Arie de final

La sfârşitul lunii februarie, purtătorul de cuvânt al Casei Albe declara: „Republica Slovacă este unul din cei mai apropiaţi prieteni şi aliaţi ai Statelor Unite”. Ca şef de stat, Mikulas Dzurinda a iniţiat o serie de reforme economice. La Washington, ţara sa este văzută ca un exemplu pentru dezvoltare liberă şi democratică, aşa cum administraţia Bush ar dori să se întâmple şi în alte state – prioritar în Irak.

Cu toate că multe ţări care iniţial au făcut parte din „Coaliţia celor care au aprobat războiul din Irak” şi-au retras între timp trupele, Slovacia este în continuare prezentă cu 104 de soldaţi.

La începutul războiului, din Europa centrală şi de est erau prezente trupe din 18 ţări. Însă din 2004 majoritatea statelor şi-au retras contingentele. Primii care au părăsit Irakul au fost soldaţii din Ungaria şi Moldova. În 2005 au urmat trupele Bulgariei şi Ucrainei.

Ţările care continuă să se alăture Statelor Unite în Irak, şi-au redus contingentele până la un minim de 120 de soldaţi. Doar Polonia mai are în regiune aproape 1.500 de oameni, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de trupe din Europa centrală şi de est. Dar preşedintele Poloniei a anunţat că va reduce sau chiar retrage definitiv contingentele staţionate în Irak până cel târziu în 2007. Cei 850 de soldaţi din România şi Georgia sunt astfel singurii care vor rămâne în regiune.

Dezarmarea Irakului este una din măsurile anunţate de guvernele statelor esteuropene. „Grupul Wilna” compus din cele 10 state din Europa de est aspirante la aderarea la NATO a subliniat acest fapt într-o declaraţie comună în februarie 2003.

Însă implicarea ţărilor esteuropene în Irak nu a avut nici o legătură cu dezarmarea, a precizat Markus Kaim, expert în domeniul siguranţei de stat de la Fundaţia pentru Economie şi Politică din Berlin. Ţările participante din centrul şi estul Europei speră să-şi mărească influenţa politică externă, prin alianţa cu singura putere mondială rămasă. Dar Statele Unite privesc lumea printr-o prismă unilaterală care nu este acceptată de ţările europene, în principal de Franţa şi Germania, a mai subliniat expertul german. Concret, ţările esteuropene participannte la ofensiva din Irak doresc să se arate cooperative pentru a fi acceptate în Alianţa Nord Atlantică.

În cazul Poloniei se adaugă motivelor enumerate şi o puternică legătură ideologică cu administraţia Bush, afirmă Sabina Wölker de la proggramul centraleuropean al Asociaţiei Germane pentru politică externă din Berlin.

Preşedintele Lech Kaczynski şi fratele său Jaroslaw Kaczynski, care conduce partidul de guvernământ „Justiţie şi Dreptate”, au o orientare neo-conservatoare.

Mai mult decât atât Polonia, speră într-un angajament puternic al Statelor Unite la modernizarea instrucţiei militare a soldaţillor polonezi. În plus, guvernul de la Varşovia urmăreşte să obţină o parte din drepturile de extracţie a petrolului din Irak ceea ce doresc de fapt cei mai mulţi membri ai coaliţiei, a precizat Sabina Wölker.

Cu toate acestea „Coaliţia celor care au aprobat războiul din Irak” se dezmembrează pe zi ce trece. Ţinând cont de numărul crescând al victimelor atât pe plan militar cât şi civil, solicitările privitoare la o retragere imediată a trupelor devin tot mai insistente. A nu ceda acestora poate reprezenta sfârşitul carierei politice, precum s-a arătat în Spania unde Partidul Conservator a pierdut alegerile în martie 2004, cu toate că se bucura de o mare popularitate.