Argumente pro şi contra continuării misiunii în Afganistan

Cassandrele au existat dintotdeauna aşa încît nu au lipsit nici atunci cînd după atentatele de la 11 septembrie 2001 împotriva Statelor Unite, în virtutea devizei „unul pentru toţi, toţi pentru unul”, NATO a decis eliberarea Afganistanului de sub regimul Taliban şi distrugerea reţelei Al Qaida.

Cîteva din sumbrele proorociri, formulate în urmă cu 7 ani, s-au împlinit din păcate, făcînd discutabilă misiunea, radicalizînd opiniile pro sau contra continuării angajamentului militar în ţara de la poalele masivului Hindukuş.

În Germania mai cu seamă, ai cărei militari sunt staţionaţi în nordul ceva mai liniştit fără a fi fost scutiţi în ultima vreme de tributul de vieţi omeneşti şi de răniţi pe care-l cere orice război, se fac tot mai auzite vocile (mai mult sau mai puţin avizate) care cer o retragere din Afganistan.

Un război pierdut?

Aşa se face că revista lunară de cultură politică „Cicero” înşiră,în numărul din aprilie sub pana redactorului ei şef Wolfram Weiner, citez: „cinci argumente solide pentru a termina un război absurd”.

Autorul pledoariei nu porneşte de la refuzul categoric şi aprioric al unui angajament militar în Afganistan pe care-l făcea istoricul şi publicistul Peter Scholl - Latour, excelent cunoscător al istoriei şi geografiei Orientului Apropiat şi Mijlociu, în cărţile publicate şi în interviurile acordate presei.

Wolfram Weimer nu ia în calcul nici numeroasele teorii, speculaţii şi prognoze emise în ultimii 7 ani despre misiunea NATO în Afganistan. Opţiunile sale se întemeiază pe situaţia reală după 7 ani de război. „7 ani slabi după care vor urma alţi 7 şi mai slabi” prognozează publicistul german.

După acest prim argument temporal urmează cel de-al doilea de natură politică şi strategic defensivă. Taberele de antrenament ale teroriştilor nu au putut fi distruse, Ossama Bin Laden nu a fost capturat, talibanii s-au retras în Pakistan ameninţînd să destabilizeze şi această ţară.

Impresia unui război pierdut datorită unei false strategii se încetăţeneşte iar predispoziţia mentală a aliaţilor occidentali de a se retrage din Afganistan se accentuează.

Argumentul economic pentru încetarea războiului îl reprezintă costurile uriaşe ale misiunii estimate, în funcţie de diverse surse, între 80 şi 300 de miliarde de dolari.

Pentru Germania, puternic angajată şi în procesul de reconstrucţie civilă, Afganistanul este cea mai scumpă misiune militară de la finele celui de-al doilea război mondial.

Cît despre culturile de mac în loc să scadă acestea au sporit, ajungînd la o suprafaţă de 104.000 de hectare, relevă ONU.

Particularităţile istorico-geografice ale regiunii fac puţin probabilă o implantare viabilă a unei democraţii de tip occidental iar misiunile militare îndelungate, dublate de iniţiative susţinute de reconstrucţie civilă, îi par autorului foarte asemănătoare cu o „colonizare” a regiunii.

În sfîrşit, argumentul moral este în viziunea lui Wolfram Weimer prea puţin eficient fiindcă sub imperativele pragmatismului politic nu mai este deloc la modă să ne mai întrebăm cîte vieţi omeneşti seceră un război.

Nuanţele politice ale dilemei

Cît despre sprijinirea sau respingerea unui angajament militar extins şi de durată în Afganistan de către parlamentarii germani, ea este determinată şi de apartenenţa lor la o formaţiune de stînga, de centru sau de dreapta, pornind şi de la legitimele raţiuni istorice rezultînd din experienţa celui de-al doilea război mondial. În acelaşi număr al revistei „Cicero” sunt publicate şi punctele de vedere ale unor lideri politici germani. Astfel , dacă Paul Schäfer, purtătorul de cuvînt în domeniul politicii de apărare din partea fracţiunii parlamentare Die Linke se pronunţă categoric pentru o retragere rapidă a trupelor din Afganistan, iar social –democratul nIels Annen consideră complet eşuată strategia de pînă acum a Alianţei, vicepreşedinta fracţiunii liberale,Birgit Homburger, crede că centrul de greutate al angajamentului NATO în Afganistan ar trebui să se deplaseze dinspre polul militar spre cel al reconstrucţiei civile, aşteptîndu-se ca la summitul de la Bucureşti guvernul german să facă o propunere proprie vizînd viitoarea strategie.

Bernd Schmidtbauer, lider creştin-democrat, fost coordonator al activităţii serviciilor secrete din partea cancelariei federale, îmbrăţişează una din ideile care este în acelaşi timp şi argumentul decisiv al prezenţei militarilor Bundeswehrului în ţara din Hindukuş: o slăbire a angajamentului occidental acolo ar periclita propria noastră securitate, aici.