Apărarea inteligentă poate fi testul de supravieţuire al NATO

Noul concept strategic îmbrăţişat de cei 28 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice la summitul NATO de la Chicago se numeşte "Smart Defense". "Apărarea inteligentă" mai are însă de primit girul democratic al parlamentelor naţionale.

Printre deciziile adoptate la Chicago se numără, de exemplu, preluarea de către Alianţă a apărării aeriene a statelor baltice, în aşa fel încât acestea să se concentreze - militar vorbind - asupra participării la misiunea internaţională din Afganistan. Şi costurile sistemului de supraveghere AGS au fost împărţite de 13 naţiuni, între care şi România.

Germania este, după SUA, cel mai mare contributor la construcţia mecanismului de monitorizare terestră - dacă, desigur, participarea la proiectul militar va trece de obstacolul votului din Parlament.

Germania preia construcţia capacităţilor de patrulare aeriană a zonelor maritime, refuzând, în schimb, să se implice activ în eventuale desfăşurări combatante în zonele de conflict.

Se pune întrebarea dacă această diviziune a muncii aliate are nevoie de acordul parlamentelor, sau dacă un proces politic de durată (consultarea tuturor forurilor legislative aliate) ar contraveni tocmai conceptului de "apărare inteligentă". Ţările aliate trebuie să se poată baza pe promptitudinea cooperării cu partenerii.

Austeritate şi suveranitate

O soluţie pentru a rezolva repede problema este ca Bundestagul să nu aştepte o solicitare explicită de intervenţie adresată Germaniei ci să se reunească pentru a aproba cele convenite la Chicago şi să se pronunţe din principiu, pentru sau împotriva angrenării militarilor germani în operaţiuni militare combatante.

Într-un fel sau altul, ceea ce s-a decis la summitul NATO de la Chicago reprezintă o cedare limitată a suveranităţii naţionale, în materie de apărare.

Însă, în actualele condiţii economice, în care majoritatea membrilor Alianţei nici nu mai contribuie la bugetul organizaţiei cu iniţial stabilitul 2% din PIB şi ar reorienta cu bucurie din sumele alocate spre alte domenii, NATO nu are altă soluţie - în cazul în care mai vrea să rămână acea comunitate de aliaţi sub jurământ, aşa cum pretinde că este.

Cu siguranţă multe voci se vor opune implementării noii strategii aliate. Şi, pe fondul deja existentelor divergenţe privind diversele misiuni ale Alianţei, asemenea reticenţe naţionale la adresa "apărării inteligente" ar putea adânci neîncrederea între partenerii din NATO. Cu un asemenea orizont de aşteptare, "smart defense" nu mai pare o idee atât de drăguţă.