Artist român şi emigrat

Artistul emigrat se confruntă cu formalităţi birocratice şi griji meschine, aşa că îşi poate pierde energia de a se implica în cultură. În plus, cultura din vest presupune eforturi financiare, iar mediul artistic este un club cu circuit închis. Dacă totuşi mai resimte pulsiuni creatoare, artistul român trebuie să se redefinească în noua sa lume. Daniela Năftănăilă este o pictoriţă care a emigrat la Viena imediat după revoluţie. Ea povesteşte ce a părăsit în România, ce s-a aşteptat să găsească în Austria şi ce a găsit de fapt.

”Mi-am petrecut studenţia într-un Bucureşti incendiar şi efervescent- mergeam la serile "ilegale" ale lui Florian Pittiş şi vânam orice film nou la Muzeul Colecţiilor. Îmi formasem o anumită idee despre ce înseamnă arta şi cum trebuie să se comporte un om care vrea să aibe contact permanent cu ea. Ajunsă în Austria am intrat într-un nou sistem. În aparenţă nu aveam nici un motiv de nemulţumire, pentru că Viena este un oraş al culturii... şi totuşi, ani de zile am fost un observator neimplicat în realităţile oraşului. Desigur, a fost bariera limbii... dar nu reuşeam să găsesc acel context în care arta îţi dă un mesaj direct. Am avut sentimentul că nici un spectacol nu e pe unda sufletului nostru.”

Daniela Năftănăilă a plecat din România la un an de la Revoluţie. Nu a plecat deci cu speranţele şi frustrările unui fugar. Era proaspătă absolventă a Facultăţii de Arte Plastice din Bucureşti şi făcea parte din prima generaţie liberă. Liberă să aleagă.

”Am venit din România cu o bursă la un simpozion de artă iniţiat de presa vieneză. Simpozionul reunea artişti europeni din est şi din vest, Austria fiind o punte de legătură între cele două zone geografice. Am fost cazaţi la hotelul Kahlenberg de pe muntele vienez, aşa că la început am intrat într-o stare de euforie. Stăteam ca o prinţesă în parcul hotelului şi îi scriam mamei "cât de frumos se vede Viena de sus". După o lună de lucru, am expus într-una dintre cele mai interesante galerii din Viena: la casa de licitaţii Dorotheum. În contextul dat, am intrat în contact cu foarte mulţi jurnalişti, colecţionari, galerişti şi bineînţeles cu diplomaţi. Şi mi s-a creat iluzia că acest spaţiu îmi oferă marea şansă de lansare în cariera mea de artistă. Am îndrăznit deci să fac acest pas, plecând dintr-o expoziţie într-alta. Nu aveam conturată ideea de a rămâne, dar ea a venit de la sine, o dată cu invitaţiile pe care le-am primit.”

Imediat ce s-a hotărât să rămână în Austria, Daniela s-a înscris la Institutul de Artă din Viena. Ea dorea să compare şcoala română cu cea austriacă, pentru a se putea poziţiona în noul mediu artistic. Spre surpriza ei, a descoperit aceeaşi materie de curs din Bucureşti, aşa că absolvirea noii facultăţi a fost doar o formalitate. Dorind să studieze ceva ce nu exista încă în România, Daniela s-a înscris la cursul de grafică- design pe calculator. Noile cunoştiinţe tehnice au ajutat-o să se angajeze la firma de bijuterii Frey Wille.

”Este o mare şansă pentru mine ca artist să am posibilitatea de a lucra în domeniu. Desigur, instrumentul meu de lucru este computerul, dar cu el îmi prelucrez creaţiile artistice. În particular încerc să-mi conturez opera mea şi să ajung la un crez. Aşa că expun şi rămân mereu într-un contact direct cu publicul.”

În prezent, Daniela Năftănăilă este o artistă cunoscută în peisajul cultural vienez. Ea şi-a reunit picturi, gravuri şi litografii într-un ciclu numit ”Pomul Vieţii”. Această genealogie tratează tema ritualurilor de trecere şi prezintă măştile potrivite fiecărei etape. Personajele Danielei se adaptează rolului cu naturaleţe, dar îşi păstrează melancolia gravă a măştilor veneţiene. Ele rămân armonioase în toate ipostazele, iar schimbările emoţionale sunt semnalizate în speţă prin schimbările culorii. Fiecare ramură din ”Pomul Vieţii” exprimă o transformare. Iar în fiecare transformare se regăseşte acelaşi artist- emigrant.

”Când am venit în Austria, am intrat într-o perioadă albastră. Surpriza celor care nu-mi mai văzuseră tablourile de câţiva ani, a fost să mă descopere acum într-o perioadă roşie. Şi mi-am amintit de filozoful elveţian Max Lunch, care susţinea că prin alegerea unei anumite culori, omul exprimă o atitudine fizică şi psihică. Cine preferă culoarea roşie se află într-o perioadă de maximă putere: Este adevărat că am în sfârşit sentimentul că "am ajuns acasă" cu ceea ce lucrez şi că tablourile îmi răspund dorinţelor de expresie şi îmi aparţin. În perioada albastră, nu există culori calde în nici o lucrare, pentru că eram la un început de drum şi mă simţeam străină într-o lume rece. Îmi face plăcere că am ajuns în această perioadă vulcanică şi sper să rămân mult timp în ea.”