Antisemitismul în România, în Europa şi în lume

Recrudescenţa ostilităţii faţă de evrei este globală. Evreii sunt nevoiţi să se confrunte tot mai des cu eventualitatea insultării sau agresării lor fizice, cu posibilitatea pângăririi sinagogilor sau cimitirelor lor. Iată principala concluzie a primului raport global asupra antisemitismului elaborat de Departamentul de Stat condus de Colin Powell după ce preşedintele SUA George Bush a semnat anul trecut o lege în acest sens. Legea cere tuturor ambasadelor americane din lume să analizeze această formă de extremism, rasism, xenofobie sau intoleranţă religioasă îndreptată împotriva evreilor în ţările în care se află reprezentnaţele diplomatice ale Statelor Unite.

Raportul înfăţişează o imagine geografic extrem de diferenţiată a antisemitismului. Evreii, relevă raportul, "sunt ameninţaţi şi în primejdie în special în Orientul Apropiat şi Mijlociu", deci în lumea arabă şi islamică, dar "şi în Europa răsăriteană şi occidentală". Antisemitismul face ravagii de pildă în ţări arabe precum Siria, în care evreii sunt excluşi de la dreptul de a fi învestiţi în funcţii publice, iar apartenenţa la iudaism a evreilor sirieni e şi singura confesiune care face obiectul unei însemnări speciale în buletinul de identitate (practică uzuală , să nu uităm, şi sub antisemitul regim sovietic).

In Europa, evreii sunt victime ale discriminărilor atât în vestul cât şi în estul continentului. In occident grupărilor de extremă dreapta li s-au alăturat în ultimii ani tot mai numeroşii imigranţi musulmani, din care se recrutează antisemiţi dintre cei mai virulenţi. Raportul departamentului de stat american atrage atenţia asupra ostilităţii antievreieşti a acestui crescând segment demografic vesteuropean.

(Acestuia, aş preciza eu, ar trebui să i se adauge şi grupul antisemit din mişcările de extremă stânga militând împotriva globalizării. In mod semnificativ, membrii acestui ultim grup îşi afişează antisemitismul sub haina antisionismului, profesând totodată intoleranţa faţă de evrei (şi dreptul lor firesc la un stat propriu) în numele unei invocate, dar în fapt subminate lupte împotriva rasismului).

Potrivit raportului Departamentului de Stat american, în Europa răsăriteană ura faţă de evrei e alimentată în special – dar nu numai – de formaţiunile ultranaţionaliste. Extrem de problematică, potrivit diplomaţiei SUA – este în context situaţia din Rusia şi Belarus.

Molima ostilităţii faţă de evrei a luat însă proporţii şi în ţări vesteuropene precum Franţa, Germania, Belgia şi Olanda, în care, după cum relevă diplomaţii americani, "s-au înmulţit atacurile antisemite". Cu toate acestea, conform documentului prezentat Congresului american, aceste ţări "combat antisemitismul în mod ofensiv" şi "nu există indicii din care să reiasă că încearcă să ascundă ceva". La capitolul său german, raportul listează numeroasele ofense, distrugeri şi atacuri comise asupra evreilor luaţi individual sau asupra comunităţilor evreieşti , dar şi demonstraţiile de solidaritate cu credincoşii de rit mozaic, ori programele de educaţie guvernamentale menite să contracareze antisemitismul.

Există antisemitism şi peste ocean? Evident, iar în America unul din viruşii purtători de antisemitism ar fi, în opinia Departamentului de Stat acelaşi care îi contaminează şi pe mulţi arabi şi musulmani în Orientul Apropiat şi Mijlociu, în speţă existenţa statului evreu din perspectiva conflictului israeliano-palestinian şi strânsa alianţă dintre America şi Israel. Conform aceleiaşi surse, "refuzul globalizării, furia pe care o generează şi iritarea provocată de politica americană s-ar ”proiecta asupra Israelului şi, într-un pas ulterior, asupra evreilor în genere". Până aici despre raportul asupra antisemitismului global elaborat de Departamentul de Stat american, al cărui capitol consacrat României îl vom analiza separat, într-o emisiune viitoare.

In ce mă priveşte, cred totuşi că o bilă albă trebuie acordată liderului PRM, C.V. Tudor pentru surprinzătoarea sa decizie de anul trecut de a radia antisemitismul din arsenalul de otrăvuri, gaze toxice şi săgeţi vitriolice cu care operează această formaţiune postceauşistă de când se ştie ea. In ce măsură această schimbare e deopotrivă reală şi de durată rămâne de văzut, iar scepticismul în această privinţă cred că se impune. Net mai importantă, în opinia mea, dar poate nu fără o legătură invizibilă cu schimbarea la faţă a liderului peremist a fost decizia fostului preşedinte al ţării, de a institui în fine o comisie internaţională de studiere a Holocaustului românesc. Publicarea raportului acestei comisii, în noiembrie trecut şi asumarea de către Ion Iliescu, în calitatea sa de şef al statului român, a responsabilităţii României pentru crimele în masă ale regimului antonescian este incontestabil un progres cât se poate de salutar.

Că Ion Iliescu şi-a distrus apoi din nou bruma de credibilitate internă şi internaţională acordând Steaua României unor negaţionişti notorii ai Holocaustului românesc precum pseudoistoricul Gheorghe Buzatu e altă poveste, fireşte tristă şi regretabilă, oricare ar fi fost preţul politic cerut, sperat sau obţinut în schimb de actualul şef al grupului parlamentar pesedist. Decizia lui Iliescu, de care a profitat şi liderul PRM Vadim Tudor s-a soldat cu retrocedarea distincţiei acordate anterior laureatului Premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel şi cu o nouă şi nemeritată ridare a imaginii externe a României, terfilite decenii la rând de regimul comunist şi de urmaşii săi postceauşişti.