Aroganţa Europei

Are sau nu Europa motive să-şi exhibe complexele de superioritate în faţa României şi Bulgariei care la 1 ianuarie 2007 vor intra în clubul celor 25, sporind numărul membrilor la 27? Aceasta este întrebarea fundamentală la care articolul apărut în marele cotidian münchenez încearcă să răspundă scurt şi cuprinzător, distingîndu-se prin rigoarea demonstraţiei morale de compleşitorul număr de opinii pro şi contra primirii celor două ţări în Uniunea Europeană.

Ele nu vor intra pe uşa din dos, dar vor trece pragul la 1 ianuarie , ca niciunul dintre cei 25 deja instalaţi în spaţiul Uniunii, cu o spadă a lui Damocles deasupra capului, prin clauzele de salvgardare care la nevoie pot fi activate, prin sancţiunile care le ameninţă dacă nu-şi vor face conştiincios temele de... casă. Aşa încît impresia generală este că România şi Bulgaria sunt membri de categoria a doua.

Intitulînd-şi articolul „Aroganţa Europei” , ziaristul german Klaus Brill contestă indirect legitimitatea unui astfel de statut diferenţiat, nu însă şi necesarele măsuri de control pe care Bruxelles-ul le preconizează pentru a determina Sofia şi Bucureştiul să elimine în timp util carenţele existente. Mai mult încă, românii şi bulgarii vor saluta faptul că în sfîrşit , elitele lor politice vor fi constrînse de Uniunea Europeană să respecte regulile de joc ale democraţiei şi transparenţa.Iar aidoma modului în care după unificare, în fosta RDG a fost instituit statul de drept , aderarea slujeşte României şi Bulgariei la eradicarea vechilor reflexe, mentalităţi, obiceiuri şi relicve , lăsate de fostul regim dar şi de vicisitudinile istorice şi domniile schimbătoare. Din acest motiv o amînare a aderării celor două ţări nu ar fi fost o măsură înţeleaptă , ea ar fi slăbit – aşa cum preciza Monica Macovei citată în cuprinsul articolului – exact forţele reformatoare. Decît că procedura Uniunii Europene de a strînge frîul la nevoie, cu consimţămîntul celui „înhămat” de bunăvoie, constituie cea mai puternică formă de imixtiune în afacerile interne ale unui stat - crede ziaristul german.

Să ne reamintim că în discursurile autoreflexive , Uniunea Europeană s-a redefinit în fel şi chip: a fost vorba cînd de o Europă cu un nucleu dur, în jurul căruia ar gravita restul statelor membre, cînd de un motor care ar trage după sine vagoanele trenului european, cînd de o Europă a mai multor viteze. Se poate vorbi acum şi de o Europă a membrilor de categoria întîi, a doua şi - cine ştie - poate şi a treia?

Demonstraţia se întoarce împotriva unor anumiţi responsabili de la Bruxelles dar mai cu seamă împotriva strategilor dezbaterilor de cafenea, a celor care cîntăresc unul şi acelaşi lucru cu unităţi diferite de măsură. Din ţările care au aderat în 2004, nu toate au îndeplinit întru totul condiţiile cerute. Apoi, nu există proceduri concrete prin care vechii membri să fie chemaţi la ordine cînd o cam iau razna. Nu trebuia oare sancţionată scandaloasa corupţie depistată la concernele germane şi franceze , neregulile existente in sistemul de justiţie din Belgia, demolarea statului de drept în Italia de către guvernul Berlusconi ? Vrem să le impunem noilor veniţi sistemul de asigurări medicale de tip german ştiind ce bătaie de cap le dă reponsabililor de la Berlin scadenta reformare a acestuia, sunt demne de urmat reglementările germane în controlul alimentelor după recentul scandal al cărnii învechite? Iar dacă vorbim de corupţie, de ce să nu vorbim şi de influenţa tot mai puternică a lobbyismului de la Bruxelles? Formulînd aceste întrebări, Klaus Brill îi îndeamnă pe vechii europeni dar şi pe cei noi, să-şi scoată mai întîi bîrna din propriul ochi înainte de a scoate paiul din ochiul vecinului.

Pe de altă parte , textul articolului conţine, fără a a-l fi formulat explicit , şi un avertisment: acela de a nu face din greşelile celorlalţi un alibi pentru propriile greşeli. Prin urmare, cine-şi închipuie că extinderea se reduce la primirea rudelor sărace în apartamentele calde şi confortabile ale vechilor locatari, se înşeală din mai multe motive.

Tranformările petrecute după 1989 prin prăbuşirea comunismului, globalizarea, au modificat starea Europei, statutul ei. In concurenţa cu China, India sau Statele Unite ale Americii , ea trebuie să funcţioneze ca totalitate omogenă. De aceea, ea are nevoie neapărată de o constituţie, de forţă decizională şi de eficienţă în acţiuni. Acestea sunt temele fundamentale pe care Europa celor 25 şi de la 1 ianuarie 2007 a celor 27 , va trebui să le dezbată şi asupra cărora trebuie să se concentreze.