Anticomunismul profitabil

Un apel apărut în revista Observator Cultural solicită primului ministru Emil Boc să nu îl destituie pe Marius Oprea din fruntea Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului. De fapt institutul nu se mai numeşte aşa, ci Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în urma fuziunii dintre IICC şi INMER, ceea ce ar îndreptăţi temerea că Marius Oprea ar urma să fie schimbat. Revista 22 publicase şi ea apelul cu o zi mai devreme, dar numai în ediţia online şi cu multiple precauţii, urmând să publice în ediţia scrisă un editorial solomonic care se delimitează pe jumătate de Marius Oprea, sugerînd în final ca acesta să împartă conducerea noului institut cu Vladimir Tismăneanu.

Mai curînd fără voie, recomandarea din final dezvăluie ceea ce toată lumea dorise pînă atunci să ascundă: şi anume că în jurul noului institut se dă o luptă care mobilizează crema celor două tabere anticomuniste prinse de ani de zile într-un distrugător război fratricid. Anticomunismul în versiunea liberală şi anticomunismul în versiune prezidenţială a coagulat o bună parte din intelectualitatea românească, care pare să găsească pe acest teren mai curînd pretexte pentru o firească de altminteri competiţie pentru prestigiu.

Taberele, aşa cum e de aşteptat, nu sînt trasate clar, coagulările par cel mai adesea conjuncturale, dar cu toate acestea se poate găsi o configuraţie relativ stabilă şi care se verifică mereu în momentele «tari».

Apelul în favoarea lui Marius Oprea nu face economie de superlative: «Considerăm, se spune în apel, că activitatea insituţională a d-lui Marius Oprea reprezintă unul dintre puţinele eforturi susţinute de construire a coerenţei şi clarităţii etice în sfera politicilor publice româneşti».

Marius Oprea are, într-adevăr, dreptate atunci cînd atrage atenţia asupra imobilismului sau dezinteresului pe care Parchetul îl manifestă faţă de trecutul comunist. Dacă în anii ‘90 un procuror farseur (şeful secţiei penale din Parchetul general şi pe care însuşi Marius Oprea îl cultiva pe atunci cu asiduitate simulat inocentă) anunţa că va trimite curînd în judecată mai mulţi torţionari ai închisorilor comuniste, astăzi parchetele nu se sinchisesc nici măcar să simuleze interesul. El are iarăşi dreptate să acuze incapacitatea guvernelor (inclusiv a guvernului Tăriceanu)de a pune în practică măcar o singură măsură dedusă din Raportul comisiei prezidenţiale.

Cu toate acestea există multe relatări dintre cele mai credibile despre precaritatea instituţională şi despre risipa fără măsură care s-a facut la IICC cel puţin în timpul Guvernului Tăriceanu. Iar programul de săpături pe care Marius Oprea l-a iniţiat rămîne din păcate prins ambiguu între intenţie justiţiară şi impudoare. Dar apelul evocat mai sus nu are desigur scopul unei examinări critice. El este semnul unei solidarităţi ale cărei temeiuri nu sînt integral conţinute în text.

Este de asemenea adevărat că tabăra prezidenţială (cu liniile sale iarăşi destul de vagi de demarcaţie) nu s-a dovedit deloc mai aptă de acţiune pozitivă.

Dimpotrivă a părut adesea de două ori mai reticentă si mai plină de temeri dintre cele mai greu explicabile. Întrebat dacă doreşte să semneze apelul pentru diminuarea pensiilor foştilor securişti, un reprezentant de marcă al „anticomunismului prezidenţial“ a exclamat: „De ce tocmai acum? Nu e suspect? Cine se află în spatele acestui apel? “ Nu ar fi de mirare ca aceia care totuşi au semnat apelul să fi dorit de fapt să neutralizeze un presupus atac pe care îl vor fi pregătit „liberalii“. Partizanii preşedintelui se vor fi temut că, nesemnînd documentul, se vor expune unei dezavuări publice. În orice caz, pînă la urmă apelul împotriva pensiilor securiştilor a fost asumat „ecumenic“, fiind semnat de toată lumea şi ignorat ulterior de toată lumea.

Concluzia este descurajantă. Nimeni nu vrea cu adevărat să facă ceva, iar dacă vrea nu pare dăruit cu mijloacele necesare. În ansamblu societatea românească face impresia că se complace în farsă şi că tema anticomunistă, atunci cînd nu e materia unei profesii avantajoase, este muniţie într-un război cu motivaţii de altă natură

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz