Antonescu şi masca lui Ianus

La Bucureşti continuă falsificările de etichete, diversiunile halucinante, operaţiunile „tunuri de ceaţă”, conversiunile spectaculoase şi metamorfozele părelnice.

Insul care a jignit-o în fel şi chip pe şefa executivului berlinez, sugerându-i să nu se amestece în treburile României, ba chiar i-a cerut să-l ia pe „Băsescu la ea, în Germania”, a descoperit subit că „Angela Merkel e unul dintre cei mai mari politicieni în Europa”.

Dacă aşa stau lucrurile, oare de ce a ofensat-o şi vexat-o Crin Antonescu în repetate rânduri? Când a minţit? Când a spus adevărul?

Din două una. Ori Antonescu e, ca politician, complet incompetent, devreme ce a aflat atât de tardiv cine este „unul dintre cei mai mari politicieni din Europa”. Ori e, pur şi simplu, mincinos. În ambele instanţe şi-a pierdut dreptul de a-şi păstra funcţiile politice.

Că demnitarul PNL-ist dă, în fine, semne că s-ar fi trezit din somnul său îndelungat şi insistă să încerce să-şi repare imaginea iremediabil mototolită în occident prin perierea Angelei Merkel nu e de mirare.

Succesul USL, cooptarea oportunistului Johannis, defecţiunile altor oportunişti de la PDL, fie ele consumate, precum a lui Frunzăverde sau Stănişoară, ori în pregătire, ca inevitabilele dezertări viitoare ale lui Blaga, Boureanu et ejusdem farinae a umflat tărâţa în liderul Senatului.

Simţind vânt din pupa, Antonescu pregăteşte terenul rupturii USL şi al confruntării cu PSD, inevitabilă şi ea, în special în cazul previzibilei dezintegrări a PDL sau al menţinerii democrat-liberalilor sub fatala conducere a lui Vasile Blaga.

Intervenţia vicepreşedintelui PSD, Dragnea, care a protestat împotriva primirii de PDL-işti în PNL şi a şi avertizat faţă de riscul ruperii alianţei USL-iste, nu face decât să întărească această supoziţie.

Cu interminabilele rânduri de vicepreşedinţi ai PNL umflate PCR-ist de noile achiziţii Johannis şi Stănişoară, Antonescu speră, vădit, să ia ochii românilor care detestă stânga. Ex-preşedintele interimar mai vrea, concomitent, să-şi îmbunătăţească imaginea la Berlin şi să-şi poleiască blazonul, ca şi cum ar mai fi de dreapta.

Eforturile lui Antonescu sunt, în cea mai mare măsură, zadarnice. La Washington, Bruxelles şi Berlin, ele sunt în mod cert sortite eşecului, în pofida propensiunii vestului spre autoiluzionări. Occidentul şi popularii cu care cochetează, mai nou, „liberalul” Antonescu încă nu sunt mancurtizaţi, nu şi-au amputat de bunăvoie memoria şi ştiu despre cine e vorba în propoziţie.

În chestiune nu e, fireşte, hilara incapacitate a lui Antonescu de a comunica, în speţă de a conversa în engleză, sau, cât de cât ca lumea, în alte limbi de circulaţie. Sunt lucruri mult mai serioase în joc.

Dat fiind bilanţul catastrofal al USL şi mai cu seamă aportul esenţial al liderului PNL-ist la destructurarea statului de drept şi la amplificarea concertului anti-occidental, anti-european, anti-democratic şi naţional-comunist dirijat de Antena 3, e greu de crezut că se va găsi o masă critică de demnitari apuseni să se lase fraierită.

Iar românii cu simpatii pentru creştin-democraţie ori liberalism autentic ştiu bine că nimic, dar absolut nimic nu-l califică pe Antonescu, unul dintre cei mai înverşunaţi partizani ai alianţei PNL cu PC şi PSD, ca lider al dreptei. Şi cu atât mai puţin al dreptei reformiste. Mai toţi ştiu, în schimb, că, spre deosebire de mult-hulita Monica Macovei şi de reformiştii ei din PDL, demnitarii USL practică în continuare, în mare veselie, ascunsul îndărătul măştii lui Ianus. În speţă, dublul limbaj.