Ariel Sharon a încetat din viață

Ariel Sharon - supranumit şi Arik - a fost nu de puţine ori asemuit unui vultur, unui hardliner. Iar titlul autobiografiei publicate în limba engleză este pur şi simplu "Warrior" (Războinic). În funcţie de perspective, reacţiile la adresa sa puteau fi de recunoaştere şi admiraţie sau de respingere şi ură. Pentru mulţi israelieni a fost "eroul războiului de Yom Kippur". Mulţi palestinieni îl considerau "măcelarul de la Sabra şi Shatila".

În 1928, se năştea Ariel Scheinermann, în apropiere de Tel Aviv. Părinţii lui erau evrei est-europeni, care ulterior îşi schimbau numele după valea Sharonului.

Viaţa lui Sharon este strâns legată de istoria statului Israel. În Războiul de Independenţă din 1948 a luptat pe postul de comandant al unei brigade de infanterie împotriva trupelor arabe. În 1953 el a format o trupă specială, menită să răspundă atacurilor palestiniene. În războiul de Yom Kippur, din 1973, decizia lui de a trece canalul Suez cu o unitate de tancuri - a contribuit decisiv la victoria asupra Egiptului.

De la ofiţer la politician

Precum mulţi alţi politicieni israelieni, Sharon s-a folosit de cariera sa militară pe care a transformat-o în trambulină pentru cariera politică. Din partea partidului Likud el a intrat în Parlament, devenind iniţial ministrul Agriculturii. Apoi a preluat conducerea Ministerului Apărării.

În acest timp militarii israelieni au intrat în Liban, cu scopul de a-i goni pe membrii Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei din nordul statului vecin. Miliţii creştine, aliate Israelului, au atacat, după retragerea militarilor, lagărele de refugiaţi din Sabra şi Shatila, din Beirut. Au fost ucis atunci sute de palestienini. Masacrul, care a avut loc pe teritoriul controlat de israelieni, a fost urmat de valuri de proteste în întreaga lume.

Anchete fără rezultate

O comisie israeliană de anchetă l-a găsit vinovat pe Sharon de masacrul din Liban. În 1983 el demisionat de la conducerea Ministerului Apărării, rămânând ministru fără portofoliu în cabinetul israelian. În Belgia, s-a iniţiat o anchetă privind ororile de la Beirut, dar nu a fost continuată. Sistemul de drept belgian permitea o asemenea acţiune, bazându-se pe aşa numitul principiu al dreptului internaţional.

Pe termen lung, anchetele nu au influenţat cariera lui Sharon. El a continuat să conducă, mai întâi Ministerul de Externe, apoi cel al Comerţului şi al Construcţiilor. În 2001 a fost ales premier. După o luptă internă în partid, în anul 2005 el îşi anunţa demisia şi retragerea din blocul Likud, pentru ca la puţin timp după aceea să fondeze Partidul Kadima.

Independenţa statului palestian respinsă

Pentru palestinieni, Sharon s-a dovedit a fi un hardliner. Siguranţa Israelului a fost întotdeauna principala lui misiune. A fost mereu critic faţă de un posibil stat palestinian independent. Prin urmare, nu a acceptat discuţiile cu palestinienii pe marginea unui stat autonom. După mai multe atentate sinucigaşe palestiniene, Ariel Scharon l-a învinovăţit pe preşedintele palestinian Yasser Arafat de întreţinerea violenţelor. În ciuda reacţiilor internaţionale, el a decis arestarea la domiciuliu a lui Arafat, care a rămas prizonier în sediul administrativ al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestiniei de la Ramallah.

Sharon nu a cedat în faţa nici unei provocări. Una dintre ele a fost şi decizia de a se muta într-un apartament din centrul cartierului arab din Ierusalim. În septembrie 2000, o vizită demonstrativă a lui Sharon la Muntele Templului, pe care se află una din cele mai importante moschei arabe, a stârnit noi nelinişti. Luptele de stradă s-au transformat într-o nouă Intifadă, care a durat patru ani şi jumătate.

Cartierele evreieşti din Fâşia Gaza au fost eliberate

Sharon şi-a schimbat apoi poziţia. Tocmai vulturul de neclintit a ordonat retragerea trupelor israeliene din Fâşia Gaza şi evacuarea cartierelor evreieşti din zonă. În autobiografia lui, el preciza că evreii şi arabii ar putea trăi împreună. Şi totuşi, fostul ambasador al Israelului în Germania, Avi Primor, crede că fostul premier israelian a rămas fidel principiilor sale: "Ariel Sharon nu şi-a schimbat nici ideologia, nici politica şi cu atât mai puţin instinctele", scria Primor în revista germană "Cicero". Realist fiind, Sharon a acceptat doar schimbările conjucturale.

Pe 4 ianuarie 2006, Ariel Sharon a suferit un grav accident vascular. De atunci a rămas în comă, fiind conectat permanent la aparate. Ariel Sharon a murit la vârsta de 85 de ani.