1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

ASEM - criticat, dar necesar

Bernd Riegert / Laurenţiu Diaconu.12 septembrie 2006

Summitul Asia Europa, desfăşurat la Helsinki, şi-a încheiat ieri lucrările. Rezultatele au fost dezamăgitoare, dar mai bine pălăvrăgim, decât să nu comunicăm deloc.

https://p.dw.com/p/B1KE
Cancelarul german Angela Merkel împreună cu premierul polonez Kacsinsky la summitul ASEM
Cancelarul german Angela Merkel împreună cu premierul polonez Kacsinsky la summitul ASEMImagine: picture-alliance/ dpa

Chiar dacă rezultatele summitului şefilor de stat şi de guvern din ţările Europei şi Asiei au fost mai degrabă formale, este totuşi bine ca aceştia să se întâlnească periodic la masa dialogului. Întrevederile, convorbirile între patru ochi sunt bune per se. Prezentarea punctelor de vedere, în cele mai multe cazuri divergente, este extrem de benefică pentru dezvoltarea dialogului politic, a cărui importanţă a fost evidenţiată zilele acestera cu ocazia comemorării atentatelor de la 11 septembrie.

Criticilor, care susţin că ASEM este doar un club de dezbateri, un tigru de hârtie, adică o pierdere de vreme, trebuie spus: Dialogul şi cooperarea celor două continente este cu siguranţă încă într-o fază incipientă şi anevoioasă, şi tocmai de aceea nu ar trebui desfiinţată această iniţiativă, în lipsa unei alternative funcţionale.

Politica trebuie să recupereze, ceea ce economia a realizat deja de multă vreme. Pieţele asiatice şi europene sunt integrate într-o proporţie foarte mare. Cooperarea intensă este subînţeleasă în contextul fluxurilor comerciale din Asia către Europa, şi invers. Globalizarea socială este un deziderat al politicienilor întruniţi la Helsinki, dar economia a creat deja condiţii care le sunt adverse. Boom-ul economic al Asiei există tocmai datorită salariilor mici şi condiţiilor nefavorabile de muncă, iar exportul din Europa către Asia se va derula numai atâta timp cât Europa este încă fruntaşă în domenii precum inovaţie tehnologică sau construcţie de maşini şi instalaţii.

De aceea ar fi binevenit un acord al ASEM privind comerţul global, care să asigure statelor mai puţin dezvoltate accesul pe piaţă, dar să protejeze în acelaşi timp şi statele dezvoltate de practici de dumping. La Helsinki s-a făcut apel pentru continuarea rundei de negocieri a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dar o conferinţă a OMC pe această temă desfăşurată în Brazilia a eşuat în atingerea acestui deziderat.

S-a demonstrat astfel, că bunăvoinţa ASEM se termină acolo unde încep interesele economice de neclintit. Europenii au aplicat, de exemplu, standarde duble cu privire la problematica respectării drepturilor omului. Myanmar este aşezată în continuare la masa copiilor, în vreme ce China este înnobilată la OMC. Drepturile omului sunt la fel de respectate, sau mai bine zis, nerespectate, în ambele ţări, dar Myanmar practic nu contează din punct de vedere economic, pe când China este pe cale să devină o superputere economică şi mai mult, este membru permanent în Consiliul de Securitate.

Consensul politic în cadrul ASEM suferă în primul rând datorită organizării fundamental diferite a celor două continente. Uniunea Europeană este o entitate organizată după principiile economiei de piaţă, pe care se bazează democraţiile ca sisteme politice. Ţările asiatice sunt un conglomerat format din cele mai diverse sisteme, de la democraţii în stil vestic până la republici populare comuniste. Parţial, ţările Asiei au diferende şi între ele, iar tensiunile vor continua să crească odată cu primirea Indiei şi Pakistanului în club.

Aşadar să nu ridicăm ştacheta aşteptărilor la adresa ASEM prea sus, pentru că o conversaţie neangajantă este totuşi preferabilă unei lipse totale de comunicare.