Anularea integrală a datoriilor nu este suficientă

A fost un tur de forţă pentru ţările grupului G8, dar, care, în acelaşi timp, nu reprezintă decât un mic pas înainte, în vederea atingerii scopurilor milenare de dezvoltare. În ciuda scepticismului general, Tony Blair, respectiv preşedinţia britanică a grupului G8, au reuşit să realizeze prima parte a ambiţiosului plan Marshall, şi anume anulare adatoriilor celor mai sărace state din lume.

Primele ţări care vor profita de pe urma acestei decizii sunt cele care au înregistrat progrese vizibile în ultimii ani, demonstrând că fondurile de dezvoltare ce le-au fost alocate, au fost folosite integral în beneficiul populaţiei, prin investirea lor în domeniul educaţiei, al sănătăţii, şi în dezvoltarea infrastructurii. Ţările model în această privinţă sunt Mali şi Benin, Senegalul, şi, desigur, Mozabicul. În Uganda, de pildă, au profitat până acum de acţiuni similare de ştergere a datoriilor patru milioane de copii, care au putut fi şcolarizaţi, în Tanzania s-au construit 31.000 de săli de clasă şi au putut fi angajate 18.000 de cadre didactice, iar în Mozambic au fost vaccinaţi anti tetanos şi împotriva dizenteriei o jumătate de milion de copii.

Cu toate acestea, progresele enumerate sunt aproape neînsemnate faţă de ţelurile Naţiunilor Unite, care şi-au propus în anul 2000, reducerea sărăciei în lume la jumătate, într-un interval de doar 15 ani. Acest ţel continuă însă de atunci să crească, proporţional cu creşterea natalităţii în ţările sărace. Ţelurile milenare par să devină tot mai greu de atins, şi deoarece situaţia economică în ţările donatoare nu este favorabilă în prezent, acestea confruntându-se în plan intern cu o serie de probleme sociale şi economice. Germania, spre exemplu, va avea de cotizat în următorii 3 ani în jur de 150 de milioane de Euro, iar în cursul următorilor 10 ani – până la 950 de milioane de Euro. Un efort imens pentru bugetul german. Se speculează că ministrului german de finanţe, Hans Eichel, şi-a dat, în cele din urmă acordul, pentru aceste sume, motivat, în parte, şi de probabilitatea ca după alegerile anticipate din toamnă din Germania, să nu-i mai revină lui realizarea efectivă a acestei finanţări.

Aşa-numitul plan Marshall semnat de ţările grupului G8, prevede însă mai mult decât anularea datoriilor ţărilor celor mai sărace, şi anume majorarea fondurilor de dezvoltare până la 0,7% din PIB al ţărilor industrializate. În prezent, ţările europene contribuie la fondurile de dezvoltare în medie cu doar 0,4% din PIB.

Dar cheia planului Marshall este facilitarea accesului celor mai sărace state din lume la pieţele mondiale, pentru ca ele să-şi poată comercializa produsele fără barierele taxelor vamale şi comerciale. Abia aşa se va putea obţine un efect pozitiv în dezvoltarea acestor state pe termen lung.

Stabilirea scopurilor milenare a evidenţiat faptul că politica de combatere a sărăciei este, primordial, parte a politicii de securitate, şi astfel, ea devine o prioritate şi pentru ţările donatoare.