Are vreo şansă lupta antiteroristă?

La două zile de la atentatul de la Şarm el Şeic poliţia egipteană n-a reuşit încă să-i depisteze pe vinovaţi. In răstimp, la Londra, Scotland Yardul e supus presiunilor după împuşcarea eronată, în cap, a unui brazilian suspectat de terorism. Poliţia britanică a admis că tânărul de 27 de ani n-avusese nimic de-a face cu terorismul.

Potrivit unor observatori, atât cazul londonez cât şi evenimentele de la Şarm el Şeic ar demonstra că nu ar fi nimic de făcut împotriva terorismului. Intre cele două locaţii n-ar exista nimic comun, decât poate faptul că ambele ţări sunt aliate ale Statelor Unite, fiind considerate de Al Kaida şi complicii reţelei teroriste islamice drept lachei ai Americii. Intrucât teroriştii sunt prea slabi ori prea laşi, ori şi una şi alta pentru a ataca direct autorităţile celor două state extremiştii se concentrează asupra unor ţeluri civile - aşa-numitele obiective moi – cum le desemnează experţii, deci asupra asasinării de oameni nevinovaţi. Victimele ar fi pentru ei „pagube colaterale” de care teroriştilor nu le pasă nici cât negru sub unghie. Or, în această contestabilă ordine de idei, o pagubă colaterală similară ar fi şi tânărul brazilian împuşcat de poliţişti britanici în civil. Omul ieşise dintr-o casă urmărită, purta în plină vară un palton gros, arăta ca un oriental şi a fugit de poliţitşti, nerăspunzând la somaţiile lor.

Declaraţia Scotland Yardului, care a regretat profund incidentul ar suna fals, potrivit lui Peter Philipp, devreme ce poliţia a precizat că îşi menţine dreptul de a recurge la lichidări de persoane suspectate de terorism. În opinia unora, aceste lichidări, practicate şi de israelieni în confruntarea cu extremismul palestinian ar putea fi calificate drept asasinate.

In fapt,însuşi faptul că teroriştii se concentrează asupra unor aşa-zise "ţinte moi" demonstrează că operaţiunile de apărare şi securizare a obiectivelor "tari" a avut succesul scontat. Asupra lor s-ar năpusti cu precădere extremiştii, dacă ar putea.

În opinia mea, deşi nu există în prezent o protecţie absolută împotriva atentatelor genocidale comise de extremişt islamici sinucigaşi la 9 septembrie 2001, în SUA, şi de atunci încoace de zeci şi sute de ori peste tot în lume, nu suntem de fel neputincioşi în faţa terorismului. Nu cred că se poate pune un semn de egalitate între „paguba colaterală” a unei cu totul tragice şi regretabile împuşcări din eroare, produsă în focul luptei antiteroriste pe de o parte şi asasinarea ţintită a zeci, sute sau mii de oameni de către fanatici, pe de alta.

Or, ce e de făcut ar fi trebuit să fie clar de mult. Coroborate cu demersuri diplomatice, mediatice şi educaţionale, cu presiuni substanţiale exercitate asupra lumii islamice în vederea democratizării ei, lumea civilizată are dreptul şi datoria de a lua măsuri poliţieneşti şi militare dintre cele mai mai severe spre a îngrădi şi a lichida până la urmă pericolul terorist. E cazul ca lumea apuseană să înceapă să priceapă că trebuie să înceteze rapid actualul „drolle de guerre”, actualul război ciudat împotriva terorismului islamist – un război neacceptat în vest, deşi declarat şi declanşat de inamicii occidentului mult înaintea atentatelor de la 11 septembrie 2001. E cazul să se înţeleagă în fine şi în Uniunea Europeană că e imperativ să se treacă la o confruntare clară, netă şi eficientă cu acest flagel atroce, care nu e o catastrofă naturală. In chestiune e obligaţia lumii civilizate de a bloca sinistra tentativă islamistă de a transforma spaţiul iudeo-creştin într-un univers de convertiţi la Islam şi un cimitir uriaş al celor care au respins prozelitismul musulman cu spada în mână şi au refuzat edificarea de teocraţii islamice.