca procentul neliniştiţilor şi al temătorilor să crească tot mai mult.