Arhiepiscopul Sucevei împotriva preşedintelui Iliescu

Oamenii Bisericii au fost ultragiaţi de măsurile de securitate luate la mînăstirea Putna. Ei au putut să vadă bariere şi controale severe ca la intrarea într-un palat al puterii seculare. Călugării se mîndresc cu faptul că intrarea în incinta mănăstirii este mereu liberă, în contrast cu restricţiile puse în societatea laică. Nu este doar o problemă religioasă, ci şi un mod prin care cei care se dedică vieţii monahale se justifică în faţa societăţii. Recent, un monah, întrebat care mai este rostul călugăriei astăzi, a răspuns că mînăstirea slujeşte nu doar monahilor, ca loc de retragere din lume, ci şi celorlalţi, destul de mulţi după numărul vizitatorilor, care caută în mănăstire un loc de reculegere.

Restricţiile puse pelerinilor din cauză că în incintă se aflau preşedintele Iliescu şi membrii Guvernului au părut aşadar jignitoare. La fel de jignitoare cum păruseră controalele de la Operă, la premiera unui Oedip pus în scenă de Andrei Şerban la care asista şi preşedintele Iliescu. Nici pe vremea lui Ceauşescu nu era atît de rău, a spus arhiepiscopul Pimen. La vremea lui, a susţinut el, Ceauşescu fusese mai discret şi îi lăsase pe oamenii simpli să-şi facă nestingheriţi pelerinajul.

Reacţia arhiepiscopului Sucevei nu este însă pur circumstanţială. Arhiepiscopul este un vechi critic al stîngii post comuniste. El a avut în vedere mai ales politica camuflat comunistă care a împiedicat retrocedarea integrală a proprietăţilor bisericeşti. Pimen, este de fapt acela care a cerut ritos restituirea in integrum a pădurilor deţinute de arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. De aceea înaltul ierarh a gasit de cuviinţă să-l caracterizeze pe Ion Iliescu ca pe un om convins de doctrina lui comunistă şi care nu are sentimentul proprietăţii particulare, iar pe Adrian Năstase ca pe un om prea vanitos. În general oamenii puterii ar fi, în optica înaltului ierarh ortodox, o rămăşiţă a Partidului Comunist.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor este însă oarecum izolat în Biserica Ortodoxă. El este singurul ierarh care a cerut restituirea proprietăţilor explicînd că numai aşa Biserica se poate dedica cu adevărat operei de caritate. Or, lucru ciudat, Biserica ortodoxă deşi nu doreşte să cedeze lăcaşele greco-catolice, nu a cerut, cu puţine excepţii, restituirea integrală a propriilor bunuri naţionalizate. Biserica ortodoxă nu a manifestat o voinţă clară de independenţă economică şi s-a complăcut în relaţia simbiotică cu statul. În loc să pretindă returnarea propriilor averi şi să devină o alternativă la viaţa laică, a preferat să ceară subvenţii, oferind în schimb servicii electorale inestimabile. Actul recent al Sinodului de a interzice preoţilor să desfăşoare o activitate politică explicită nu este de natură să redea Bisericii independenţa, pentru că, adevăratele dependenţe sînt de natură economică şi constau în subsidii transparente sau mai puţin transparente de tot felul.

Arhiepsicopul Sucevei şi Rădăuţilor a schiţat cu revolta sa de acum cam care ar putea să fie în viitor relaţia dintre puterea seculară şi Biserica Ortodoxă dacă aceasta şi-ar dobîndi independenţa economică. Se pare că Biserica ar lua o distanţă critică, renunţînd la poziţia sa amical-condescendentă de pînă acum.