Armata germană - jumătate de secol de existenţă

La numai 10 ani de la finalul celui de-al doilea război mondial, în 1955, în Germania se puneau bazele armatei federale. Cancelarul de atunci Konrad Adenauer îşi propusese să acelereze integrarea Germaniei în occidentul Europei şi prin înfinţarea unei armate proprii: „ Soldaţi ai noii armate! Sunt nespus de bucuros să mă adresez astăzi dumneavoastră. Poporul german vede în dumneavoastră întruparea vie a voinţei de a contribui la apărarea Uniunii popoarelor libere, Uniune căreia îi aparţinem, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente” spunea în 1955 Konrad Adenauer.

În timpul războiului rece, atitudinea aliaţilor occidentali faţă de armata germană s-a schimbat rapid, pentru că Germania era situată la punctul de graniţă dintre cele două blocuri. Republica Federală trebuia să îşi poată apăra propriile teritorii, fără însă a reveni la dictatura militară din timpul războiului. Pericolul ca armata să devină un stat în stat era interzis de noua Constituţie germană. Armata federală a fost legată de „lesa” Parlamentului şi integrată în NATO. Cu toate acestea, nu doar opoziţia social-democrată de atunci, ci şi o mare parte a populaţiei era împotriva re-înarmării.

În procesul de organizare, conducerea militară a mizat pe aşa-numitul concept al „conducerii interne”: soldatul trebuia să fie un „cetăţean în uniformă”. Supunerea oarbă şi pedepsele brutale trebuiau să aparţină definitiv trecutului. În prima fază însă, scopurile au rămas mai mult în teorie. În anul 1957, o dată cu introducerea stagiului militar obligatoriu, 15 recruţi au murit, în încercarea de a traversa răul Iller, fără echipamentul de siguranţă necesar. Metodele dure de instrucţie erau la ordinea zilei în mai toate garnizoanele. A trecut mult timp până când „conducerea internă” a putut fi acceptată în rândul armatei federale, explică astăzi sociologul Martin Kutz.

„Conducerea internă a fost introdusă în armata federală de abia la mijlocul anilor 60, o dată cu noua generaţie. Din cauza lipsei de personal, au fost acceptaţi toţi cei dornici să facă parte din armata germană. Aşa încât, tineri din familii simple, sărace au intrat în rândul soldaţilor, întrerupând astfel tradiţiile instaurate de vechile familii, care constituiau marea majoritate a armatei germane” spune Kutz.

În momentul căderii zidului Berlinului, armata vest-germană avea peste jumătate de milion de militari. După reunificarea din 1990, armata populară naţională din est a fost desfiinţată, iar o parte din ofiţeri au intrat în rândul armatei federale nou constituite. Greutăţile au început în momentul în care s-a constatat că, în noua formulă, existau prea multe cadre militare şi că se impunea o reorganizare. Proces care durează şi astăzi.

Printre misiunile soldaţilor germani se numără azi nu doar participarea la trupele de menţinere a păcii ci şi implicarea în campania internaţională de combatere a terorismului. De curând s-a decis şi includerea femeilor în trupele speciale de intervenţie.

La 50 de ani de la înfiinţarea armatei federale, ministrul apărării, Peter Struck, crede că restructurarea armatei a dat roade şi defineşte astfel evoluţiile din ultima perioadă: „Voi intra cu siguranţă în istorie prin afirmaţia: Germania va fi apărată şi la poalele Hindukusch-ului. Memorabilă rămâne şi propoziţia: zona de acţiune a armatei germane este întreaga lume.”