1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Atentat la structurile instituţionale ale UE

Petre M. Iancu2 iunie 2014

Cine să preia conducerea Uniunii Europene? Candidatul Partidului Popular European, Jean-Claude Juncker? Varii lideri, inclusiv conservatori, se opun. Chestiunea e de o amplă importanţă politică.

https://p.dw.com/p/1CARh
Jean-Claude Juncker şi Martin Schulz, prezentaţi în calitate de candidaţi de vârf
Jean-Claude Juncker şi Martin Schulz, prezentaţi în calitate de candidaţi de vârfImagine: Getty Images

La doar o săptămână de la alegerile europene se constată că au avut dreptate comentatorii, prea puţini din păcate, care au atribuit o importanţă covârşitoare acestui scrutin. Fiindcă rezultatele sale alimentează acum o ceartă care ar putea duce la modificarea din temelii a Uniunii Europene.

În cauză este, în primul rând, alegerea viitorului preşedinte al Comisiei Europene. Marea Britanie a avertizat Germania şi restul Uniunii că insistenţa asupra numirii luxemburghezului Jean-Claude Juncker în această funcţie ar putea duce la ieşirea din Comunitate a Regatului Unit.

Deşi Juncker e conservator, social-democraţii germani i-au cerut la rândul lor creştin-democratei Angela Merkel, partenera lor din alianţa guvernamentală de la Berlin, să nu cumva să renunţe la susţinerea luxemburghezului pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene.

Comentat asiduu în presa occidentală, aiuritorul du-te-vino are şi un substrat politic şi unul moral. „Ameninţarea cu ieşirea Londrei din UE în cazul numirii lui Juncker în fruntea Comisiei conţine exploziv”, admite Osnabrücker Zeitung, care aminteşte că Parlamentul n-are decât dreptul de a-l alege pe succesorul lui Barroso, nu însă şi cel de a-l numi”. Acest privilegiu revine şefilor de stat şi de guvern din Consiliul European, „iar Cameron stăruie să se respecte acest drept”.

Juncker e considerat reprezentantul acelei eurocraţii militând pentru întărirea prerogativelor Bruxelles-ului, împotriva căreia s-au ridicat mulţi cetăţeni când au votat partide populiste, eurosceptice sau eurocritice. Rezerve împotriva lui Juncker se manifestă de altfel şi în Ungaria, ori, după cum aminteşte cotidianul din Osnabrück „în ţări precum Franţa, sau Italia. Parisul ar vrea numirea unui francez la vârful Comisiei...Prin urmare, dacă Juncker devine totuşi preşedinte al Comisiei Europa va trebui să se plătească pentru această ascensiune un preţ piperat”.

Nu puţini comentatori continentali critică populismul britanic. Unii, totuşi, manifestă înţelegere faţă de opţiunea premierului conservator de la Londra, pus sub presiune de succesul electoral repurtat de partidul eurocritic şi populist de dreapta, UKIP.

Alţii atrag atenţia că şi în Germania s-au exprimat recomandări adresate creştin-democraţilor, de a se coaliza cu reprezentanţii Alternativei pentru Germania, noul partid populist, euro-sceptic, din Republica Federală.

Purtătorii de cuvânt ai intereselor economice germane stăruie totuşi asupra propulsării lui Juncker la şefia Comisiei. Un atare demers are şi o acoperire morală. În fond, luxemburghezul s-a confruntat, ca reprezentatnt al PPE, cu social-democratul german Martin Schulz, exponentul socialiştilor, în campania electorală pentru alegerile europene. Ambii candidaţi au fost prezentaţi ca pretendenţi şi candidaţi de vârf la funcţia executivă supremă. Iar „Juncker a câştigat”, după cum ţine să amintească Die Welt. Potrivit ziarului berlinez, a nu-l susţine acum pe Juncker „înseamnă a deposeda de putere Parlamentul European în chiar sesiunea sa de constituire”.

Dar „dacă Juncker nu e candidatul potrivit? Merkel ar fi trebuit să-şi pună această întrebare înainte de a-l accepta” în calitate de candidat la vârf al Partidului Popular European, e de părere Die Welt. Şi alţi comentatori cred că numirea lui Juncker e de bun simţ din punct de vedere democratic.

Alţi observatori trimit însă, în aceeaşi dezbatere, la carenţele democratice ale construcţiei europene. Süddeutsche Zeitung de pildă aminteşte „că Europa e de fapt o gigantică maşinărie a consensului, care în situaţia ivirii unor îndoieli, a dat, până în prezent, câştig de cauză celor ezitanţi”.

Incontestabil e şi faptul că „Europa e, în egală măsură, un conglomerat de state naţionale, dar şi o entitate sui generis cu o jumătate de parlament”. Or, în această entitate „nu s-a prevăzut până acum ca Parlamentul să deţină suveranitatea în desemnarea demnitarilor de la conducerea Uniunii Europene”.

Prin urmare, după cum relevă cotidianul german, alcătuirea Comisiei”, care, în mod explicit, „nu este un guvern, ci un for administrativ al statelor naţionale” e de competenţa liderilor acestor ţări şi nu privilegiul forului legislativ de la Strasbourg. „E posibil să se dorească modificarea acestei stări de lucruri, dar, în acest caz, se atentează la construcţia instituţională a Uniunii Europoene”, avertizează cotidianul bavarez.